1.6 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaRusia-Ucraina, ziua 16: Ucraina afirmă că Putin ar plănui un „atac terorist”...

LIVE UPDATE Rusia-Ucraina, ziua 16: Ucraina afirmă că Putin ar plănui un „atac terorist” cu ajutorul deșeurilor radioactive de la Cernobîl

UPDATE, ora 18.30 Vladimir Putin plănuiește un „atac terorist” prin eliberarea deșeurilor radioactive de la Cernobîl, avertizează Ucraina.

Direcția de Informații Militare a țării a citat dovezi că forțele ruse pun bazele pentru a da vina pe Kiev pentru o scurgere nucleară.

Aceștia au spus că trupele ruse au fost văzute adunând cadavrele militarilor ucraineni morți pentru a le planta la fața locului.
Forțele ruse se ocupă de centrala dezafectată de când au capturat-o în primele zile de război. Oficialii ucraineni spun că ocupanții au refuzat accesul pentru cei care se ocupă de reparația instalației.

Totodată, ei au avertizat că acum au mai rămas doar 48 de ore cât să le ajungă motorina cu care să-și alimenteze generatoarele de urgență.

UPDATE, ora 17.30 Președintele SUA Joe Biden a spus recent că exclude oricce intervenție ïn Ucraina, pentru că asta ar insemna cel de-al treilea război mondial.

Orașele Luțk, Ivano-Frankivsk au fost vizate de bombardanentele rusești, Dnipro fiind lovit pentru prima dată de la începutul invaziei ruse.
Oficialii occidentali confirmă că un al treilea general rus a fost ucis în Ucraina.

Președintele Zelensky, într-un discurs târziu în noapte, a respins ferm afirmațiile Rusiei conform cărora Ucraina dezvoltă arme chimice ale SUA și a numit astfel de afirmații „de râs”, spunând că sunt sub „steagul fals” pentru a justifica utilizarea potențială de către Rusia a armelor similare împotriva Ucrainei.

Totodată, președintele rus Vladimir Putin susține planurile de a trimite luptători voluntari pentru a ajuta forțele susținute de Rusia în Ucraina.

Forțele ruse s-au deplasat cu trei mile (5 km) mai aproape de Kiev în ultimele 24 de ore, a declarat un înalt oficial american al apărării.

Facebook și Instagram își schimbă regulile pentru a permite „temporar” apeluri la violență împotriva trupelor ruse sau a lui Putin

UPDATE, ora 13:20: Toate centrale nuclearo-electrice din Ucraina funcţionează stabil, dar personalul de la centrala de la Zaporojie, capturată de forţele ruse, se confruntă cu presiuni psihologice, a indicat compania nucleară de stat ucraineană Energoatom, potrivit Reuters.

Compania nucleară precizează că nivelul radiaţiilor a rămas nemodificat la toate centralele.

‘Angajaţii centralei (de la Zaporojie) se află sunt o puternică presiune psihologică din partea ocupanţilor, tot personalul, la sosirea la centrală, este atent controlat de terorişti înarmaţi’, afirmă Energoatom.

‘Acest lucru afectează negativ munca şi pune în pericol siguranţa nucleară’, adaugă compania.

Tot potrivit Energoatom, în Ucraina aproape un milion de persoane sunt private în prezent de furnizarea de electricitate. 

UPDATE, ora 12:10: Ucraina a denunţat faptul că în regiuni cum ar fi Herson (sud), capturată de armata rusă, ocupanţii încearcă să creeze „birouri de comandă”, un fel de reţea administrativă, pentru a menţine sub control populaţia.

Herson a fost unul dintre primele oraşe capturate de armata rusă în invazia declanşată la 24 februarie.

„În regiunea Herson, duşmanul încearcă să creeze un sistem de ‘birouri de comandă’ pentru a menţine ‘ordinea’ în aşezările ocupate temporar”, a informat agenţia de presă ucraineană Ukrinform, care citează serviciul de presă al Statului Major General al Forţelor Armate ucrainene.

Sursa citată mai menţionează că „agresiva propagandă rusă începe să funcţioneze activ în teritoriile ocupate temporar”. Prin difuzarea de mesaje proruse, ocupanţii ruşi încearcă să ajungă la un acord cu populaţia locală, afirmă conducerea militară ucraineană.

Iar „în unele aşezări, duşmanul, încălcând dreptul internaţional umanitar, comite furturi, ia ostatici şi execută civili”, a acuzat Statul Major ucrainean.

Ucrainenii mai acuză regimul preşedintelui rus Vladimir Putin că încearcă „să formeze unităţi militare şi alte grupuri armate teroriste” pentru a continua atacurile în Ucraina. Pentru aceasta, potrivit militarilor ucraineni, armata rusă încearcă să încorporeze în rândurile sale deţinuţi care provin din închisori din regiunea rusă Rostov, în apropierea graniţei cu Ucraina, cărora li s-ar putea acorda o amnistie.

„Forţele armate ale Federaţiei Ruse sunt gata să-i primească în rândurile lor pe toţi cei apţi pentru serviciul militar, inclusiv pe cei fără experienţă militară”, potrivit Ukrinform. 

UPDATE, ORA 09:50: Forţele ruse caută să încercuiască principalele oraşe ucrainene, între care şi capitala Kiev, a declarat un înalt responsabil din cadrul Ministerului american al Apărării.

„Harkov şi Cernigov, Mariupol – vedem aceste eforturi de a le încercui şi înconjura”, a indicat OFICIALUL.

„Acelaşi gen de eforturi” au fost detectate şi în jurul capitalei ucrainene, cu „numeroase linii de avansare” ale soldaţilor ruşi.

Oficialul citat a indicat că forţele ruse au „avansat 5 kilometri în ultimele 24 de ore”.

Deci, a fost un „impuls”, a spus acelaşi responsabil american, adăugând că, chiar dacă nu e mult, trebuie văzut în perspectivă.

Kievul „este puternic apărat”, este greu de spus în acest moment cât timp va lua până când ruşii vor intra în capitala ucraineană, a apreciat el.

În anumite locuri, soldaţii ruşi se află la aproximativ 15 kilometri de centrul oraşului, a adăugat oficialul citat. 

UPDATE, ora 08:10: Atacuri aerine în zone civile din Dnipro.

Serviciul de urgență ucrainean a raportat cel puțin o persoană decedată.

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a acuzat astăzi armata rusă că împiedică evacuarea civililor din oraşele încercuite Mariupol şi Volnovaha (sud-est) şi că a efectuat un atac asupra traseului planificat al unui coridor umanitar.

„Trupele ruse nu au încetat focul. Cu toate acestea, am decis să trimit un convoi de vehicule spre Mariupol, cu mâncare, apă, medicamente (…) Dar ocupanţii au lansat un atac cu tancuri exact pe unde trebuia să treacă acest coridor”, a afirmat Zelenski, într-un mesaj video difuzat de preşedinţie.

„Aceasta este teroare asumată, teroare neruşinată, din partea unor terorişti cu experienţă. Întreaga lume trebuie să ştie asta”, a continuat Volodimir Zelenski.

Liderul ucrainean a spus că aproximativ 100.000 de persoane au putut pleca în ultimele două zile din alte oraşe ucrainene pradă luptelor, dintre care 40.000 de oameni doar joi, pe coridoarele umanitare.

Armata rusă menţine asediul mai multor mari oraşe ucrainene şi îşi continuă bombardamentele, precum cel care a lovit miercuri un spital de copii şi o maternitate din Mariupol, un port strategic la Marea Azov asediat timp de zece zile, scrie Agerpres.

Moscova a promis joi deschiderea zilnică a unor coridoare umanitare pentru a permite ucrainenilor care fug de lupte să ajungă în Rusia.

Dar Ucraina, la rândul ei, cere stabilirea de pasaje sigure către interiorul frontierelor sale, şi nu către ţara care îi bombardează populaţia. 

Citește și:

ZIUA A 15-A DE RĂZBOI

Urmărește România Liberă și pe TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Primul Crăciun al lui CRBL departe de fiica lui

CRBL se pregătește să întâmpine sărbătorile de iarnă într-un mod complet diferit față de anii precedenți, fiind primul Crăciun pe care îl petrece departe...

Tensiuni între Colegiul Medicilor și CNAS: Actele adiționale pentru 2025, sub semnul întrebării

Medicii cer publicarea bugetului pentru anul viitor și asigurarea unor negocieri transparente Colegiul Medicilor din România (CMR) a transmis o solicitare oficială către Casa Națională...

Rusia o acuză pe Maia Sandu ar pregăti o operațiune pentru preluarea controlului Transnistriei

Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR) a acuzat luni președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, că ar intenționa să inițieze o operațiune militară pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă