Reprezentanții României, Franței, Germaniei și Italiei, Klaus Iohannis, Macron, Scholz și Draghi, sunt acum la Irpin, lângă Kiev, pentru a vedea masacrul comis de ruși.
Cei patru politicieni străini străbat orașul pe jos, înconjurați de militari și de funcționari în civil, care le asigură protecția. Sunt vizibili și militari străini, printre care și un luptător italian de la Carabinieri, purtând o armă automată.
Oaspeților străini li s-au arătat câteva mașini ucrainene civile, distruse de militarii ruși. „Rușii ținteau aceste mașini. Erau familii întregi în aceste mașini, femei, copii”, le-a explicat un oficial ucrainean.
„Nu sunt cuvinte pentru a decrie această tragedie umană inimaginabilă”, a transmis președintele Iohannis într-un mesaj postat pe internet.
Din imaginile apărute în spațiul public reiese că Macron, Scholz și Draghi au o relație mai apropiată, poate și din cauză că au ajuns în Ucraina călătorind cu același tren, dinspre Polonia. Președintele Iohannis apare ușor distanțat de ceilalți trei lideri, mai în spate.
„O să mergem pe un câmp de luptă unde au fost comise masacre. Apoi vom avea convorbiri cu președintele Zelenski”, anunțase președintele Macron.
Localitatea Irpin fusese ocupată de militari ruși timp de două zile, în cursul campaniei lor pentru cucerirea capitalei Ucrainei, Kiev. Pe măsură ce armata Ucrainei a trecut la contraatac, rușii au fost obligați să se retragă spre estul Ucrainei.
Irpin a fost locul unor cele mai dure crime comise de ruși împotriva civililor ucraineni.
După scurta vizită la Irpin, liderii României, Franței, Germaniei și Italiei vor avea convorbiri cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Întreaga vizită a liderilor europeni în Ucraina se desfășoară de-a lungul zilei de joi, 16 iunie 2022.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!