Atac cibernetic în Ucraina! Un atac cibernetic de amploare are loc în aceste momente în Ucraina. Sunt vizate Ministerul Apărării, dar și două bănci, PrivatBank și OshadBank. Experții în securitate cibernetică presupun că atacul, care nu este primul de acest gen, este orchestrat de ruși.
Atacul cibernetic se află printre primele scenarii ale experților în securitate, în cazul în care Rusia s-ar gândi să facă un pas înainte în privința Ucrainei. Și nu au fost foarte departe de adevăr căci, în ultima perioadă, au tot existat astfel de „inițiative” care au luat în vizor mai multe instituții guvernamentale.
Deocamdată, nu se știe cât de mare este amploarea atacului de azi. Însă, este clar că vorbim despre un alt pas pe care îl face Vladimir Putin pentru a arăta cât de variate sunt metodele prin care poate face rău Ucrainei. Însă, toată lumea știe că adversarul direct nu este Ucraina, ci NATO și Statele Unite. Prin urmare, Putin recurge la o strategie care îl va ajuta pe viitor să negocieze mult mai bine.
Atac cibernetic în Ucraina. Bancomatele și serviciile bancare ar fi fost întrerupte
Conform BBC, care citează agenția rusă Tass, sunt vizate site-ul Ministerului Apărării și serviciile a două bănci, PrivatBank și OshadBank. Unele rapoarte sugerează că bancomatele și serviciile bancare au fost întrerupte. Și site-ul Armatei Ucrainei este afectat. Centrul ucrainean pentru securitate cibernetică susține că Rusia este responsabilă pentru atac. În urma discuțiilor pe care le-a avut cu cancelarul german Olaf Scholz, liderul de la Kremlin a ținut să precizeze din nou că Rusia nu-și dorește război și nu va invada țara vecină. Însă, la doar câteva ore după aceste declarații, iată că rușii lansează un nou atac cibernetic – de data acesta fiind vizate două bănci și Ministerul Apărării.
Primul atac a fost lansat la 14 ianuarie
Site-urile guvernului din Ucraina au fost ținta unui „masiv atac cibernetic”, desfășurat la 14 ianuarie, anul acesta. Atacul a conținut un mesaj cu avertismentul: „Temeți-vă și așteptați-vă la ce e mai rău”. Atacul a țintit ministerul ucrainean de Externe, guvernul și consiliul național de securitate și apărare a țării.
„Ucraineni! Toate datele voastre personale au fost încărcate pe rețeaua publică. Toate datele din calculatoare au fost distruse și sunt imposibil de recuperat”, s-a arătat într-un mesaj scris în ucraineană, poloneză și rusă, apărut pe site-urile sparte ale instituțiilor guvernamentale din Ucraina. „Toate informațiile despre voi sunt publice, temeți-vă și așteptați-vă la ce e mai rău. Aceasta este pentru trecutul, prezentul și viitorul vostru”, mai transmitea mesajul.
Purtătorul de cuvânt al ministrului de Externe ucrainean declara atunci că este „prea devreme” pentru a preciza cine s-a aflat în spatele acestui atac, dar a sugerat că Rusia ar fi vinovată.
Urmărește România Liberă pe Facebook și Google News!