-0.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaLui Volodimir Zelenski nu i-au picat bine afirmațiile lui Joe Biden despre...

Lui Volodimir Zelenski nu i-au picat bine afirmațiile lui Joe Biden despre o „incursiune minoră” a Rusiei

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a declarat preocupat, joi după-amiază, de afirmaţiile omologului său american, Joseph Biden, care a părut să facă o distincţie între un atac militar de amploare al Rusiei şi o „incursiune minoră”.

„Vreau să le reamintesc marilor puteri că nu există incursiuni minore şi nici naţiuni mici. La fel cum nu există victime reduse sau o durere mai mică pentru pierderea celor dragi. Spun acest lucru în calitatea de preşedinte al unei mari puteri”, a afirmat Volodimir Zelenski într-un mesaj postat pe Twitter.

Joseph Biden şi-a atras critici după afirmaţii făcute în conferinţa de presă de miercuri seară. „Rusia va fi trasă la răspundere dacă invadează. Şi depinde ce face. Una este o incursiune minoră, iar apoi ne certăm despre ce să facem şi ce să nu facem et cetera. Dar, dacă vor face ceea ce pot face cu forţele mobilizate la frontieră, va fi un dezastru pentru Rusia”, a declarat Joseph Biden, conform epicnews.ro.

Volodimir Zelenski îi răspunde lui Joe Biden, care crede că Rusia va avea o „incursiune minoră”, iar Casa Alba nuanțează această afirmație

Ulterior, Jen Psaki, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, a explicat că preşedintele SUA se referea de fapt la „opţiunile variate de agresiuni ale Rusiei care nu sunt atacuri militare, fiind vorba despre atacuri cibernetice şi tactici paramilitare”.

Joi, preşedintele SUA a clarificat că „orice manevră a unităţilor militare ruse dincolo de frontierele Ucrainei va fi considerată invazie”. Biden a atras atenţia că Statele Unite vor reacţiona şi la „atacuri ruse în zone gri”, „cu militari ruşi care nu poartă uniforme ruse”.

Însă preşedintele SUA a admis că „există disensiuni în cadrul NATO” referitoare la modalităţile de ripostă în cazul unui atac rus asupra Ucrainei.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Senatorii și deputații, convocați luni pentru alegerea președinților Camerelor: Pas decisiv înaintea formării noului Guvern

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, imediat după finalizarea alegerilor în Parlament, va face o nominalizare pentru funcția de prim-ministru Parlamentarii României au fost convocați...

Tanczos Barna, viitor ministru de Finanțe și vicepremier: Vom întări economia și reconsolida finanțele țării

Barna a promis predictibilitate, credibilitate și o abordare rațională a politicilor fiscal-bugetare Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcția de ministru al Finanțelor și vicepremier,...

Marcel Ciolacu, despre Radu Marinescu, propus ministru al Justiției: Un avocat cu multă experiență

Întrebat dacă știe că Marinescu a reprezentat un om de afaceri controversat, Ciolacu a recunoscut că nu a urmărit activitatea sa profesională Președintele PSD, Marcel...
Ultima oră
Pe aceeași temă