La sfârşitul acestei săptămâni va intra pe ecrane „Partea îngerilor”, cea mai nouă peliculă a lui Ken Loach, film care a luat anul acesta Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Cannes.
Cu o poveste care te trece prin toate stările, de la milă la enervare, de la veselie la depresie, de la neputinţă la durere, de la îngreţoşare la încântare, de la cinste la pactizare cu infractorul şi de la înfrângere la triumf, filmul lui Ken Loach face o reclamă excelentă Scoţiei, cetăţenilor ei de mâna a şaptea certaţi din naştere cu legea şi mai ales comorilor ei cele mai de preţ: castelele şi whisky-ul.
Titlul se referă la un fenomen care are loc în cadrul procesului de maturare a whisky-ului, şi anume evaporarea a 2% pe an din preţioasa licoare adunată într-un butoi. Deşi, după cum se ştie, scoţienii sunt destul de zgârciţi în general, când vine vorba de dispariţia în neant a acestui 2% din fiecare butoi sunt totuşi inexplicabil de generoşi. Scoţienii cred că îngerii au şi ei dreptul la un drink mic, lucru pe care îl respectă, la o adică, astfel că whisky-ul evaporat poartă denumirea drăguţă foc de „partea îngerilor”.
Filmul este o comedie amară ce îi are în centrul acţiunii pe nişte tineri care primesc din partea statului britanic o a doua şansă. Având la activ nenumărate amenzi pentru violenţă, furtişaguri de prin magazine, tulburarea liniştii publice, ba chiar şi ceva luni bune de pârnaie, aceşti teribilişti inadaptaţi proveniţi din familii disfuncţionale ajung să presteze muncă în folosul comunităţii. Cel care îi ia în grijă este, în mod paradoxal pentru un bărbat simplu şi fără prea multă educaţie, un om cu un hobby fin: whiskyul vechi. El îi introduce pe aceşti golănaşi din suburbiile Glasgow-ului în tainele fabricării băuturii devenită brand pentru Scoţia. Iar unul dintre ei, Robbie, care îşi doreşte sincer ca viaţa lui să se schimbe, căci între timp iubita lui a adus pe lume un fiu, dovedeşte că are un rarissim talent de degustător. Ei pornesc, precum cavalerii Mesei Rotunde, în căutarea Sfântului Graal, numai că acesta este unul puternic alcoolizat. Experienţa de mici infractori îşi va da mâna cu noul lor hobby, schimbându-le complet viaţa în bine. Se pare deci că până şi aceşti puşti născuţi fără noroc au avut parte de protecţia unor îngeri, a unor îngeri cam abţiguiţi de partea care le revine din fiecare butoi de la fiecare distilerie scoţiană, dar suficient de eficienţi totuşi.
Ken Loach, îngerul
Regizorul însuşi s-a dovedit a fi un astfel de înger poznaş chiar pentru actorii săi, pe care i-a ales de pe stradă, schimbându-le complet traiectoria vieţii. Personajul principal, Robbie, este jucat de Paul Brannigan, un antrenor de fotbal anonim de la un club de cartier. Când scenaristul l-a întâlnit pe Paul Brannigan, acesta avea un job la un centru comunitar în colaborare cu poliţia pe un proiect de tip „Iniţiative comunitare de reducere a violenţei prin sport”. Mai precis, antrena echipe de fotbal formate din copii de pe stradă. În plus, în timpul discuţiilor cu Ken Loach, îşi pierduse şi această modestă slujbă. Acum Paul e deja un actor cu cotă, care tocmai a terminat filmările la un SF în care joacă alături de Scarlett Johansson şi se pregăteşte să joace în altă producţie. Iată deci că miracolele nu au dispărut cu totul din lume.
Siobhan Reilly, care a jucat-o pe Leonie, iubita lui Robbie, este în viaţa reală profesoară suplinitoare. Ea s-a prezentat la casting văzând anunţul în ziar. Când a aflat că va juca rolul unei fete însărcinate, a întrebat dacă poate să-şi aducă nişte haine de gravidă pe care le avea pe-acasă de la verişoarele ei. Producătorii au întrebat-o dacă nu cumva poate să aducă de-acasă şi un copil mic. Aşa se face că bebeluşul care apare în film ca fiind copilul născut de ea este de fapt un nepoţel de-al ei.
În film apare şi : Charlie Maclean, un expert în whisky care îşi joacă propriul rol, şi el, fără nici un fel de experienţă actoricească: „Ultima dată când am urcat pe o scenă a fost cu Doctor Faustus, prin şcoala generală”, glumeşte degustătorul profesionist.
Ken Loach recunoaşte că a muncit pe brânci la acest film, nu doar ca să găsească actorii, ci şi locurile de filmare. Prospecţiile au constat în vizitarea a zeci de distilerii şi, în mod evident, în degustarea a nenumărate pahare cu whisky. Meseria de regizor presupune însă şi astfel de sacrificii.
