-0.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaMacron a vorbit din nou cu Putin

Macron a vorbit din nou cu Putin

Preşedintele Franței, Emmanuel Macron, a discutat la telefon din nou timp de o oră, ieri, cu Vladimir Putin, a anunţat Palatul Elysée.

Pentru a opta convorbire telefonică cu liderul rus de la începutul invaziei Ucrainei la 24 februarie, „nu există un acord, dar preşedintele (Macron) rămâne convins de necesitatea de a-şi continua eforturile”, a explicat preşedinţia franceză.

„Nu există altă cale de ieşire decât o încetare a focului şi negocieri de bună-credinţă ale Rusiei cu Ucraina. Preşedintele Franţei este alături de Ucraina”, a adăugat Palatul Elysée.

Kremlinul s-a mulţumit să indice că această discuţie a avut loc „la iniţiativa părţii franceze” şi s-a concentrat pe „situaţia din Ucraina, inclusiv negocierile în curs” între reprezentanţii ruşi şi ucraineni, scrie Agerpres.

Cu ocazia discuţiei anterioare, la 18 martie, preşedintele francez şi-a exprimat „îngrijorarea extremă” cu privire la situaţia din Mariupol, bombardat de armata rusă, şi a cerut „ridicarea asediului”.

Tot ieri, într-un video difuzat în cadrul primului Forum umanitar european desfăşurat la Bruxelles, Emmanuel Macron a denunţat în plus utilizarea de către Rusia „a unor arme explozive în zone dens populate”, estimând că „totul, în agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, este inacceptabil”.

Şeful statului francez a discutat din nou prin intermediul telefonului, ieri, cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, pe care l-a sunat regulat de la 24 februarie pentru a-l asigura de sprijinul său.

Preşedintele ucrainean, care îl cheamă pe Vladimir Putin la negocieri directe, trebuie să intervină video astăzi, la orele 15:00, în faţa deputaţilor şi senatorilor francezi pentru a le cere sprijinul, după ce a făcut acelaşi lucru în ultimele zile în faţa parlamentarilor italieni, americani, canadieni, britanici, germani şi israelieni. De asemenea, el a cerut luni UE să oprească orice comerţ cu Rusia, reaminteşte AFP.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Senatorii și deputații, convocați luni pentru alegerea președinților Camerelor: Pas decisiv înaintea formării noului Guvern

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, imediat după finalizarea alegerilor în Parlament, va face o nominalizare pentru funcția de prim-ministru Parlamentarii României au fost convocați...

Marcel Ciolacu, despre Radu Marinescu, propus ministru al Justiției: Un avocat cu multă experiență

Întrebat dacă știe că Marinescu a reprezentat un om de afaceri controversat, Ciolacu a recunoscut că nu a urmărit activitatea sa profesională Președintele PSD, Marcel...

Vladimir Putin s-a întâlnit la Kremlin cu prim-ministrul slovac, Robert Fico

Slovacia este dependentă de gazul care trece prin Ucraina Președintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit duminică cu prim-ministrul slovac, Robert Fico, la Kremlin, a declarat...
Ultima oră
Pe aceeași temă