8.4 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăInternațional"Din dragoste, cu cele mai bune intenţii" şi "Loverboy", la Festivalul de...

„Din dragoste, cu cele mai bune intenţii” şi „Loverboy”, la Festivalul de Film de la Chicago

Filmul „Din dragoste, cu cele mai bune intenţii” de Adrian Sitaru a fost selectat în competiţia dedicată noilor talente în regie la Festivalul de Film de la Chicago, în timp ce „Loverboy” de Cătălin Mitulescu va fi proiectat în secţiunea World cinema, potrivit site-ului festivalului, citat de Mediafax.

„Din dragoste, cu cele mai bune intenţii” se numără printre cele 16 pelicule din toată lumea, selectate în secţiunea New Directors Competition, dedicată regizorilor aflaţi la primul sau al doilea lungmetraj.

Pe de altă parte, secţiunea World Cinema, în cadrul căreia va fi proiectat „Loverboy”, cuprinde la rândul ei peste 60 de filme.

Cea de-a 47-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Chicago va avea loc între 6 şi 20 octombrie.

Festivalul de la Chicago cuprinde cinci secţiuni competiţionale (competiţia internaţională de lungmetraj, New Directors, Docufest, After Dark şi competiţia de scurtmetraj), alături de şapte secţiuni paralele (Special Presentations, World Cinema, Black Perspectives, Cinema of the Americas, City & State, OUTrageous şi ReelWomen).

„Din dragoste, cu cele mai bune intenţii” este cel de-al doilea lungmetraj al lui Adrian Sitaru, urmând peliculei „Pescuit sportiv”. Filmul spune povestea lui Alex (Bogdan Dumitrache), un personaj destul de nevrotic. După ce mama lui (Nataşa Raab) este internată în spital în urma unui accident vascular cerebral, viaţa lui Alex iese de pe făgaşul normal. La spital, Alex se găseşte prins într-un spectacol burlesc plin de personaje neaşteptate şi evenimente surprinzătoare. Încercând să gestioneze situaţia ţinând cont de sfaturile tuturor celor din jurul lui, el îşi imaginează noi scenarii în care mama lui ar putea fi rănită. În timp ce aceasta pare să se simtă bine, Alex face o serie de greşeli şi totul din dragoste, cu cele mai bune intenţii.

Filmul „Din dragoste, cu cele mai bune intenţii” a obţinut premiile pentru regie şi cel mai bun actor în rol principal – Bogdan Dumitrache la Festivalul de la Locarno din acest an.

Filmul „Loverboy” spune povestea lui Luca (George Piştereanu), un tânăr de 20 de ani, care seduce femei pentru a le plasa unei reţele de prostituţie. Luca se îndrăgosteşte de una din potenţialele sale victime. „Este vară pe malul Dunării, la Hârşova. Muzica bubuie din maşinile luxoase, fetele sunt bronzate şi Veli (Ada Condeescu) fuge de-acasă în patul lui Luca. Prima dragoste n-a fost niciodată mai periculoasă de atât”, se arată în prezentarea filmului.

„Loverboy” a avut premiera mondială în cadrul Festivalului de Film de la Cannes, anul acesta, în secţiunea Un Certain Regard, iar recent a fost selectat pe lista celor 45 de filme propuse pentru o nominalizare la premiile Academiei de Film Europene, ce vor fi decernate pe 3 decembrie la Berlin.

Cele mai citite

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...

Grecia a înapoiat Turciei peste o mie de monede antice din argint furate

Grecia a restituit joi Turciei un tezaur de peste o mie de monede antice din argint furate, prima repatriere de acest tip care are...

Pesimism în creștere: Românii își fac tot mai multe griji pentru economie și costul vieții

Un sondaj realizat de EY arată că pesimismul românilor este în creștere în 2024, comparativ cu anul precedent. Peste două treimi dintre respondenți (67%)...
Ultima oră
Pe aceeași temă