4.2 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaBoris Johnson: „Dacă Rusia invadează, vom asista la distrugerea unui stat democratic”

Boris Johnson: „Dacă Rusia invadează, vom asista la distrugerea unui stat democratic”

Boris Johnson a avut, sâmbătă, în cadrul Conferinței de Securitate de la Munchen, unul dintre cele mai dure discursuri pe care le-a ținut vreodată. Totul s-a desfășurat în contextul situației tensionate din Ucraina, care poate în orice moment degenera. 

Premierul Boris Johnson a avertizat asupra „pericolului extraordinar la adresa lumii”, vorbind despre o posibilă escaladare a războiului din Ucraina. Acesta a spus că „dacă dialogul eșuează și Rusia alege să folosească violența împotriva unei populații nevinovate și pașnice din Ucraina și să ignore normele de comportament civilizat între state și să nu respecte Carta ONU”, atunci Occidentul „ar trebui să acționeze”.

Boris Johnson: „Avem speranța că diplomația va reuși”

Premierul britanic a avut o reacție și pe rețelele de socializare. El a afirmat că trebuie să fim cinstiți cu privire la situația din Ucraina: dacă Rusia invadează, vom asista la distrugerea unui stat democratic, a unei țări care a fost liberă de o generație. Dar avem încă speranța că diplomația și dialogul vor reuși. Unitatea arătată la Conferința de Securitate de la München ne face să fim încrezători că vom putea evita dezastrul. Ne vom asigura că bunul simț va triumfa”. 

Boris Johnson a avertizat că dacă Vladimir Putin ar invada Ucraina, „războiul va fi urmat de o perioadă lungă și urâtă, care va consta în represalii, răzbunare și insurgență”. „Suntem solidari cu poporul ucrainean și în unitate cu partenerii noștri internaționali și aliații NATO. Orice atac va duce la sancțiuni imediate, severe și ample”, a reiterat Boris Johnson, citat de BBC News.

Boris Johnson: „Vom deschide păpușile Matryoshka ale companiilor rusești”

„Părinții ruși ar plânge pierderea tinerilor soldați ruși, care în felul lor sunt la fel de nevinovați precum ucrainenii care se pregătesc acum pentru atac. După o generație de libertate în Ucraina, ne uităm acum la o generație care se pregătește pentru vărsare de sânge. Cred că Rusia nu ar avea nimic de câștigat din această aventură catastrofală, ci totul de pierdut”, a spus șeful guvernului de la Londra. 

Boris Johnson a promis că dacă Rusia invadează, aceasta nu va mai putea obține finanțare pe piețele de capital din Londra și a promis, de asemenea, că va cerceta afacerile rusești ale entităților corporative „dubioase” pentru a găsi beneficiarii finali din spatele acestora. 

Boris Johnson
Președintele Ucrainei s-a întâlnit la Munchen cu premierul britanic Boris Johnson

„Vom deschide păpușile Matryoshka ale companiilor deținute de ruși și ale entităților deținute de ruși pentru a găsi beneficiarii finali în interior”, a subliniat premierul britanic, într-un angajament de a curăța așa-zișii bani ruși „murdari” din Marea Britanie.

Premierul britanic a spus că lumea trebuie să se pregătească pentru o criză prelungită, să refuze să fie obosită sau uzată căci în aceste momente Europa are nevoie de rezistență strategică. El și-a adus aminte de faptul că mereu europenii au susținut sus și tare că se află în spatele Ucrainei. „Cât de goale, cât de lipsite de sens, cât de jignitoare ar părea aceste cuvinte dacă în momentul în care suveranitatea și independența Ucrainei ar fi amenințate, iar noi am privi în altă parte”, a adăugat premierul britanic. 

O invazie ar avea un ecou în întreaga lume

Johnson a spus că o invazie în Ucraina ar reprezenta un șoc ce ar avea ecou în întreaga lume, inclusiv în Asia de Est și Taiwan, iar efectul se va simți în fiecare domeniu. 

„Cu toții am convenit asupra obligațiilor legale de a proteja securitatea fiecărei țări din Europa”, a continuat Boris Johnson, spunând că căderea zidului Berlinului a reprezentat un moment incredibil. „Țările din inima continentului nostru și-au recâștigat libertatea și dreptul suveran de a-și controla propriul destin și de a-și căuta propriile alianțe. Nu vom abandona speranța și impulsul acelei ere posibile datorită curajului a milioane de europeni”, a atenționat premierul britanic.

Urmărește România Liberă pe Facebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...

TikTok, platforma strategiei lui Călin Georgescu și rădăcinile sale în China

Combinația dintre politică și tehnologie l-a adus pe primul loc pe Călin Georgescu, în opțiunile românilor TikTok, platforma pe care Călin Georgescu a reușit să...

Cine este Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu

Soția lui Călin Georgescu a trecut de la sistemul bancar la medicina holistică Vicepreședinte al Citibank România, Director al diviziei Global Transactions Services, Cristela Georgescu...
Ultima oră
Pe aceeași temă