Noul rol va fi asumat de ministrul Sporturilor, Tracey Crouch, care pe lângă îndatoririle actuale va trebui şi să dezvolte o strategie pentru reglementarea problemei singurătăţii, asociată de cercetători cu instalarea demenţei, a hipertensiunii şi riscul de deces premature, informează Agerpres.
„Trebuie să facem tot posibilul pentru a pune capăt resemnării în faţa singurătăţii, în memoria lui Jo”, a explicat într-un comunicat premierul Theresa May, referindu-se la deputata Jo Cox, asasinată în 2016 de un extremist de dreapta, la puţin timp după ce înfiinţase o comisie parlamentară pentru singurătate.
„Singurătatea este trista realitate a vieţii moderne, pentru mult prea mulţi oameni”, a adăugat în comunicat şefa guvernului de la Londra. Executivul britanic a mai anunţat că Oficiul naţional de statistică va pune la punct o metodă de măsurare a singurătăţii şi că va fi înfiinţat un fond pentru a contribui la reglementarea acestei probleme. Datele guvernamentale britanice arată în momentul de faţă că majoritatea persoanelor cu vârste de peste 75 de ani trăiesc singure şi că circa 200.000 de persoane în vârstă din Regatul Unit discută mai rar de o dată pe lună cu prieteni sau rude. Majoritatea medicilor britanici consultă zilnic între unul şi cinci pacienţi veniţi în principal pentru că sunt singuri, a constatat Campania pentru sfârşitul singurătăţii, o reţea care se ocupă de pericolul pe care îl reprezintă izolarea pentru sănătatea vârstnicilor.
În decembrie 2017, profesorul Jane Cummings, unul din directorii executivi pentru Anglia ai NHS, serviciul public de sănătate britanic, a atras atenţia că frigul şi singurătatea pot fi letale în lunile de iarnă. Conform unui raport publicat anul trecut, singurătatea este la fel de nocivă ca fumatul a 15 ţigări pe zi.