3 C
București
marți, 21 ianuarie 2025
AcasăInternaționalDocumentare româneşti la Institutul Francez

Documentare româneşti la Institutul Francez

Sala Elvira Popescu a Institutului Francez din Bucureşti găzduieşte sâmbătă şi duminică proiecţii de documen­tare româneşti realizate între 1939 şi 1989. Spectatorii români şi francezi (toate filmele vor fi prezentate în versiune franceză) au ocazia să vadă documentare de Paul Călinescu, Copel Moscu, Jean Mihail, Victor Iliu, Laurenţiu Da­mi­an. În program sunt şi trei filme produse după 1989, respectiv „De Crăciun ne-am luat raţia de libertate”, realizat în 1990 de Cornel Mihalache şi Cătălina Fernoagă, „Jurnal liber – revoluţia Română” (film colectiv) şi celebrele „Videograme dintr-o revoluţie” de Harun Farocki şi Andrei Ujică. Selecţia îi aparţine lui Kees Baker, specialist în creaţia de film documentar, şi cineastei Vanina Vignal. Ei au făcut această selecţie pentru festivalurile de film de la Luccas şi La Rochelle. „Martor şi în acelaşi timp victimă a Istoriei, filmul documentar românesc a avut o evoluţie marcată de schimbările politice majore din perioada 1939 – 1945 şi, mai târziu, de cenzura impusă de regimul comunist. Docu­men­tarele realizate până în 1989 au fost, fără îndoială, propagandistice, însă unele din ele se remarcă prin estetică şi ori­gi­nalitate”, susţin organizatorii. La proiecţiile bucureştene, filmele vor fi prezentate de Vanina Vignal şi Andrei Ujică. Vor fi în total patru proiecţii de aproape 2 ore fiecare.

 

Din program:

Sâmbătă, 10 aprilie, ora 14
Ţara Moţilor (1939) – Paul Călinescu
Scrisoarea lui Ion Marin către ziarul Scânteia (1949) – Victor Iliu
Uzina (1963) – Slavomir Popovici

Sâmbătă, 10 aprilie, ora 18:
Stuf (1966) – Titus Mezaroş
Cazul d (1966) – Alexandru Boiangiu
Apa ca un bivol negru (1971) – Dinu Tănase şi Iosif Demian

Duminică, 11 aprilie, ora 14
Ioane, cum e la construcţii? (1983) – Sabina Pop
Maria Tănase (1986) – Laurenţiu Damian
Iar ca un sentiment un cristal (1987) – Bose Ovidiu Paştină

Duminică, 11 aprilie, ora 18
„Videodrame dintr-o revoluţie” (1992) – Harun Farocki şi Andrei Ujică

 

Cele mai citite

Dennis Man, aproape de un transfer la Fiorentina! 

Dennis Man, al doilea cel mai valoros fotbalist român al momentului, este foarte aproape de un transfer în Serie A, la Fiorentina. Potrivit celebrului...

Trump promite o „nouă epocă de aur” pentru SUA: Amenințări comerciale dure pentru Mexic, Canada și China

În primele ore ale revenirii la Casa Albă, Donald Trump a lansat o serie de amenințări comerciale ce marchează începutul unei noi etape în...

Jumătate dintre companiile românești atrag finanțări europene. Firmele mari, cei mai activi beneficiari

Puțin peste jumătate dintre companiile românești (51%) au reușit să atragă finanțări prin programe europene sau scheme de ajutor de stat, conform unui sondaj...
Ultima oră
Pe aceeași temă