Germania, Franța şi Polonia sunt ”unite” în obiectivul lor de a menţine pacea în Europa, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, care i-a primit marţi seară la Berlin pe preşedinţii francez Emmanuel Macron şi polonez Andrzej Duda pentru a discuta despre criza ucraineană, relatează AFP.
Menţinerea păcii trebuie să aibă loc ”prin diplomaţie şi mesaje clare, precum şi prin voinţa comună de a acţiona împreună”, a declarat cancelarul german în cadrul unei conferinţe de presă, înaintea unui dineu de lucru cu preşedinţii francez şi polonez, conform agerpres.ro.
Germania, Franța și Polonia vor pacea în Europa, dar Rusia le respinge inițiativele pe această temă
La rândul său, preşedintele polonez Andrzej Duda a apreciat că este posibil să se evite o nouă escaladare în conflictul ruso-occidental privind Ucraina şi că europenii, prin eforturile lor comune, ar trebui să reuşească ”să evite războiul”.
”Că putem evita războiul, aşa cum am spus, este sarcina noastră fundamentală astăzi, cred că o vom realiza”, a declarat preşedintele polonez la Berlin, înainte de dineul de lucru cu cancelarul german Olaf Scholz şi preşedintele francez Emmanuel Macron.
Anunțul vine după ce Rusia a respins o inițiativă a Poloniei
Rusia s-a distanţat marţi de un nou mecanism de dialog pe care preşedinţia poloneză a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) l-a promovat într-o încercare de a diminua tensiunile între Rusia şi Ucraina şi, într-o formă mai amplă, între Rusia şi Occident, relatează agenţia EFE.
Noua platformă, denumită ”Dialog Reînnoit asupra Securităţii în Europa”, este o iniţiativă a actualului preşedinte al OSCE, ministrul de externe polonez Zbigniew Rau. ”Este imperativ ca, prin diplomaţie şi dialog, să găsim o cale pentru dezescaladare”, a declarat acesta la o conferinţă de presă la Viena, estimând că Europa se găseşte acum într-un moment ”critic”, întrucât riscul ”unui mare război este acum mai mare ca oricând în ultimii 30 de ani”.
Urmărește România Liberă pe Facebook și Google News!