După ce s-a dat liber la cele din urmă odată cu Gala HOP de la Mangalia, din a treia decadă a lui septembrie încep festivalurile de la Oradea şi Brăila. La Sibiu, până spre sfârşitul lui noiembrie, aşadar timp de două luni, se va desfăşura ediţia de toamnă a Festivalului Teatrelor Europene.
Luna octombrie aşteaptă festivalurile de la Galaţi şi Arad, pentru ca, între 28 octombrie şi 6 noiembrie, Bucureştiul să primească ediţia din acest an a Festivalului Naţional de Teatru. Târziu, în noiembrie, îşi aşteaptă rândul evenimentele similare de la Braşov, Piatra Neamţ (o performanţă, clădirea teatrului fiind în plin proces de reabilitare) şi, un proaspăt intrat pe harta de gen, Festivalul „Toma Caragiu” al teatrului ploieştean, ce poartă numele marelui actor.
Apropo de edificii în reconstrucţie: teatrul orădean îşi reinaugurează sediul aflat timp de câţiva ani în şantier, la fel şi cel din Bârlad. Se pare că nici Naţionalul ieşean nu va mai aştepta prea mult, iar pentru teatrul condus de Ion Caramitru se anunţă un cort spectaculos pe perioada renovării. De altfel, la Iaşi se pregăteşte un nou festival, care urmăreşte producţii din estul Europei până la Urali. Deocamdată, în a doua parte a lui noiembrie, invitaţi vor fi teatre din vecinătatea imediată, din Ucraina şi Republica Moldova.
La jumătatea lui octombrie, Teatrul „G. Ciprian” din Buzău va aniversa cincisprezece ani de la înfiinţare, iar săptămâna viitoare timişorenii vor sărbători, şi ei, cu două premiere, 135 de ani de la inaugurarea Palatului Culturii. În Bucureşti, Teatrul de Comedie îşi va sărbători jumătatea de veac de existenţă printr-o comedie semnată de Radu Beligan, primul director al companiei.
Oricum, Teatrul de Comedie a luat-o înainte cutumei, oferind deja, până să se termine bine vara, premiera după Labiche a lui Silviu Purcărete, „Femeia care şi-a pierdut jartierele” (foto). Horaţiu Mălăele lucrează tot aici un „Pescăruşul” şi, la Metropolis, un spectacol după Mario Moretti, „Toulouse Lautrec”.
Scena teatrului condus de George Ivaşcu va beneficia în această stagiune şi de replica, după doisprezece ani, a lui Victor Ioan Frunză după textul lui Kushner „Îngeri în America”, cea dintâi montare, de la Nottara, aparţinând lui Theodor Cristian Popescu.
O înşiruire completă de intenţii ar ocupa extrem de mult spaţiu şi, apoi, e bine să aşteptăm, rând pe rând, anunţurile de premieră. În orice caz, e de remarcat că Naţionalul bucureştean lucrează la vreo şapte premiere de toamnă (te bucură să vezi reîncărcarea interesului pentru George Ciprian prin intermediul Ancăi Bradu, care montează „Omul cu mârţoaga”, dar şi invitarea unor tineri regizori foarte promiţători precum Alexandru Mâzgăreanu, care ne va aştepta cu un spectacol nou şi la Odeon, după Arthur Kopit), dar şi faptul că I. L. Caragiale revine în forţă acoperind cam întreaga geografie nord-dunăreană, de la „O scrisoare pierdută” a Adei Lupu, la Naţionalul de pe Bega, la „D’ale carnavalului” proiectat de Alexandru Darie la Bulandra. Felix Alexa ridică tot la Bulandra un Hanoch Levin („Meşteşugul vieţii”), unde şi Alexandru Tocilescu va avea o premieră după textul lui Kobo Abe „Prietenii”.
Una peste alta, dacă toate proiectele vor fi duse la bun sfârşit şi dacă cea mai mare parte a spectacolelor vor avea şi necesara acoperire valorică, atunci stagiunea, la al cărei debut asistăm deja, va fi una sclipitoare.
Stau şi mă gândesc, dacă toate-acestea fi-vor rezolvate, ce-o să se mai aleagă de predicţiile pe care unii le tot fac de câţiva ani încoace despre sfârşitul teatrului românesc? Că despre sfârşitul lumii, zău că nu mai contează. E doar o obscură premieră mayaşă.
