După o premieră spectaculoasă în selecţia oficială a secţiunii Orizonti de la Veneţia, urmată de participări şi premii câştigate de la Londra la Gijon „Francesca” a ajuns pe DVD şi într-o variantă Premium, care cuprinde şi scenele tăiate şi fireşte date despre regizor şi actori, dar şi despre casa producătoare şi distribuitoare.
Povestea fetei decise să schimbe lumea şi propria sa existenţă, plecând în Italia, este de fapt chintesenţa frământărilor şi iluziilor celor atât de numeroşi, care găsesc ca singură soluţie emigrarea, măcar temporară. Monica Bârlădeanu sub inspirata călăuzire a regizorului debutant Bobby Păunescu reuşeşte să creeze un personaj extrem de ataşant şi foarte realist, naiv şi decis totodată, care va lăsa pe gânduri pe mulţi potenţiali călători la muncă. Dorian Boguţă (Miţă), iubitul cu veşnice încurcături financiare, Mihai Dorobanţu, senzaţional în rolul lui Remulus, recuperatorul cu care n-ai vrea să te întâlneşti niciodată în viaţa reală, Teodor Corban, tatăl care a zis replicile ce au stârnit procese în Italia, dar şi ceilalţi, conturează o lume pe care ai impresia că o cunoşti, dar ţi-ar fi greu s-o defineşti.
DRAMĂ / ROMÂNIA 2010
1h 36min.
regia: Bobby Păunescu.
cu: Monica Bârlădeanu, Dorian Boguţă, Luminiţa Gheorghiu, Teodor Corban, Doru Ana, Dana Dogaru (…)
preţ: 59 lei.
distribuit de Mandragora Movies