18 C
București
duminică, 6 octombrie 2024
AcasăInternaționalCurtea Supremă respinge o hartă electorală care diluează votul afroamericanilor

Curtea Supremă respinge o hartă electorală care diluează votul afroamericanilor

Acest ”templu” al dreptului american, grijuliu să evite orice acuzaţie de parţialitate, nu s-a pronunţat pe fondul dosarului. Cu o majoritate fragilă, Curtea a apreciat că această Cameră inferioară a Congresului local, care se află la originea sesizării, nu are legitimitatea să facă acest lucru.

Această hotărâre menţine astfel o hotărâte a unui tribunal ce a dispus redesenarea unei noi hărţi înaintea alegerilor prevăzute la 5 noiembrie.

Acest tribunal a apreciat că harta trasată în 2011 de către Congresul majoritar republican i-a concentrat pe alegătorii de culoare într-o mână de circumscripţii, cu scopul de a le diminua influenţa în alte locuri.

Miza este importantă, într-o ţară în care alegătorii afroamericani votează majoritar cu democraţii, iar albii au tendinţa să-i susţină pe republicani. Aproximativ 20% dintre alegătorii din Virginia sunt afroamericani.

Hotărârea Curţii Supreme le retrage, astfel, un avantaj republicanilor, care ar putea să-şi piardă fragila majoritate în Congresul local. Democraţii sunt afectaţi, însă, într-o polemică în centrul căreia se află guvernatorul Ralph Northam, suspectat că a pozat în tinereţe într-o fotografie rasistă.

Ştiinţa decupajului eelectoral – sau „gerrymandering” – este o veche practică a partidelor politice americane, cu scopul de a-şi asigura un avantaj în alegeri. Acest cuvânt a fost inspirat de către un guvernator republican din secolul al XIX-lea, Elbridge Gerry, care a retrasat o circumscripţie în statul său, pentru a obţine forma unei salamandre (”salamander” în engleză).

Curtea Supremă a apreciat deja, în trecut, că „gerrymandering”-ul pe criterii etnice este contrar Constituţiei. Ea a refuzat, în schimb, să se pronunţe asupra unor hărţi decupate în baza unor etichete politice ale alegătorilor.

În Statele Unite, cetăţenii sunt într-adevăr îndemnaţi să se declare drept democraţi sau republicani, iar numeroase hărţi electorale au fost trasate în funcţie de aceste date.

Curtea Supremă urmează să se pronunţe în curând şi asupra acestui subiect, plin de mize politice.

Cele mai citite

Un număr de 17 state europene cer CE să grăbească returnarea migranților ilegali

Un număr de 17 state europene au cerut vineri Comisiei Europene reguli care să înlesnească returnarea migranţilor ilegali către ţările lor de origine, potrivit...

CCR a exclus-o pe Diana Șoșoacă din cursa pentru prezidențiale

CCR a exclus-o pe Diana Șoșoacă din cursa pentru prezidențiale, menținând însă candidaturile lui Nicolae Ciucă și Kelemen Hunor. Votul pentru Mircea Geoană a...

PSD vrea reducerea taxării cu 5 procente pe salariile mici și medii. Câți bani ar rămâne în buzunarele românilor

Ministrul Adrian Câciu a declarat că măsura ar duce la creșterea puterii de cumpărare a românilor și la competitivitatea companiilor Ministrul investițiilor și proiectelor europene,...
Ultima oră
Pe aceeași temă