Războiul din Ucraina continuă, armata rusă ajungând la porţile oraşului Herson, în sudul ţării şi la nord de Crimeea, a declarat primarul localității, în noaptea de luni spre marţi, informează AFP.
„La porţile Hersonului, armata rusă a instalat puncte de control. Este dificil de spus cum va evolua situaţia”, a scris pe pagina sa de Facebook primarul Hersonului, Igor Kolihaev, adăugând că „Hersonul este şi rămâne ucrainean”. „Hersonul rezistă!”, a declarat edilul.
Planurile armatei ruse în războiul din Ucraina
Armata rusă plănuia să cucerească oraşele cheie ale Ucrainei – Kiev, Harkov şi Herson – într-o „operaţiune specială” de două zile, dar blitzkrieg-ul lui Vladimir Putin a eşuat lamentabil, pentru că în cinci zile armata ucraineană a respins toate atacurile inamice asupra acestor oraşe, a relatat luni agenţia de presă Unian, citând surse din cadrul serviciilor secrete ucrainene, scrie Agerpres.
Totodată, guvernatorul regional din oraşul Ohtirka (situat în nord-estul regiunii Sumî), Dmitro Jiviţki, a scris pe Facebook că peste 70 de militari ucraineni au fost ucişi când trupele ruse au bombardat baza militară din oraş, potrivit Reuters.
Forţele militare ruse au lansat joia trecută o invazie pe scară largă împotriva Ucrainei – terestră, aeriană şi navală -, cel mai mare atac al unui stat împotriva altui stat în Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial.
Citește și:
Refugiații intră în Republica Moldova, în prima zi de război în Ucraina
Urmărește România Liberă pe Facebook și Google News!