15.2 C
București
duminică, 22 septembrie 2024
AcasăInternaționalIch Bin Berliner, cea mai tare petrecere underground, la The Ark

Ich Bin Berliner, cea mai tare petrecere underground, la The Ark

Burn Studios prezintă „Ich Bin Ein Berliner”, cea mai renumită petrecere a underground-ului berlinez în premieră la The Ark, sâmbătă, 12 martie, începând cu ora 22:00.  
 
 Ich Bin Ein Berliner este un concept inovativ ce a luat naştere în legendarul club SO36 din Berlin, Andreas Schwarz, David Maars şi Emmanuel 5 fiind cei care au pus bazele proiectului în 2009. Datorită îmbinării de stiluri muzicale şi a celor mai apreciaţi artişti ai underground-ului german, petrecerea lunară Ich Bin Ein Berliner este catalogată ca fiind printre cele mai provocatoare din Berlin. Renumitul proiect este adresat persoanelor open-minded, pe scenă urcând o serie de trupe şi DJ ce realizează un show excentric în care predomină ritmurile de electro glam şi rock. Primăvara aceasta, publicul român va putea experimenta adevărata atmosferă din cluburile berlineze într-un show veritabil Ich Bin Ein Berliner, pe 12 martie, la The Ark, invitaţii serii fiind: Platzblanche, Dead Sexy Inc., Dj Emmanuelle 5 şi DJ David Maars.
 
 Platzblanche este o trupă fondată în Berlin în anul 2007 avându-i în componenţă pe doi dintre iniţiatorii proiectului – Andreas Schwarz (vocal) şi David Maars (bass)  şi pe Lucius X Nylon (chitară). Trupa se caracterizează printr-un stil muzical cu influenţe dark, amuzante şi piperate de furie, având de-a lungul timpului apariţii în cele mai faimoase cluburi underground ca White Trash, Fast Food, Maria@Ostbhf, Bassy Club, VCF, Chantals etc. 
 
 Dead Sexy Inc. sunt cunoscuţi ca fiind un grup excentric ce aduce publicul în transă prin intermediul sound-urilor electro punk. Şi-au început activitatea în Los Angeles, în scurt timp având apariţii pe cele mai cunoscute compilaţii precum: ElectroClash Vol 2, Dance to the underground şi The great electrocash swindle. Marylin Manşon, Indochine şi Cool Kids of Death sunt doar câţiva dintre artiştii ce folosesc remixurile realizate de Dead Sexy Inc. Primul lor single- Break Me a fost produs de Paul Kendal (un cunoscut producător şi sunetist ce a colaborat cu trupe precum Depeche Mode şi Nine Inch Nails).
 
 Dj Emmanuelle 5 şi-a început cariera de Dj în Paris în anul 2000 ca rezident în renumite cluburi precum Club Le Pulp, ElectroChic, unde a organizat şi festivalul – Dead Sexy & the City. Acesta a mixat în toate colţurile lumii, în cluburi celebre din New York şi locuri inedite din Londra, precum şi festivaluri de film ca cel de la Cannes şi Sarajevo.  În seturile lui se vor putea găsi sunete explozive de nu-electro şi vintage punkwave cu bogate influenţe glam.  
 
 După nenumărate show-uri sold-out atât în Berlin cât şi în numeroase alte oraşe europene, Ich Bin Ein Berliner va ajunge şi la Bucureşti, sâmbătă, 12 martie, la The Ark Underground. Evenimentul este organizat de The Ark şi prezentat de Burn Studios. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă