2.3 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăInternaționalCum au revoluţionat soldaţii americani muzica germană

Cum au revoluţionat soldaţii americani muzica germană

Doi DJ germani, Daniel Best şi Kalle Kuts, vor să reînvie spiritul anilor ’80 din Germania de Vest printr-un album ce conţine „cea mai bună muzică a Războiului Rece”. Proiectul vrea să atragă atenţia asupra influenţei pe care au avut-o cluburile armatei americane în evoluţia muzicii germane.

Localurile din fosta Germania de Vest, numite „Ami-Club”, unde trupele americane mergeau  să se distreze au devenit cunoscute datorită unei tragedi. În 5 aprilie 1986, aproximativ 500 de soldaţi petrecăreţi erau în clubul de noapte „La Belle” din Berlin când o bombă a explodat după miezul nopţii. Victimele exploziei au fost doi americani şi o femeie din Turcia. În urma acestui act terorist întreaga lume a fost şocată, iar după zece zile America a atacat Libia. Subiectul cluburilor armatei americane a fost foarte puţin mediatizat, iar după căderea Zidului Berlinului a fost uitat în totalitate. Albumul realizat de Daniel Best şi Kalle Kuts, denumit „G.I Disco”, documentează apariţia genurilor soul, funk,  R&B şi  disco în Germaniei de Vest în timpul Războiului Rece. Proiectul muzical contribuie la promovarea unui nou curent apărut în Germania şi anume -„Westalgie”,  nostalgia pentru fosta Germanie de Vest, scrie Der Spiegel.

Soldaţii americani nu erau văzut ca nişte inamici

„În aceea perioadă, soldaţii americani nu erau văzuţi ca nişte inamici, ei erau plăcuţi de oameni pentru că au salvat Berlinul de Vest în timpul blocadei şi s-au asigurat că oraşul va rămâne parte a lumii libere. Dar totul pare puţin diferit din perspectiva de astăzi”, spune Kuts, care a crescut în Germania de Vest ascultând postul de radio al armatei americane (AFN). „Formatul emisiunilor şi stilul prezentatorilor de la radioul AFN era o noutate pentru publicul german de atunci, iar melodiile soul, funk şi disco pe care DJ ca Steve Kastelac sau Magnificul Magoo le puneau erau cele mai noi stiluri muzicale”, spun  autorii albumului. Postul de radio a fost înfiinţat pentru a ţine la curent soldaţii americani cu noutăţile din ţara lor, dar a ajuns să fie o sursă de inspiraţie pentru o nouă generaţie de muzicieni germani.

Lumea misterioasă a vieţii de noapte americane

Best povesteşte că localurile armatei americane erau împărţie în două categorii. Unele au fost înfiinţate în interiorul zonele militare americane, cum ar fi clubul „Silverwings” de la aeroportul Tempelhof din Berlinul de vest – un club al ofiţerilor din  forţelor aeriene americane. Aceste cluburi erau create exclusiv pentru americani, iar accesul germanilor era interzis. În general, localnicii care reuşeau să treacă de gardianul american aflat la intrare erau de gen feminin. Cluburile erau o replică fidelă a localurilor americane unde se serveau băuturi importate din America, care puteau fi cumpărate doar în dolari. Soldaţii puteau schimba mărcile la intrarea în club. Existau şi cluburi în afara zonelor militare, unde aveau acces şi cetăţenii germani, printre care Kuts şi Bets, care au devenit clienţi fideli, fascinaţi de muzică. Localurile precum „Chic” din Berlinul de Vest sau „Cinderella” din Stuttgart le-au permis tinerilor germani să intre în contact cu lumea misterioasă a petrecerilor armatei americane. „Ne verificau cu detectoare de metal la uşa cluburilor, o practică care a devenit o obişnuinţă după tragedia de la clubul ‘La Belle’. Ne simţeam ca şi când am mers într-un club din New York, muzica de acolo era de un alt nivel şi era pentru prima dată când auzeam şi simţeau aşa ceva pe propria piele, nu vedeam într-un film sau videoclip american”, spune Kuts.

Influenţa de departe

Best şi Kuts cred că muzica promovată de cluburile armatei americane au avut o influenţa majoră asupra evoluţiei industriei muzicale din Germania. „Îmi aduc aminte şi acum lansarea din 1987 a hit-ului „Paid in Full” a lui Eric B. & Rakim. A fost una dintre melodiile care a dat startul mişcării hip-hop şi am auzit-o pentru prima dată în Chic”, spune Kuts. Dj-ul spune că influenţele americane pot fi văzute în genul muzical denumit „Noul val german”, dar şi în muzica modernă, în special în hip-hop, dance şi electro. „Ca şi mine şi Daniel, foarte mulţi DJ şi muzicieni au fost influenţaţi în cariera lor de nopţile petrecute în aceste cluburi şi de radio-ul AFN”, spune Kuts. Potrivit lui, pionierii hip-hop-ului din industria muzicală germană ca „Advanced Chemistry” din Heidelberg sau „Die Fantastischen Vier” din Stuttgart provin din oraşe în care existau mulţi soldaţi americani.

În afara istoriei

În ciuda rolului important pe care l-au avut în dezvoltarea muzicii germane moderne, cluburile americane au fost ignorate de istoricii Germaniei de Vest. „Este păcat că  influenţa cluburilor soldaţilor americani este doar o gaură neagră în istorie. Asta este unul dintre motivele pentru care am început acest proiect”, spune Kuts. Misterul academic care înconjoară acest subiect este suprinzător având în vedere rolul important pe care l-au avut aceste cluburi pentru soldaţii afro-americani şi africanii din Germania. Kuts spune că majoritatea invitaţilor de la „Chic” erau soldaţi afro-americani, care impresionau femeile prin mişcările lor învăţate pe ringurile de dans din America. Autorii albumului cred că prin intermediul acestor localuri, micile comunităţi de africani din Germania aveau posibilitatea de a fi într-un loc unde reprezentau majoritatea, cel puţin pentru o noapte. Oamenii care frecventau cluburile armatei americane nu erau numai din Germania. „Mai erau şi alţi imigranţi acolo, copii din Turcia, Iugoslavia şi Grecia”, spune Kurt. Cei doi DJ plănuiesc să organizeze o expoziţie cu fotografii rare şi mărturii ale „petrecăreţilor” pentru a reuşi să aducă în atenţia publicului şi a oamenilor de cultură acest capitol pierdut din istoria Germaniei de Vest.

Cele mai citite

Elena Lasconi deranjată profund de candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale: E așa o vrăjeală asta cu independenții

Anunțul lui Nicușor Dan despre intenția de a candida la prezidențiale nu a fost fair-play, spune liderul USR, Elena Lasconi. „Nu a fost fair play....

Dan Șucu și-ar dori o colaborare între Genoa și Rapid București

Dan Şucu, noul acţionar majoritar al clubului italian de fotbal Genoa CFC, a declarat, miercuri, că doreşte o colaborare de succes între gruparea din...

Zelenski și secretarul general al NATO au discutat despre viitorul Ucrainei. România nu a fost invitată la discuții

Miercuri seara, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a întâmpinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, alături de alți lideri europeni,...
Ultima oră
Pe aceeași temă