12.4 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăInternaționalCum plănuiește Donald Trump să scape de destituire

Cum plănuiește Donald Trump să scape de destituire

„Ca orice american, am dreptul să-mi întâlnesc acuzatorul, mai ales când acest acuzator, aşa-zisul ‘Avertizor de integritate’, a prezentat o conversaţie perfectă cu un lider străin într-un mod complet lipsit de acurateţe şi fraudulos”, a scris Trump duminică pe Twitter conform Agerpres, care a preluat din dpa. Donald Trump este acuzat că i-a solicitat şefului statului ucrainean, Volodimir Zelenski, într-o convorbire telefonică, să ancheteze în legătură cu activitatea depusă de fiul rivalului său democrat Joe Biden, Hunter Biden – angajat în urmă cu câţiva ani în consiliul de administraţie al companiei petroliere ucrainene Burisma -, sugerând că Joe Biden ar fi intervenit pentru a opri o astfel de anchetă.

Preşedintele american a cerut duminică, într-o serie de mesaje pe reţeaua socială, să întâlnească toate sursele care au stat la baza sesizării avertizorului de integritate, dar şi ca reprezentantul Adam Schiff, unul din iniţiatorii procedurii de destituire, să fie „interogat la cel mai înalt nivel” pentru fraudă şi trădare. „Această persoană îl SPIONA pe preşedintele SUA? Consecinţe Mari!”, a adăugat Trump. „Avertizorul de integritate” este membru al comunităţii de informaţii a SUA, dar identitatea sa rămâne necunoscută.

Un sondaj CBS dat publicităţii duminică a indicat că o mică majoritate de 55% dintre americani susţin procedura de destituire lansată de democraţi. Mai mulţi susţinători ai lui Trump au luat poziţie duminică în favoarea acestuia în media din SUA, între alţii consilierul Casei Albe Stephen Miller, care a pus sub semnul întrebării integritatea denunţătorului.

„Cred că e nefericit că media continuă să-l prezinte pe acest individ drept un avertizor de integritate, o onoare pe care acest individ clar nu o merită”, a afirmat Miller pe Fox News. „Un atac partizan la comandă nu te transformă într-un avertizor de integritate doar pentru că intri sub incidenţa legii privind protecţia avertizorilor de integritate”, a adăugat Miller.

Cele mai citite

Accidentare gravă pentru Gianluigi Donnarumma în meciul cu Monaco! PSG câștigă în deplasare

Gianluigi Donnarumma a suferit o accidentare serioasă în prima repriză a meciului cu Monaco, fiind înlocuit după doar 22 de minute. Parizienii au reușit...

ASF a adoptat noi măsuri privind reglementarea și autorizarea piețelor financiare nebancare

ASF urmărește consolidarea rezilienței operaționale pentru piețele financiare nebancare Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat o serie de măsuri pentru funcționarea piețelor financiare...

Chiriile au crescut cu 15% în 2024: Cluj-Napoca, cel mai scump oraș

Conform raportului anual realizat de Storia, platforma de imobiliare a OLX, chiriile au înregistrat o creștere medie de 15% față de anul trecut, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă