Am ascultat la Muzeul Țăranului Român un concert de etno-jazz, la care nu numai muzica a fost deosebită, ci și componența formației care cânta, respectiv fuziunea muzicală a unor culturi foarte diferite care au reușit să se exprime minunat prin muzică.
Am aflat apoi că este vorba despre un proiect intitulat „Another Face of the Roma Culture”, ce propunea iubitorilor de jazz, respectiv etno-jazz și jazz manouche, mai multe concerte cu talentați interpreți români de etnie romă, alături de interpreți din Europa. Primul eveniment al proiectului a avut loc în toamna anului trecut la Festivalul Barentsjazz din Tromso, Norvegia, la care interpreții români, cei mai mulți dintre ei de etnie romă, au avut ca invitați muzicieni din Franța, Germania, Serbia și Norvegia. Rezultatul a fost alcătuirea unei trupe noi de muzicieni, numită RoManouche, ce a susținut anul acesta patru concerte în România, la Brașov, Constanța, Călimănești și București. Trupa este compusă din Nicolas Simion – clarinet, taragot, caval, Giani Lincan – țambal, Costel Nițescu – vioară, Martin Lubenov – acordeon, cel care -mi-a spulberat, dacă mai era ceva de spulberat, prejudecățile mele românești despre acordeon, Ola Rokkones – saxofon și Răzvan Cojanu – contrabas.
Am reușit să vorbesc cu doi dintre membrii band-lui, curioasă să văd cum pot să fuzioneze muzicieni din culturi atât de diferite, și când spun asta mă refer la români – indiferent din ce etnie fac ei parte, cu atât mai mult cu cât este cunoscut taletul muzical al romilor, și apoi, atâta vreme cât actul artistic este valoros, nici nu mai contează acest lucru – și la norvegieni.
Nicolas Simion, român stabilit în Germania, este, se pare, și cel care a reușit să-i adune pe toți laolaltă. El cântă la clarinet, taragot, caval, fiind în același timp și compozitor. Una dintre compoziții, intitulată „Transilvania“, am ascultat-o la Muzeul Țăranului Român. Pe Nicolas Simion îl puteți asculta pe 15 iunie la sediul Institutului Cultural Român din București. Nicolas Simion a început de mic copil cu folclorul, mai întâi ascultând. Apoi, spune el: „Primii 10 ani i-am petrecut în satul în care m-am născut, în Dumbrăvița, de lângă Brașov. Apoi am trecut prin muzica clasică, absolvind Liceul de muzică din Brașov (1978) și Conservatorul din București (1983), și am ajuns la jazz, autodidact. Iar în final am încercat să realizez o sinteză a acestor genuri și stiluri muzicale! Cât mi-a reușit o spun imprimările realizate până în prezent, doar vreo 50 de CD-uri sub nume propriu. În proiectul RoManouche repertoriul s-a concentrat în jurul pieselor manouche, folclor și puțin jazz”.
Un proiect ca „un vis și o aventură”
Chiar dacă muzica este un limbaj universal, este foarte important ca într-un band oamenii să comunice și să se înțeleagă. Nicolas Simion consideră că “în general, fără o comunicare între muzicienii unui grup e greu de ajuns la o unitate stilistică, la o muzică de calitate, iar dacă sunt prea multe «dive» într-un grup, ansamblul are de suferit”. Pentru el muzica e ca o limbă pe care o vorbesc doar cei care o cunosc și o înțeleg. Prin experiențele fiecăruia se poate crea ceva nou, dar fără o viziune de ansamblu e mai greu de a crea ceva autentic. În acest proiect, Nicolas Simion spune că a existat o bună comunicare între muzicieni și s-a reușit o gamă stilistică variată. “Aproape fiecare dintre noi are o experiență bogată și a fost practic o muncă în progres, începând în Tromso, Norvegia, în noiembrie 2015, și terminând în București în mai 2016”, completează Nicolas Simion.
Ola Asdahl Rokkones, norvegianul saxofonist, spune că a întâlnit în acest proiect “muzicieni foarte dotați și talentați, care cunosc bine tradiția jazz-ului european”. Pentru el, acest proiect a fost “un vis și o aventură”, fiind extrem de interesat de istoria romilor și de modul în care Europa a neglijat cultura lor. Acest format internațional și întâlnirea cu muzicienii români, spune Ola Rokkones, l-au inspirat și l-au determinat să caute și să afle mai multe despre muzica românească. Și, de ce nu, să revină în România cu muzică scandinavă și jazz nordic, fiind convins că acest turneu, în Norvegia și în România, este doar începutul unor proiecte viitoare în aceeași formație de muzicieni. Se vede cât de preocupat și pasionat este Ola de multiculturalitate, de ce nu de istoria culturală a întregii Europe, din modul în care vorbește despre contribuția la aceasta a romilor: “Timp de sute de ani, romii au împrăștiat muzică de-a lungul și de-a latul Europei într-un fel care nu s-a mai văzut înainte de apariția radioului, la începutul secolului XX, și apoi a internetului. De exemplu, recent s-a observat că un vechi dans tradițional din Senja (o insulă de lângă Tromsø, în nordul Norvegiei) este aproape identic cu ceardașul unguresc. Observația permite orice fel de interpretare, dar exemple asemănătoare se găsesc peste tot în Europa. Or, la vremea respectivă nu exista atât de multă lume care să călătorească precum romii. Așadar, ne putem pune firesc întrebarea: ce altceva au mai adus romii cu ei și au difuzat în Europa în afara muzicii?”.
Rigurozitatea nordică
Ca un adevărat nordic, ceva mai riguros și mai organizat decât suntem noi, cei din spațiul balcanic, nu uită să amintească de toate formalitățile care au trebuit îndeplinite pentru ca acest proiect, finanțat printr-un grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Guvernul României, să devină fezabil, de multele obstacole pe care au trebuit să le depășească, specificând însă că în final lucrurile au ieșit așa cum trebuia și că Asociația Dynamic Art a organizat bine și cu multă răbdare totul. “O dată ce s-au stabilit cele patru concerte în România, toate obstacolele au fost depășite. Am întâlnit un public foarte atent și interesat, curios față de modul nostru de exprimare artistică. Acest turneu – am fost pentru prima dată în România – face parte dintre cele mai interesante din viața mea, muzical și geografic. În plus, sunt mândru că am contribuit la distribuirea mesajului proiectului «Another Face of the Roma Culture»”, spune Ola.
Având în vedere că era pentru prima dată în România, l-am întrebat pe Ola ce știe despre muzica românească și răspunsul a venit prompt: “Ascult de câțiva ani deja înregistrări vechi cu Ion Petre Stoican, Toni Iordache și Gheorghe Zamfir. Expresia muzicii românești este plină de viață, și nu doar de virtuozitate. Veselă, cu o parte nostalgică. E ca și cum ai simți că există o durere pentru muzicieni, pe care o pot exprima doar prin muzică. Și, în același timp, muzica este cea a unor virtuozi, dar atât de lejer interpretată încât pare că este simplu… Nu seamănă cu nici un alt stil muzical din câte am auzit eu și specific că eu, sunt, de asemenea, un mare fan al muzicii din Bulgaria și Serbia. Soția mea înnebunește când ascult asta, așa că trebuie să ascult când sunt singur în mașină sau pe iPod-ul meu”.
România, o țară unde jazz-ul e apreciat
În ce măsură un astfel de proiect muzical prinde în România, prin comparaţie cu Germania, de exemplu, ţara în care îşi desfăşoară activitatea unul dintre componenţii RoMa-nouche, ne răspunde Nicolas Simion: ”În România, publicul e obişnuit cu muzica folclorică şi chiar şi cea manouche şi jazz, deci stilistic melomanul de jazz e surprins plăcut ascultând acest melange de genuri şi stiluri diferite. În Germania, publicul e puţin altfel, vrea să ştie la ce să se aştepte stilistic, dar apreciază originalitatea şi surprizele. La urma urmei, publicul simte calitatea şi apreciază sinceritatea interpreţilor. Acel interplay şi feedback sunt necesare în actul artistic, muzica devenind un limbaj universal!”.
Pentru Ola Asdahl Rokkones, saxofonistul norvegian, România este o ţară extrem de interesantă, şi după modul în care o spune îţi dai seama că nu este o formulare de complezenţă. “Aveţi o istorie bogată, pluralistă şi multiculturală, România se află mereu în momentele-cheie ale istoriei Europei şi lucrul acesta se simte. Cu toate că nu am stat prea mult prin oraşele pe unde am cântat, mă bucur mult că am văzut România, din Transilvania până la Marea Neagră. Sunt multe locuri pe care doresc să le revăd, ca să nu mai vorbim de faptul că am băut un vin cum n-am mai băut niciodată!”, afirmă Ola entuziast.
Ascult de câțiva ani deja înregistrări vechi cu Ion Petre Stoican, Toni Ior-dache și Gheorghe Zamfir. Expresia muzicii românești este plină de viață, și nu doar de virtuozitate. Veselă, cu o parte nostalgică. E ca și cum ai simți că există o durere pentru muzicieni, pe care o pot exprima doar prin muzică.“
Ola Asdahl Rokkones, saxofonist
