Procurori militari români anchetează crime de război ale rușilor în Ucraina, anunță un comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ).
Comunicatul de presă este transmis la data de 11 iulie 2022 și este formulat în română și în engleză.
„Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de infracțiuni contra umanității, prev. de art. 439 alin. (1) lit. g) și k) din Codul penal. Competența privind efectuarea cercetărilor aparține Secției parchetelor militare.
În fapt s-au reținut următoarele:
La data de 24.02.2022, Federația Rusă a lansat o amplă operațiune militară (aeriană, terestră și maritimă) de invadare a Ucrainei-stat independent și suveran.
Potrivit informațiilor publice existente, atacul militar este generalizat și sistematic, fiind îndreptat atât împotriva unor obiective militare, cât și împotriva unor obiective civile, rezultând date că au fost bombardate școli, spitale, complexe comerciale, fiind afectată în mod direct populația civilă din Ucraina.
Consecințele atacului sunt deosebit de grave, în rândurile populației civile survenind un număr mare de decese, inclusiv copii, precum și răniri de persoane. În același timp, ca urmare a traumei psihice provocate de atacul militar al Federației Ruse, milioane de civili au părăsit teritoriul Ucrainei, având în prezent statutul de persoane refugiate, inclusiv pe teritoriul României.
Conform art. 10 C.p., legea penală română se aplică și infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării de către un cetățean străin contra unui cetățean român.
Jurisdicția se exercită de organele de urmărire penală române și pe baza principiului universalității. Cercetările au în vedere și deținerea de către cetățeni ucraineni a cetățeniei române”, precizează Parchetul General al României.
Victimele și martorii pot completa un chestionar elaborat de procurori militari români
Pe site-ul acestei instituții a fost creată și o pagină specială intitulată „Anchetă privind infracțiuni săvârșite în Ucraina”. Pagina cuprinde un chestionar care poate fi completat de persoane care au fost victime sau martori ale unor crime de război în Ucraina. Procurorii români vor cere date și de la procurorii ucraineni. În Ucraina, Parchetul are deja în lucru peste 20.000 de dosare referitoare la crime de război comise de ruși.
Nu există deocamdată date oficiale despre cetățeni români căzuți victime ale unor crime de război, în anul 2022. Totuși, cetățeni ucraineni pot avea și cetățenia română. De asemenea, se știe că mulți cetățeni ai Ucrainei s-au refugiat în România, venind inclusiv din zone locuite de etnici români, cum ar fi nordul Bucovinei, Transcarpatia sau sudul Basarabiei. Una dintre zonele intens bombardate de armata rusă a fost sudul Basarabiei (Bugeac). Pentru ruși, această zonă are importanță strategică, întrucât este aproape de orașul Odessa.
Există și informații despre uciderea unor militari ucraineni de etnie română, în luptele contra atacatorilor ruși.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!