15.4 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăInternaționalDespre un altfel de Bill Gates

Despre un altfel de Bill Gates

Cum toate pe lumea asta se desco­peră din întâmplare, aşa aflăm cum a fost creat şi Facebook-ul, devenit instrument universal de comunicare. Mark Zuckerberg (Jesse Eisenberg) după ce ne exasperează cu un discurs lung şi plicticos pe care i-l serveşte unei iubite, aceasta, pe bună dreptate, îl părăseşte într-un gest de mare lehamite şi inteligenţă. Individul, care nu-şi revine că i se poate întâmpla una ca asta tocmai lui, geniului absolut, se îmbată cui şi se răzbună scriind tot felul de porcărioare pe socoteala ei, pe care le postează pe reţeaua de Intranet, având grijă să ajungă la cât mai multă lume, ba mai face şi un sondaj de frumuseţe feminină.

Totul, fireşte, absolut ilegal, căci hackeri există nu numai în România. Foarte curând este abordat de doi gemeni splendizi, prototipul tânărului made in USA, fraţii Winklevoss, ca să lucreze mai departe la acest proiect electronic, la care cei doi, între altele sportivi impecabili, reuşiseră să facă deja ceva progrese. Foarte curând Mark începe să-şi vadă de treabă pe cont propriu, devine miliardar, numai că succesul lui fulminant este însoţit şi de acuzaţia că a furat ideea. Începe un foarte lung proces, mai degrabă un fel de interogatorii preliminarii, care cred că sunt ideale pentru studenţii de la drept, ca să-şi facă o idee cum funcţionează justiţia pe copyright.

Două prezenţe remarcabile în distribuţie. În afară de gemenii care în realitate nu sunt nici măcar rude, chemându-i Armie Hammer şi Josh Hence, producătorii, printre care la executiv este şi actorul Kevin Spacey, s-au gândit să folosească şi câteva nume de răsunet, respectiv, pe foarte charismaticul Justin Timberlake care îl interpretează pe Sean Parker, fondatorul Napster şi Max Minghella (Divya Narendra), fiul foarte regretatului regizor al „Pacientului englez” şi al lui „Cold Mountain”, filmat în România, Anthony.

Regizorul David Fincher, binecunoscut şi lăudat de mulţi pentru filmele sale tulburătoare şi chinuitoare, „Fight Club”, „Seven” sau „Zodiac” („Benjamin Button” fiind cel mai normal dintre ele) decide ca sistem de punere a imaginii pe ecran pornind de la scenariul semnat de Aaron Sorkin să fugă în timp înainte şi înapoi, ceea ce, ca de fiecare dată, duce la oboseală inutilă a spectatorului forţat la o gimnastică de care nu întotdeauna are chef. La baza ideii cinematografice stă un roman de Ben Mezrich (căci mulţi au profitat de ocazie să se mai îmbogăţească puţin de pe urma Facebook-ului). Titlul cărţii este „The Accidental Billionaire”/ „Miliardar din întâmplare”. Aşa a încolţit ideea acestui proiect despre un altfel de Bill Gates. Adiacent se vorbeşte şi despre relaţiile de prie­tenie, dar şi de duşmănie, care pot deveni paroxistice, despre o perioadă extrem de recentă, (acţiunea se petrece în 2003), într-o lume academică în care nu are acces orice muritor de rând, dar care, pe alocuri, din păcate, este destul de dezamăgitoare, atunci când constaţi că derbedeii sunt fără frontiere, iar acest Mark, total lipsit de caracter, e şi cumplit de antipatic. Asta face un deserviciu Facebook-ului de la care mai-mai că îţi vine să te deconectezi, căci mănâncă timp, este indiscret, i-aş spune chiar voyeurist. Ar fi fost ideal pentru Secu şi poate că este în continuare o unealtă diabolică de a pătrunde în viaţa oamenilor, cu condiţia să se lase invadaţi de tehnica secolului XXI. Singura excepţie, cel puţin la noi, fiind eficienţa la lansările de carte. Şi pentru asta merită iertate celelalte cusururi.

REŢEAUA DE SOCIALIZARE
SUA, 2010, 2h.
THE SOCIAL NETWORK. Regia: David Fincher. Cu: Jesse Eisenberg, Justin Timberlake, Andrew Garfield, Max Minghella, Josh Pence.
Distribuit de InterComFilm Distribution.

Cele mai citite

Marius Marin revine după accidentare! Ce au spus italienii

După o evoluție impresionantă în meciul Pisa - Salerno, Marius Marin este gata să revină în echipa sa, în ciuda unei contracturi musculare suferite. Marius...

Rasa Ciobănescul românesc corb a fost recunoscută oficial la nivel internațional

O rasă românească de câini, Ciobănescul românesc corb, a fost recunoscută oficial la nivel mondial de Federația Chinologică Internațională, devenind a patra rasă națională...

Manchester City riscă să fie exclusă din toate competițiile! „Procesul secolului” în plină desfășurare

Manchester City se confruntă cu o anchetă istorică pentru 115 nereguli financiare, iar clubul riscă sancțiuni drastice, inclusiv eliminarea din toate competițiile interne. Începând cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă