Senatorul american independent Bernie Sanders a anunţat luni că îl va susţine pe fostul său rival Joe Biden pentru a-l învinge pe ”cel mai periculos preşedinte din istoria modernă”. ”Astăzi, le cer tuturor americanilor – toţi democraţii, independenţii şi numeroşi republicani – să se alăture în această campanie şi să vă apere candidatura, pe care o susţin”, a declarat Bernie Sanders într-un mesaj adresat lui Joe Biden pe Twitter.
Senatorul Bernie Sanders şi-a anunţat deja de miercurea trecută echipa că se retrage din cursa pentru Casa Albă, punând capăt celei de a doua tentative de a obţine învestitura democrată, după o serie de înfrângeri clare în faţa favoritului Joe Biden, care îl depășise cu peste 250 de voturi. În felul acesta, Biden nu mai are rival cu potential real.
Singurul candidat democrat
Fostul vicepreşedinte Joe Biden, în vârstă de 77 de ani, rămâne acum singurul candidat democrat în cursă pentru a-l înfrunta pe Donald Trump în scrutinul de pe 3 noiembrie. El a fost declarat sâmbătă câştigătorul alegerilor primare democrate în Alaska, după un vot organizat prin corespondenţă din cauza pandemiei de coronavirus.
”Senatorul Bernie Sanders a anunţat miercuri în cadrul unui apel cu întreaga sa echipă că îşi suspendă campania pentru a deveni preşedinte”, a anunţat echipa sa de campanie într-un comunicat. ”Campania se termină, lupta continuă”, se mai menţionează în comunicat.
Ultima victorie a lui Biden
Candidatul în alegerile prezidenţiale americane Joe Biden a fost declarat învingător în alegerile primare democrate din Alaska, în urma unui vot prin corespondenţă, din cauza pandemiei noului coronavirus. Buletinele de vot au fost trimise înaintea retragerii rivalului său Bernie Sanders din cursa la învestitura democrată, săptămâna trecută.
Biden, fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama, a obţinut o victorie hotărâtă în Alaska, sâmbătă seara, cu 55,3% din sufragii, obţinând nouă dintre delegaţii din acest stat, au anunţat pe Twitter democraţii din Alaska. Senatorul Bernie Sanders a obţinut 44,7% din voturi şi opt delegaţi. El a anunţat că rămâne în cursă cu scopul de a obţine mai mulţi delegaţi, care să-i permită ”să exercite o influenţă semnificativă asupra programului Partidului” Democrat la Convenţia democrată din august.
Joe Biden și impeachmentul lui Donald Trump
Joe Biden şi-a marcat victoria în alegerile primare democrate printr-un comunicat şi câteva declaraţii transmise online din subsolul locuinţei sale, în care este blocat din cauza noului coronavirus. El l-a îndemnat pe Sanders să se alăture campaniei sale, în contextul în care este susţinut de aproape toţi foştii săi rivali.
Figura lui Joe Biden a fost puternic vehiculată în jurul procedurii de destituire pe care democrații au inițiat-o împotriva președintelui Donald Trump. Trump a fost acuzat că a făcut în interes personal (electoral) presiuni asupra Ucrainei pentru a relua o investigaţie în care era vizat şi Hunter Biden, fiul fostului vicepreşedinte democrat, tocmai cu scopul de a-i putea afecta imaginea celui care era, pe atunci, considerat a fi cel mai probabil adversar al său desemnat de Partidul Democrat pentru alegerile prezidențiale din noiembrie 2020. În ciuda eforturilor democraților, Donald Trump nu a fost detronat de pe fotoliul de la Casa Albă.