”Până acum, Franţa nu dispune de probe care să-i permită să spună că «aceste drone au venit din cutare sau cutare loc»”, a declarat şeful diplomaţiei franceze, în urma unei întâlniri cu omologul său egiptean Sameh Shoukry.
”Constat cu interes că autorităţile saudite au propus ca experţi internaţionali şi ONU să participe la o anchetă în vederea identificării faptelor şi identificării originilor”, a adăugat el.
Declarația francezului se așează perfect pe acuzația înaintată de Donald Trump și de alți oficiali americani care au spus că Iranul se află în spatele atacului cu drone care a provocat pagube semnificative instalațiilor de extracție a petrolului ce aparțin arabilor saudiți.