La 20 de ani de la ultimul război care a dus la dezmembrarea Iugoslaviei (1989-99, 13.000 de morţi), Belgradul nu recunoaşte independenţa proclamată în 2008 de fosta provincie majoritar populată de albanezi.
Un veto dat de Rusia şi China împiedică orice perspectivă de a deveni membră a ONU, mai scrie News.ro. Marcate de tensiuni, relaţiile proaste dintre Belgrad şi Pristina reprezintă un obstacol major în apropierea lor de Uniunea Europeană cu care Serbia îşi negociază adeziunea.
Pentru o mare parte dintre cei 1,8 milioane de kosovari, prioritatea nu este aceasta: „M-am săturat de această istorie a dialogului”, a spus Salih Mehana, un comerciant în vâstă de 39 de ani, rezumând starea de spirit a unei populaţii dominate de sărăcie, corupţie, clientelism, lipsită de infrastructuri şi cu servicii publice dezastruoase.
Această nemulţumire ar putea fi fatală „părţilor din război”, conduse de foşti comandanţi din gherila separatistă, aflaţi la conducerea Kosovo de la declaraţia de independenţă.
Secţiile de vot au fost deschise la ora locală 7.00, scrutinul încheindu-se la ora 17.00 GMT.