După ce va face deschiderea celei de-a zecea ediţii a TIFF-ului de la Cluj, filmul care a cucerit Franţa acum un an îşi face debutul pe marile ecrane româneşti, având-o în fruntea distribuţiei pe cea care a fost deja pe scena festivalului, marea fumătoare Catherine Deneuve.
Atât de „pasionată” de fumat încât a cerut cu orice preţ să poată trage în piept ceva tutun, chiar la conferinţa de presă din România, la Cannes, anul acesta, nereuşind să impună aceeaşi regulă, pentru pelicula de închidere „Les bien-aimés”, în regia lui Christophe Honoré. Scena cu care începe povestea este una total neaşteptată. O vedem pe marea vedetă a Franţei deloc glamour, ci îmbrăcată într-un trening ca vai de lume, cu un păr tapat caraghios, dar explicabil, pentru că atunci când trece moda, adesea multe elemente par ridicole, pusă pe jogging într-o pădure eco, cu reminiscenţe de Bambi, cândva în 1977. Aflăm foarte curând, după o uşoară confuzie, că nu e menajera, ci nevasta cât se poate de umilă a unui bogătaş imposibil, interpretat de snobul şi genialul Fabrice Luchini.
În caz că vă întrebaţi din ce a făcut banii, ei bine, veţi afla cu uimire că, deşi nu suntem la Londra, umbrelele sunt o investiţie cât se poate de profitabilă. Industriaşul este prezentat mai degrabă cu toate defectele pe care şi le imaginau şi le induceau comuniştii celor dispuşi să se lase fraieriţi. În plus, deşi e făcut în 2010, deja mulţi se vor duce cu gândul la Dominic Strauss-Kahn când vor constata cum îl tentează pe franţuz funduleţul apetisant nu al cameristei, ci al secretarei Karin Viard (cea care la Cannes, la ediţia 64, joacă în „Polisse”, unde e fireşte o poliţistă pe urmele… românilor… din taberele improvizate, de unde sunt salvaţi puradeii puşi ilegal la muncă).
Şi pentru că tot sunt la modă grevele, şi mă gândesc mai ales la recentul „La source des femmes” semnat de Radu Mihăileanu, unde femeile făceau una originală, a iubirii sau cum ar spune americanii no sex, pentru a-şi convinge partenerii să aducă apă în sat, dacă se poate direct la robinet, se organizează una ad hoc .
Scenariul porneşte de la piesa omonimă, semnată de Pierre Barillet şi Jean-Pierre Grédy (în caz că vi se par numele cunoscute, ei sunt şi autorii celebrei „Floarea de cactus”, pe care a jucat-o Lauren Bacall pe scenă şi Ingrid Bergman pe ecran, iar mai nou, în regia lui Alice Barb, la Teatrul Metropolis, din Bucureşti: Adela Mărculescu), pe care regizorul François Ozon o văzuse acum un deceniu. Ca s-o facă însă şi mai interesantă, a adăugat şi un pasaj politic în care Deneuve, pe care a mai distribuit-o şi în „8 femei”, avea să întruchipeze un fel de Ségolène Royal, contracandidata socialistă, de la ultimele alegeri, a actualului preşedinte Nicolas Sarkozy.
Realizatorul profită de ocazie să mai dea o lovitură de imagine, cât se poate de cinematografică, distribuind în rolul liderului sindical, fost amant al nevestei patronului, pe însuşi marele Gérard Depardieu, cu care Catherine s-a mai întâlnit pe ecran în legendarul „Ultimul metrou” din 1980, sub bagheta neuitatului François Truffaut.
Ca să-i prezinte pe cei doi în tinereţile lor, s-a apelat nu la un machiaj sau la filtre de imagine, ci la alţi actori. Ea este Elodie Frégé, o prezenţă de televiziune şi cântăreaţă, lansată de Star Academy (Şcoala Vedetelor franţuzească), iar el, Gautier About.
Foarte nostimă este repetiţia discursului pe care ar trebui să-l ţină nevasta, care se desolidarizează de soţul cel bogat şi despotic.
Surprinzător este faptul că, deşi totul se petrece într-o comună franţuzească, s-a filmat integral în Belgia, dar cu piesele bulevardiere se mai întâmplă.
POTICHE
comedie / franţa, 2010
1h 43min.
regia: François Ozon.
cu: Catherine Deneuve, Gérard Depardieu,
Fabrice Luchini, Karin Viard, Judith Godrèche.
distribuit de Independenţa Film
