Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Președintele SUA a profitat de slăbirea poziției premierului Theresa May pentru a se amesteca în Brexit

DONALD TRUMP, aluzii și recomandări politice pentru Londra

Președintele Donald Trump și-a încheiat miercuri vizita oficială la Londra unde a susținut un Brexit dur și a estimat că Boris Johnson ar fi un „excelent“ prim-ministru, încălcând uzanțele diplomatice, amestecându-se în viața politică britanică.

Share

Gabriela Anghel 0 comentarii

Actualizat: 06.06.2019 - 10:23

Vizita de stat efectuată de președintele Trump în Marea Britanie a început luni, 3 iunie, la Palatul Buckingham, înainte de a participa la discuții cu premierul britanic și la ceremoniile organizate pentru comemorarea Debarcării aliaților în Normandia. Presa britanică a ținut să sublinieze că din prima zi, președintele american a intrat „din nou“ în viața politică britanică. În mod deschis, de această dată a făcut promoție pentru un Brexit fără acord, ruptura radicală de Uniunea Europeană și în interviul acordat pentru Sunday Times, Trump a precizat că premierul Theresa May a negociat ieșirea din UE, dar „europenii nu au nimic de pierdut pentru că ea le-a lăsat toate cărțile în mână“. Apoi, l-a lăudat pe cel care pare favorit în cursa pentru succesiunea premierului May, Boris Johnson, fost primar al Londrei și fost ministru de Externe, un „amic“ care „ar face o treabă foarte bună“, după cum a precizat Trump pentru tabloidul The Sun. O ultimă provocare, el a estimat că guvernul britanic a comis o eroare „neasociindu-l la negocierile cu Bruxelles pe Nigel Farage, liderul partidului Brexit (extrema dreaptă), câștigător în Marea Britanie a alegerilor europene. „Îmi place mult Nigel, are multe de oferit“ și ar fi permis Londrei să „reușească“ la Bruxelles. Din punct de vedere politic, vizita lui Trump a avut loc în cel mai grav moment de slăbiciune a autorităților britanice, țara fiind dezbinată și fără un guvern operațional: premierul Theresa May nu mai este la comandă pentru că va demisiona de la șefia Partidului Conservator la 7 mai. Trei ani după referendumul asupra Brexit, Marea Britanie se află într-un impas total și sistemul său politic este amenințat de polarizarea privind Brexit, care divizează atât conservatorii cât și laburiștii, dar și de ascensiunea partidului lui Farage.

Mai multe mii de manifestanți s-au reunit marți în capitala Marii Britanii pentru a protesta contra acestei vizite de stat, dar președintele Donald Trump a asigurat că nici nu i-a văzut.

Luni, prima zi a vizitei de trei zile a lui Donald Trump, însoțit de prima doamnă, Melanie Trump, a început la Palatul Buckingham unde fastul monarhiei britanice rezervat șefilor de stat a fost etalat în onoarea cuplului prezidențial american – dejun cu regina și prințul Harry (fără soția sa Meghan Markle, care a declinat participarea sub pretextul maternității), banchet regal cu regina, prințul Charles și Camilla, William și Kate. Din motive de securitate, ceremoniile de primire s-au derulat pe peluza palatului regal, unde oaspeții au -ate-rizat la bordul elicop-terului lor, fiind întâmpinați de o gardă de onoare și -salutați de două salve de 41 de -lovituri de tun.

 

 

Iranul, sub tăcere

 

După vizita regală, pentru președintele american au urmat discuțiile politice, marți, 4 iunie, la Downing Street cu premierul Theresa May în cadrul cărora a adoptat un ton conciliant și a promis un acord comercial „extraordinar“ cu Londra după Brexit. Președintele s-a declarat „absolut sigur“ că va găsi teren de înțelegere cu Londra asupra gigantului chinez în telecomunicații, Huawei, un subiect de tensiune între cele două țări. Washington face presiuni asupra aliaților săi pentru ca Huawei să fie exclus din rețeaua 5G fiind suspectat de spionaj. Donald Trump s-a întâlnit cu o Theresa May pe picior de plecare, ea urmând să părăsească formal funcțiile vineri, după ce a eșuat să organizeze ieșirea din UE, amânată pentru 31 octombrie. În conferința de presă avută alături de premierul britanic, Trump a calificat-o „profesionistă extraordinară“, evitând orice retorică și a trecut sub tăcere subiecte litigioase ca Huawei și Iran. Și a evidențiat „relațiile privilegiate“ între cele două națiuni risipind temerile că ar putea relua criticile adresate Marii Britanii și primului ministru. „Este cea mai mare alianță pe care a cunoscut-o vreodată lumea“. Liderul de la Casa Albă a declarat că divorțul Marii Britanii de UE va deschide calea unui mare acord comercial între Statele Unite și Marea Britanie, acord comercial care oferă un potențial enorm“.  

Comentarii

loading...