Doug Aldrich, chitaristul trupei Whitesnake a acordat un interviu în exclusivitate pentru CityFM.
Trupa Whitesnake îşi va promova noul album „Forevermore” în cadrul unui concert la Bucureşti, pe 3 iulie, la festivalul Rock the City.
R: Doug, ai venit în trupa Whitesnake pentru câteva luni şi ai rămas până acum în formaţie. Povesteşte-ne cum a fost când ai aflat că o să cânţi în grupul lui David Coverdale?
Doug: Eram tare încântat, evident. Chiar dacă la început fusesem solicitat pentru doar două luni de turneu, cu timpul am devenit prieteni, iar David mi-a cerut să intru în grup cu normă întreagă. Era un grup de muzicieni foarte bun cu care aveam să cânt pe scenă, iar cu trecerea timpului ne-am apropiat foarte mult – la început ca muzicieni şi apoi pe plan personal.
Am fost norocos să lucrez cu David în toată această perioadă, iar acum iată că avem un nou album, „Forevermore”. Am lucrat din greu la acest album şi suntem foarte mândri de el, abia aşteptăm să îl cântăm în concert.
R: Cum i-ai cooptat pe Brian şi Michael în echipă? Bănuiesc că este dificil să reconstruiesti legăturile într-o formaţie, mai ales cu un basist şi un toboşar care uneori sunt numiţi chiar inima trupei.
Doug: Sunt de acord cu tine. Într-adevăr basistul şi toboşarul sunt inima unei formaţii rock. Brian Tichy a fost cel care a fost dorit iniţial de David în 2003 când a refăcut Whitesnake, dar în acea perioadă acesta era ocupat lucrând atât cu Billy Idol, dar şi cu alţi muzicieni din câte îmi amintesc, însă cu Billy Idol în special. Ne-am oprit până la urmă la Tommy Aldrige, care devenise liber. David a hotărât să lucrăm cu el şi cred că a fost cea mai bună alegere în acel moment. Dar când David m-a sunat în urmă cu un an, se gândea să facă nişte schimbări şi atunci l-am întrebat ce spune despre Brian Tichy. Făcusem un jam session cu Bryan şi fusese extraordinar, am spus: „Asta e tipul de care cred că avem nevoie!” David a confirmat că şi el îl doreşte, ba mai mult, chiar de multă vreme. Apoi Brian l-a adus şi pe Michael Devin cu care era prieten de foarte mulţi ani (sunt aproape ca fraţii).
R: Când aţi început să compuneţi pentru acest disc?
Doug: Cu adevărat am început în ianuarie 2010. Întotdeauna încerc să lucrez un material înainte de a mă vedea cu trupa, iar acum chiar am stat mai mult acasă (soţia mea a născut), aşa că am compus mai mult. Nu ştiam ce cântece se potrivesc pentru Whitesnake, dar David a vrut să stăm împreună şi să încercam câteva din ideile pe care le aveam, iar odată făcut acest lucru, ne-am dat seama că va fi un album foarte bun. Şi uite aşa am început să lucrăm pe ideile pe care le aveam, împreună.
R: Cum aţi compus pentru „Forevermore” şi cum e să lucrezi cu David, eşti acum una din forţele creative din Whitesnake? Eu unul simt discul că pe un „clasic” Whitesnake, nou şi vechi în acelaşi timp; cum a fost creat?
Doug: La albumul trecut („Good to be Bad”), eu şi David am început mai întâi să scriem şi apoi ne-am pus problema cum vrem să îl înregistram, să îl producem. Însă la acest disc am pus cântecele la un loc, iar la înregistrări am dat fiecărui coleg libertatea de a face ce crede că e mai bine pentru fiecare cântec. Fiecare simţea nevoia să mai să mai adauge ceva, iar aşa este mult mai bine. Discul ăsta este aşa cum ai spus tu: ca un Whitesnake de la începuturi. Însă specificul albumului „Forevemore” este că fiecare şi-a pus amprenta.
R: Cum aţi ales ca prim single „Love Will Set You Free”? (apropo, foarte tare riff-ul de chitară) Ne poţi spune şi care va fi următorul single?
Doug: Nu ştiu care va fi următorul single, deci nu îţi pot răspunde la a doua întrebare. Dar îţi pot spune că va fi o decizie pe care o vor lua casa de discuri şi David.
Cu siguranţă David va veni şi mă va întreba care este opinia mea. El a fost foarte generos şi cu cei de la Frontiers, întrebându-i care melodie ar trebui să fie primul single. Trebuie să fie mulţumită de alegerile noastre şi casa de discuri, este totuşi cea care ne produce discul şi atunci trebuie consultată. Cred că ştiu la ce se gândeşte David, şi sigur are o alegere în minte, dar prefer să nu spun. Cât despre „Love Will Set You Free”, iniţial noi (David, eu şi Michael) am crezut că „I need you” va fi primul single. Însă David a spus că mai bine trimitem această piesă celor de la Frontiers împreună cu altele, lăsându-i pe ei să facă alegerea. Iar ei au ales instantaneu „Love Will Set you Free”. Cred că a fost o alegere foarte bună, pentru că „Love Will Set You Free” este o piesă tip Whitesnake şi are un sound care te prinde repede. Parcă are sound de Stevie Wonder, dar are ceva şi din soundul lui Sting. Însă în mod cert este un Coverdale pur, clasic.
R: Producătorii discului sunt Brutal Brothers. De ce Brutal – ne poţi explica de ce aţi ales numele Brutal Brothers?
Doug: Brutal în engleză înseamnă dur, aspru, încăpăţânat. Numele Brutal Brothers vine din perioada în care lucram la „Good to be Bad”. Eram foarte stricţi cu muzicienii, ceea ce însă nu s-a mai intamplat acum când am dat mult mai multă libertate şi i-am lasat şi pe ei să vină cu idei. Pentru acest album ne-am dorit o exprimare a tuturor membrilor trupei, aşa că nu am mai dat indicaţii mereu cu ce are fiecare de făcut. Numele vine şi din felul în care lucrez eu cu David la un nou proiect: suntem foarte stricţi şi ne dedicăm în totalitate acelui proiect, toate lucrurile extra proiect fiind puse pe lista de aşteptare (chiar şi familiile) şi nu ne mai intereseaza absolut nimic. şi facem acest lucru într-un mod cât se poate de dur (ar fi dur şi pentru tine şi este dur şi pentru familie).
Însă pentru noi este distracţie şi asta ne place să facem, asta ne-am ales să facem pentru că iubim ceea ce facem. Mă trezesc în fiecare dimineaţă şi îmi spun că sunt foarte norocos că sunt chitarist şi că lucrez cu David. Aşa ca de fiecare dată când mi se oferă oportunitatea sa am un nou proiect cu el, o iau foarte în serios, ca şi el. Fiindcă îl consider singurul lucru care contează în acel moment, acest lucru este foarte dur pentru cei din jur. Suntem Brutal Brothers!
R: Cum aţi scris piesa „Forevermore”? Cred că în 2011 trebuie să fii nebun să compui o melodie de 7 minute.
Doug: A fost foarte bine. Eu unul consider că pe fiecare album trebuie să ai o piesă de bază, fundamentală, piesa care adună esenţa unui material şi în care se regăsesc toate celelalte melodii de pe disc. Sunt multe discuri care au doar cântece scurte ca durată, iar când ţi se oferă o asemenea ocazie să faci şi altceva mai complex cu Frontiers, cu Whitesnake, este chiar indicat să o faci.
Povestea este că aveam o idee schiţată lă chitară acustică. I-am aratat-o lui David şi imediat i-a plăcut melodia. Am început să lucrăm pe piesă: idei de aranjament muzical pe care le facem independent şi apoi hotărâm care este mai bun. Piesa începe acustic, devine heavy şi apoi se întoarce la acustic; am tot construit la ea şi a ieşit ce este pe disc. Am facut însă şi o variantă acustică, doar David şi o chitară acustică, care a ieşit foarte bine.
R: Ai lucrat cu Ronnie James Dio la „Killing the Dragon”, cum era acest mare muzician în studio? Majoritatea îl ştiu aşa cum era pe scenă şi nu mulţi au avut ocazia să îl vadă zâmbind în spatele scenei. Cum era când lucrai cu el în studio, voi fiind colegi de grup?
Doug: Ronnie era un tip care chiar te inspira, era foarte distractiv să lucrezi cu el. Când am ajuns eu în grup, deja se înregistrase partea de tobe şi aveau nevoie de un muzician care să tragă partea de chitară. Când mi-a cerut Ronnie să fac acest lucru, am acceptat imediat. Însă Ronnie a fost un pic îngrijorat, nu ştia cum o să fiu, aşa ca am vorbit mult despre ceea ce vroia de la mine. Când am intrat în studio şi am început să cânt la chitară, abia atunci s-a relaxat şi a realizat că totul o să fie bine.
Era mare. M-a lăsat să îmi fac treaba aşa cum credeam eu şi a stat cu mine tot timpul în camera unde înregistram. Îi plăcea să dezlege cuvinte încrucişate: toată ziua stătea cu mine în cameră pe un scaun, asculta; iar în timp ce eu cântam el dezlega cuvinte încrucişate. Dacă aveai o nedumerire şi îi cereai părerea, se oprea şi, întotdeauna pe un ton prietenos, îţi spunea ce crede.
Asta este o parte foarte interesantă a lui Ronnie pe care nu o ştiam: iubea cuvintele încrucişate şi sportul. Iar în studio era un tip care te inspira.
R: Iată o întrebare pe care ai auzit-o de mii de ori, dar tot o să te întreb: ce chitarişti ţi-au plăcut cel mai mult?
Doug: Jimmy Page, cred că el este favoritul meu din toate timpurile. Mi-a plăcut şi Jimi Hendrix, dar unul dintre cei care m-au influenţat puternic este Jeff Beck.
R: În mai începeţi turneul, iar în iulie va veţi întoarce în Bucureşti. Spune-ne câteva cuvinte despre setlist şi despre piesele pe care le veţi cânta de pe noul album.
Doug: Sunt multe cântece, încă ne mai gândim la piesele din setlist. Având atât de multe opţiuni este foarte greu, o să fie şi melodii de pe noul album, nu ştiu sigur care, cu siguranţă va fi „Love Will Set you Free”. Ştiu că David are câteva cântece pe care ar vrea să le cânte, dar mie mi-ar plăcea să cântăm „Forevermore” şi „Love Will Set You Free”, acestea ar fi pentru mine perfecte. Şi poate o baladă, poate „Easier Said than Done”.
Dar, aşa cum ţi-am mai zis, este foarte dificil pentru că sunt atât de multe piese pe care mi-ar plăcea să le cântăm. De exemplu, „Would I Lie to You” ar da chiar tare bine sau ceva de pe primul disc solo al lui David. Poate şi ceva Deep Purple, nu am mai cântat până acum. Încă nu ştiu clar, o să vedem.
