Prezentat în avanpremieră la Festivalul de la Berlin, deşi a impresionat suficient, la final n-a fost pe lista favoriţilor, probabil şi unde povestea e ceva mai complicată, cu detalii financiare care s-ar putea să-I fi depăşit pe membrii juriului păstorit de Isabella Rossellini şi preponderent format din femei.
În cele 110 minute, veţi afla multe despre începutul crizei financiare din 2008, (totul arătat într-un ritm ameţitor, care aproape că îmbie la mai multe vizionări), cu tot ce înseamnă falimentul unei bănci de investiţii, dar şi afaceri complicate şi adesea necurate, greu de demonstrat. Există o încercare de salvare a situaţiei, numai că ar trebui multă atenţie din partea spectatorului, ca să nu se piardă în labirintul explicaţiilor pentru foarte cunoscători. Eventual n-ar strica o vizionare însoţită de un expert de la Banca Naţională. Regizorul este specializat în reclame şi documentare strălucite, iar filmul de faţă este debutul lui în lungmetraj. La conferinţa de presă de la Berlinală, Jeremy Irons, care are un rol extrem de antipatic, s-a dovedit exact contrariul personajului său, punând o problemă valabilă oriunde în lume în momentul de faţă, şi anume că nişte minţi strălucite sunt atrase spre sistemul bancar, unde se câştigă mai bine, irosindu-şi un posibil potenţial artistic, de exemplu. O altă figură interesantă este Zachary Quinto, actor şi producător, pe care l-aţi văzut de curând şi în „Care-i numărul tău”/„What’s Your Number?” şi cu siguranţă îl ştiţi din „24″, „Heroes”, „Sub pământ SRL” sau recentul „Star Trek”.
La liceu s-a remarcat în spectacole muzicale, care i-au adus şi un Premiu Gene Kelly, după numele neîntrecutului dansator al perioadei de glorie a acestui gen. Destul de neaşteptată în această distribuţie este Demi Moore, care pare a fi singura reprezentată a sexului frumos, acceptată, mai mult sau mai puţin, printre bărbaţii foarte siguri pe ei, chiar şi în momentele cele mai tensionate. Îngrijorătoare pare a fi atitudinea plină de cinism a celor care au puterea financiară şi care cu siguranţă există şi în viaţa reală. Scenariul care-i aparţine tot lui J.C. Chandor este foarte temeinic documentat, probabil şi cu gândul să nu se facă de râs în faţa cohortei de specialişti, de pe tot globul, care cu siguranţă nu s-au simţit prea bine când s-au recunoscut pe marele ecran. Kevin Spacey se vede clar că joacă din tot sufletul încercând să deschidă ochii spectatorilor spre o lume intangibilă în raport cu muritorii, depunătorii şi datornicii de rând. Cu toate astea, aveau dreptate cei care afirmau că nu poţi urî un bancher, care arată ca acest strălucit actor, atât de îndrăgit, în vreme ce alţii spuneau că tot scenariul nu ar fi decât un text în favoarea teoriilor lui Karl Marx. Stanley Tucci, la cei 50 de ani ai săi, este în plină forţă creatoare, făcând eforturi să-şi varieze cât mai mult interpretarea în diverse producţii, chiar dacă cel mai adesea i se oferă cam acelaşi gen de erou sau mai puţin erou.
Oricum e de remarcat cât de sofisticate au devenit toate aceste sisteme de păcălire, până la urmă a unei planete întregi şi pentru asta este suficient să revedem „Wall Street” din 1987, pentru care eram chiar total nepregătiţi, când Michael Douglas ne făcea să ne impacientăm de ceea ce s-ar putea întâmpla vreodată chiar şi pe la noi…
Întrebarea ar fi dacă nu cumva acest subiect atât de sensibil, incitant şi enervant în acelaşi timp, n-a fost în final în defavoarea producţiei, care a speriat probabil prin veridicitatea sa şi mai ales prin ideea pe care a indus-o că toţi din această breaslă acţionează ca la un ordin, mai ceva ca o armată, în vreme de război!
PANICĂ PE WALL STREET/MARGIN CALL
SUA, 2011, 1h 50min.
Regia: J.C. Chandor.
Cu: Kevin Spacey, Paul Bettany, Jeremy Irons, Zachary Quinto, Demi Moore, Stanley Tucci.
Distribuit de Ro Image2000
