1.2 C
București
joi, 23 ianuarie 2025
AcasăInternaționalCriza din UcrainaUniunea Europeană vrea sancționarea unor oficiali ai Administraţiei Rusiei, dar și blocarea...

Uniunea Europeană vrea sancționarea unor oficiali ai Administraţiei Rusiei, dar și blocarea accesului în sistemul „Swift”

Uniunea Europeană pregăteşte sancționarea unor membri ai Administrației Rusiei, inclusiv a ministrului Apărării, Serghei Şoigu, şi a şefului cancelariei prezidenţiale, Anton Vaino, iar un oficial francez afirmă că ar putea fi activată opţiunea „nucleară”, blocarea accesului în sistemul „Swift”.

Oficiali europeni citaţi de site-ul Politico.eu afirmă că Bruxellesul pregăteşte sancţiuni împotriva ministrului rus al Apărării, Serghei Şoigu. Un proiect de document prevede sancţiuni împotriva a peste 20 de oficiali şi entităţi din Rusia. „Serghei Şoigu a ordonat efectuarea de exerciţii militare în regiunea Crimeea, anexată ilegal, a ordonat poziţionarea trupelor la frontierele Ucrainei şi va fi responsabil, în final, pentru utilizarea forţei împotriva Ucrainei”, afirmă un oficial UE.

Conform cotidianului Financial Times, Uniunea Europeană vrea sancţionarea a 27 de oficiali ruşi, inclusiv a ministrului Apărării, Serghei Şoigu, a şefului cancelariei prezidenţiale, Anton Vaino, şi a Mariei Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova, conform jurnalul.ro.

Uniunea Europeană vrea sancționarea altor oficiali ai administrației Rusiei după ce s-a ocupat de cei 351 de membri ai Dumei de Stat

Uniunea Europeană a anunţat deja sancţionarea celor 351 de membri ai Dumei de Stat, Camera inferioară a Parlamentului Rusiei, care au votat rezoluţia de recunoaştere a independenţei regiunilor separatiste Doneţk şi Lugansk. Activele internaţionale pe care le deţin vor fi blocate şi nu vor mai avea drept de călătorie în spaţiul Uniunii Europene. „UE a păstrat şi alte instrumente, pentru eventualitatea unor noi acţiuni ale Rusiei, căci povestea nu s-a încheiat”, a afirmat marţi Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate.

În plus, un oficial de la Paris a declarat miercuri, sub protecţia anonimatului, că, în cazul unei invazii ruse în teritoriile separatiste ucrainene, Occidentul analizează posibilitatea blocării accesului Rusiei la sistemul securizat mondial de tranzacţii financiare, „Swift”.

„Swift este o armă nucleară” în materie de sancţiuni, a afirmat oficialul francez, conform cotidianului Le Figaro.

Numeroase ţări, inclusiv Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Canada şi Japonia, au anunţat deja sancţiuni împotriva Rusiei.

Administraţia Vladimir Putin a avertizat, miercuri, că va riposta „puternic” şi „dureros” la sancţiunile impuse de Statele Unite din cauza recunoaşterii de către Rusia a independenţei regiunilor separatiste ucrainene Lugansk şi Doneţk. „Nu trebuie să existe niciun dubiu: va fi o ripostă puternică la sancţiuni, nu neapărat simetrică, dar bine-calculată şi dureroasă pentru partea americană”, a transmis miercuri Ministerul de Externe de la Moscova.

Moscova subliniază totuşi că vrea reluarea eforturilor diplomatice. „Noi suntem deschişi diplomaţiei, pe baza principiilor de respect reciproc, egalitate şi luarea în considerare în mod mutual a intereselor”, a subliniat Ministerul rus de Externe.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Donald Trump trimite 1500 de militari suplimentari la granița cu Mexicul

Președintele SUA Donald Trump 'a semnat un decret pentru (desfășurarea) a 1.500 de militari suplimentari la granița' cu Mexicul, a declarat miercuri purtătoarea sa...

Primarul din Sinaia, audiat la DNA într-un dosar de corupție

Surse judiciare arată că primarul este acuzat că ar fi pretins și primit mită, în valoare de 238.000 de euro, în două tranșe, de...

Studenții cer revizuirea măsurilor privind reducerile la transport: „Impactul bugetar este infim”

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a lansat un apel către Guvern pentru abrogarea prevederilor OUG 156/2024, care restricționează aplicarea reducerii de...
Ultima oră
Pe aceeași temă