„Putin nu cred că va invada Ucraina”, a declarat, miercuri, fostul președinte Traian Băsescu.
Fostul șef de stat, în prezent europarlamentar, a prezentat această opinie într-o intervenție telefonică la postul Digi 24. Declarația a fost făcută în ziua de miercuri, 23 februarie 2022.
Fostul președinte Băsescu a dezmințit zvonurile conform cărora Rusia deja a pornit războiul din Ucraina. „În realitate, niciun tanc al Rusiei nu a trecut frontiera Ucrainei”, a precizat europarlamentarul Traian Băsescu.
Acesta a precizat și de ce nu ar ataca regimul Putin în Ucraina. Pe de o parte, tancurile Rusiei ar fi întâmpinate de armata Ucrainei cu armament antitanc foarte performant. Se știe că, în ultimele săptămâni, câteva țări NATO au livrat armament Ucrainei.
Pe de altă parte, Rusia, cu 130.000 de militari, nu ar putea ține sub control o țară de mărimea Ucrainei. Aceasta este opinia fostului șef de stat Traian Băsescu.
Se știe că, potrivit informațiilor provenite din Ucraina, în provinciile Donețk și Lugansk au loc schimburi de focuri. Acestea s-ar fi produs inclusiv după ce Rusia a recunoscut „independența” acestor două regiuni. Rusia a anunțat, imediat după aceea, că trimite trupe „de menținere a păcii” în aceste regiuni rusofone. S-ar fi văzut deja vehicule blindate, fără însemne de identificare, în Donețk și Lugansk. Aceste vehicule militare ar fi de fabricație rusească, dar nu este limpede cui aparțin.
Traian Băsescu este de părere că Rusia are prea puțini militari pentru a controla toată Ucraina
Se știe că, potrivit normelor internaționale, trupele de menținere a păcii se trimit doar cu acordul țării unde vor ajunge. Iar Ucraina nu a cerut trupe de menținere a păcii din Rusia. Dimpotrivă, Ucraina se consideră atacată de Rusia.
De altfel, chiar și recunoașterea ca țări a două regiuni dintr-un stat este o procedură care încalcă legile internaționale. Acest punct de vedere a fost exprimat de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Urmărește România Liberă pe Facebook și Google News!