Când liderul rus este în cele din urmă destituit, ar putea fi extrema-dreaptă, nu liberalii, cei care îl vor înlocui, este analiza jurnaliștilor britanici.
Nu a fost o săptămână bună să fii naționalist rus. Mai întâi a fost prăbușirea armatei în jurul Harkivului în fața unei ofensive ucrainene. Apoi eliberarea prizonierilor din regimentul Azov în schimbul unuia dintre prietenii personali ai lui Vladimir Putin.
„În sfârșit”, a exclamat Igor Girkin, unul dintre cei mai importanți comentatori naționaliști ruși ai războiului, la audierea ordinului de mobilizare al lui Vladimir Putin miercuri. „Conducerea Federației Ruse a ajuns la o înțelegere a naturii totale (victorie deplină sau înfrângere completă) a războiului din așa-numita Ucraina.”
El și alți comentatori naționaliști au fost de acord că este un pas întârziat care ar putea compensa doar înfrângerea lor dezastruoasă în afara Harkivului de luna trecută.
Cu toate acestea, câteva ore mai târziu, el acuza conducerea de „trădare” . Eliberarea a 215 prizonieri de război ucraineni și străini a fost „mai rea decât o crimă. Mai rău decât o greșeală.” A fost, a spus el, recurgând la capslock, „PROSTIE INADMISIBILĂ”. Trădarea, a adăugat el, ar putea fi urmărită până la „oameni fără nume din fruntea conducerii Federației Ruse”. Aceasta este o acuzație extraordinară difuzată în Rusia și vine de la un radical marginal cunoscut. Dar reflectă două realități disperate cu care se confruntă Vladimir Putin. Aproape toți observatorii Rusiei știu că Putin pare mai slab decât oricând de când a venit la putere în urmă cu mai bine de 20 de ani. Fiecare înfrângere și eșec pe câmpul de luptă îi erodează și mai mult autoritatea. Și oamenii deja șoptesc despre ce se întâmplă atunci când în sfârșit se evaporă cu totul.
A doua realitate este că principala amenințare la adresa autorității sale nu vine de la opoziții liberali precum Alexei Navalnîi, ci de la cei naționaliști duri, care sunt mult mai dispuși să varse sânge dacă este necesar.
Girkin – sau Strelkov, așa cum preferă să fie cunoscut – este un personaj excentric chiar și după standardele durei drepte ruse. Fostul ofițer FSB a devenit cunoscut în primăvara anului 2014, când a condus o mică bandă de oameni înarmați desperados peste granița cu Ucraina și a preluat controlul orașului Slaviansk din regiunea Donețk. Este un naționalist extrem care vede invazia Ucrainei ca pe o cruciadă pentru supraviețuirea națională a Rusiei, dar poartă o veche ranchiună față de Kremlin și a prezis dezastrul aproape de când a început invazia din februarie. În mass-media de stat este cunoscut, chiar și printre foștii camarazi, ca un om emoțional, care nu trebuie luat neapărat în serios, izbucnirile lui nu ar fi în mod normal demne de știri. Dar el este departe de a fi singur în acuzații cu privire la prăbușirea Harkovului și a schimbului de prizonieri.
„Foarte norocos în ziua în care se anunță mobilizarea pentru a-i vedea în libertate pe cei care vor trage din nou în soldații ruși”, a scris Rybar, unul dintre cei mai influenți bloggerii anonimi de război. „Este o sărbătoare în Ucraina.”
Un altul a numit-o o „decizie extrem de ciudată și mioapă” care ar submina justificările Kremlinului pentru mobilizarea împotriva amenințării „naziste” venite din Ucraina.
Cu doar câteva săptămâni în urmă, autoritățile ruse i-au declarat teroriști pe prizonierii regimentului Azov și au promis un „al doilea proces la Nürnberg”. Prizonierii britanici urmau să fie omorâți. „La fel ca promisiunea făcută oamenilor din apropiere de Harkov”, a batjocorit un cont proeminent de război de pe serviciul de mesagerie Telegram, făcând referire la afirmațiile rusești că vor „rămâne pentru totdeauna” înainte de a fi distrași luna trecută. „Poate că sunt prea groaznic ca să înțeleg, dar mie mi se pare o altă nebunie”, a spus altul.
Bloggerii, mercenarii, jurnaliștii şi radicalii care alcătuiesc comunitatea rusă de bloggeri de război nu sunt o mişcare politică în sine. Și chiar și cei mai duri dintre ei nu sunt în măsură să dea o lovitură de stat dacă le-ar trece prin minte. Dar ceea ce spun ei ar trebui să îl alarmeze pe Putin.
„Igor Girkins din această lume sunt în ei înșiși în mare măsură irelevanți – dar faptul că sunt acolo, vorbesc și nu se face nimic în privința lor arată că sunt vocea acceptabilă a celor din interior nemulțumiți, furioși, ca șoimii”, spune Mark Galeotti, un expert în serviciile de securitate ruse. „Este clar că au protecție. Deci nu este că ar putea să-l doboare pe Putin. Dar ei ne spun unul dintre modurile în care gândesc oamenii care l-ar putea doborî pe Putin”.
Interese divizate
O parte a problemei lui Putin este că este aproape imposibil să mulțumești șoimii, să câștigi războiul și să menții sprijinul publicului rus.
„El manevrează între ceea ce am putea numi partidul rațional al războiului și partidul nebun al războiului”, spune Nikolai Petrov, expert în politica regională rusă la Chatham House. „Discursul de miercuri a fost o ofrandă pentru petrecerea nebună”. Dezbaterea despre recrutarea în masă – ceva neîncercat în Rusia după cel de-al Doilea Război Mondial – este o ilustrare perfectă a echilibrării actului.
Naționaliștii Telegram cer „mobilizare” cel puțin din aprilie, când retragerea de la Kiev i-a determinat pe mulți să concluzioneze că ar fi necesare măsuri mai serioase pentru a triumfa în acest război. Apelurile nu au venit doar de la marginea nebună strelkoviană.
Nikolai Patrushev, secretarul Consiliului de Securitate Națională al Rusiei și posibil cel mai apropiat consilier al lui Putin, a acordat un interviu lui Rossiyskaya Gazeta, ziarul oficial al guvernului, în acea lună, cerând o mobilizare în stilul celui de-al Doilea Război Mondial, inclusiv militarizarea economiei. Pe vremea aceea, Putin i-a ignorat, temându-se de consecințele economice și sociale. Dar dezastrul din jurul Harkivului a cerut un răspuns politic.
Chiar și atunci, a încercat să o scalde. „Vorbim despre mobilizare parțială”, a spus el în discursul său de miercuri. „Adică numai cetățenii care se află în prezent în rezerve și, mai ales, cei care au servit în forțele armate, au aptitudini militare și experiență relevantă. Numai ei vor fi supuși conscripției.”
A fost popular să împarți Rusia lui Putin în patru: marile orașe bogate, cu o clasă de mijloc liberală; inimile industriale care leagă bunăstarea de „stabilitatea” pe care Putin a pretins-o de ani de zile; peisaj rural în scădere și sărac; și republicile etnice.
Fiecare dintre aceste grupuri avea interese diferite și un contract social și investiții ușor diferite în regimul Putin. Acum, există doar trei circumscripții de bază: cei anti-război, cei pro-război și cei cărora nu le pasă atâta timp cât nu-i deranjează.
Primul este mic, fragmentat și puternic suprimat. Lui Putin nu îi pasă de voturile lor sau de influența lor politică neglijabilă. Au puține sau deloc șanse să influențeze Kremlinul pentru a opri efectiv invazia.
Al doilea grup – naționaliștii pro-război – sunt cel mai tare și mai îndrăzneț atât în sprijinul lor pentru război, cât și în critica la adresa guvernului. Ei își exprimă opiniile împărtășite de oameni precum Patrushev și – poate mai important – au o adeptă printre soldații și mercenarii de pe teren. Cu alte cuvinte, ei sunt susținuți de bărbații cu armele pe al căror sprijin se bazează în cele din urmă autoritatea lui Putin.
Jucătorii cheie într-o Rusie post-Putin
Igor Strelkov Girkin
Un veteran al armatei ruse și fost ofițer FSB, Girkin, în vârstă de 51 de ani, a jucat un rol cheie în anexarea Crimeei și, ulterior, a organizat grupuri militante separatiste în regiunea Donețk din Ucraina.
Nikolai Patrushev
Fost director al FSB, secretar al Consiliului de Securitate Națională din Rusia din 2008 și posibil cel mai apropiat consilier al lui Putin. Luna aceasta, Patrushev, în vârstă de 71 de ani, a cerut mobilizare în stilul celui de-al doilea război mondial, inclusiv militarizarea economiei.
Evgheni Prigojin
Oligarh și confident al lui Putin, Prigojin, în vârstă de 61 de ani, este șeful grupului de mercenari Wagner și a recrutat recent prizonieri pentru a lupta în Ucraina. Cunoscut ca „bucătarul lui Putin”, întreprinderile sale de catering au găzduit frecvent cine pentru liderul rus.
Ramzan Kadyrov
Lord despotic, în vârstă de 45 de ani, care este prim-ministru al republicii ruse Cecenia din 2005 și a fost acuzat de multe abuzuri ale drepturilor omului de Human Rights Watch. Susținător entuziast al invaziei Ucrainei, el a cerut recent declararea legii marțiale și mobilizarea militară deplină în Rusia.
Este esențial pentru efortul de război ca Putin să-i mențină alături de el. Dar sprijinul lor este sub presiune. Galleotti monitorizează forumurile de social media pentru soldați și membri ai Rosgvardia, garda națională care ar trebui să înăbușe protestele interne. El a văzut o proliferare a limbajului batjocoritor creat de Girkin. Serghei Șoigu, ministrul apărării al lui Putin în ultimul deceniu, este adesea numit „mareșalul de placaj”. Putin însuși este menționat în batjocură drept „avantajul strategic unic al Rusiei”. Dar președintele rus știe, de asemenea, că numărul naționaliștilor credincioși adevărați care doresc să omoare sau să fie uciși de dragul noțiunilor mistice despre Dumnezeu, țar și Patria Mamă este limitat.
„Impresia că Putin are acum sprijinul deplin al publicului rus este pur și simplu incorectă”, au scris Denis Volkov și Andrei Kolesnikov de la Carnegie Endowment într-o lucrare bazată pe o serie de sondaje și focus grupuri în primele șase luni de război. „Printre conformiștii activi, au existat respondenți care erau pregătiți să se dea jos de pe canapea și să ia parte ei înșiși la război, dar ei erau cu siguranță o minoritate.”
Centrul Levada, un sondaj rus independent, a publicat un sondaj în august care arată că aproximativ 46% dintre ruși își exprimă sprijinul necondiționat pentru armata. Restul de 54 la sută dintre ruși erau pe gard sau s-au opus războiului. Și majoritatea rușilor spun că susțin ideea discuțiilor de pace.
Consecințe imprevizibile
Stăpânirea lui Vladimir Putin asupra puterii a fost susținută, timp de mai bine de două decenii, de o contrapartidă de bază cu publicul rus: tu ții departe de afacerile politice, iar noi vom ține politica departe de afacerile tale. Este un aranjament care a supraviețuit crizei financiare din 2008, războiului din 2014 și sancțiunilor occidentale ulterioare.
Împreună cu represiunile țintite, a neutralizat, zdrobit și marginalizat orice opoziție semnificativă – inclusiv o încercare serioasă a protestatarilor din clasa de mijloc de la Moscova de a-l răsturna în 2011.
Respectarea acestui contract este motivul pentru care Putin a insistat să numească invazia o „operație militară specială” mai degrabă decât un război. Acesta este motivul pentru care a promis, când a început, că niciun soldat recrutat nu va lupta și că nu vor fi chemați rezerviști. Acesta este motivul pentru care a rezistat apelului la mobilizare în primăvară, chiar și după ce retragerea umilitoare de la Kiev a arătat clar că armata lui permanentă nu era la înălțime. Și de aceea, în discursul său de miercuri, a subliniat cuvântul liniștitor, dar aparent înșelător, „parțial”.
Consecințele sunt complet imprevizibile. Imaginile unor bărbați care sunt presă în serviciu și au primit somații pentru a se înrola, în ciuda faptului că nu sunt eligibili, au inundat rețelele de socializare rusești joi. Un videoclip din Dagestan, în Caucaz, a arătat o mulțime mare de bărbați care reproșează și în cele din urmă râd de o femeie de la biroul de recrutare.
„Trebuie să lupți. Pentru patria ta. Pentru viitor”, spune ea.
„Nu avem nici măcar un cadou”, replică unul dintre bărbați. Al Doilea Război Mondial, adaugă altul, a fost un adevărat război. „Acesta este doar politică.”
Un șofer a filmat un bărbat în civil încercând să-i înmâneze actele de înrolare când a fost oprit de un ofițer de trafic. Le-a refuzat.
Și pentru că Kremlinul a promovat în mod conștient individualismul non-ideologic, se luptă să ofere un motiv întemeiat pentru asta. „Regimul lui Putin s-a bazat pe demobilizare – încercarea de a evita orice fel de mobilizare ideologică”, spune Petrov de la Chatham House. „Încercau să-i împingă pe oameni ca Girkin. Este foarte periculos ca orice sistem care a cultivat o asemenea pasivitate să înceapă o astfel de mobilizare fără sprijin ideologic.
„Nu vine nimic de jos. Nimeni nu aplaudă războiul. Nimeni nu vede regiunile care urmează să fie preluate ca parte a Rusiei. Buriații [etnicii mongoli din Siberia] nu vor vedea niciodată [orașul ucrainean din sud-estul] Zaporizhzhia drept patria lor de apărat.”
Haos în toată țara
O altă înfrângere pe câmpul de luptă, cred unii, ar putea fi fatală pentru Putin.
În 1917, un conducător rus care a condus țara într-un război eșuat a fost destituit de soldați sătui. Au urmat luni de haos în care multe dintre mecanismele statului s-au prăbușit. Bolșevicii, conduși de Lenin – nemilosi, concentrați și pătrunși în teoria marxistă, spunându-le să recunoască un moment revoluționar și să profite de el – cei care au ieșit în cele din urmă triumfători.
Rusia modernă este încă departe de acest scenariu, dar nu este imposibil să se miște în acest sens. Victimele în Ucraina sunt grele, dar o parte din cele suferite în Primul Război Mondial. Țara nu rămâne fără alimente. Majoritatea ramurilor statului par să funcționeze încă.
Poate, sugerează Galeotti, sistemul va acționa pentru a se proteja – o alianță a celor mari și a celor nu prea buni care îi spune președintelui că trebuie să-și facă „datoria finală față de Rusia” renunțând. Asta ar putea pune capăt războiului: dacă nu o juntă de ultra-șoimi – poate un amestec de colonei, generali și șefi de securitate care cred că greșeala lui a fost să nu conducă războiul suficient de greu – ajunge mai întâi la Kremlin.
Aceasta poate fi o minciună menită să liniștească publicul larg.
Jurnaliștii ruși cu ochi ascuțiți au subliniat rapid că cuvântul „parțial” nu a apărut nicăieri în decretul semnat de Putin de autorizare a mobilizării. Novaya Gazeta, ziarul rus de investigații interzis acum în Rusia, a citat surse apropiate Kremlinului spunând că un paragraf redactat din decret permite recrutarea a un milion de persoane. Iar scenele în care bărbații din Rusia sunt forțați în serviciu sugerează că aceasta ar putea fi adevărata figură țintă.
Petrov de la Chatham House consideră că ideea unei înfrângeri pe câmpul de luptă rusesc este suficient de mare pentru a-l răsturna pe Putin „de neconceput”. Armele nucleare fac imposibil un dezastru precum pierderea Crimeei, crede el.
Dar frontul de acasă este o altă poveste. Putin este singurul garant al sistemului de agenții și grupuri de interese concurente pe care l-a construit pentru a preveni tocmai un astfel de scenariu. Luați-l și este posibil ca diverse facțiuni – șefii de securitate, armata, tehnocrații care încearcă cu disperare să mențină economia pe linia de plutire – vor găsi o modalitate de a menține luptele în interiorul coridoarelor puterii.
Dar este, de asemenea, posibil ca haosul să se răspândească în toată țara. Întotdeauna există oportuniști, fanatici și politicieni ambițioși gata să profite de incertitudine și momente de schimbare. Naționaliștii și foștii soldați nemulțumiți, resentiți de sacrificiile lor din Ucraina și gata să asculte un mit al „junghiului în spate”, s-ar putea dovedi o forță periculoasă pe străzi pentru oricine i-a valorificat.
Unii au observat că Yevgeny Prigozhin, odinioară șeful de publicitate al grupului de mercenari Wagner, a început să se bucure de lumina reflectoarelor. Videoclipurile – aparent scurse de Prigozhin însuși – îl arată într-un mod complet de om de acțiune, recrutând prizonieri pentru a lupta în război și sosind cu elicopterul pentru întâlniri de la miezul nopții cu comandanții din prima linie. Este imposibil să nu observăm că adevăratul comandant șef – Putin – este aproape invizibil.
Până acum, un număr disproporționat de recrutați au venit din republicile minorităților etnice ale Rusiei. Există temeri de lungă durată la Moscova cu privire la ceea ce ar face Ramzan Kadyrov, domnul războinic care conduce Cecenia, dacă Putin ar cădea. Ar rămâne loial pactului său cu Putin, de a menține Cecenia în interiorul Rusiei? Sau el și slujitorii săi, mulți dintre ei foști rebeli, ar profita de oportunitatea pentru mai multă autonomie? Unii chiar cred că ar putea câștiga președinția în sine, folosind o mică armată permanentă pe care se zvonește că o întreține la un hotel din Moscova.
Este un gând sumbru. Arkadi Babcenko, un jurnalist rus de opoziție deziluzionat, care trăiește în exil în Ucraina, a prezis recent că o lovitură de stat sau o revoluție îl va înlocui pe Putin doar cu un „canibal”.
Babchenko însuși este o figură dezbinătoare, considerată de unii ca fiind la fel de radicală în felul său ca și Girkin. El este renumit pentru că a atacat opoziția liberală rusă și crede că doar tancurile ucrainene sau americane din Piața Roșie vor doborî regimul.
Dar ideea că alternativa la Putin ar fi și mai rea are un pedigree lung. Domnul Putin a exploatat-o el însuși de mult timp, subliniază Petrov, și ar putea încerca să o facă din nou.
Nu toată lumea îl crede, însă.
Mikhailo Podolyak, un consilier al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, este de acord că Putin este vulnerabil și alarmat de discuțiile revolte din baza sa de dreapta.
Schimbul de prizonieri, ultima picătură
Schimbul de prizonieri a fost ultima picătură după o serie de eșecuri, inclusiv forțele speciale ucrainene care au aruncat în aer baze aeriene în Crimeea și ofensiva Khakiv, care au zdruncinat încrederea atât în înaltul comandament rus, cât și în publicul larg, a spus el într-un interviu la Kiev.
„Apoi a început să vadă primele acuzații împotriva lui Putin însuși – nu doar a oamenilor din jurul lui”, a spus el.
„Și unde au apărut aceste acuzații? În cele mai importante două grupuri sociale pentru Putin: primul sunt ultrapatrioții, genul de oameni care susțin războiul, susțin mobilizarea, pledează pentru atacul statelor baltice, un război direct împotriva NATO. Ei au o influență extrem de gravă asupra lui Putin prin birourile lui Patrushev și Yuri Kovalchuk”.
Yuri Kovalchuk este un prieten personal și un bancher reputat pentru domnul Putin, care, la fel ca și domnul Patrushev, are opinii puternice despre restabilirea măreției Rusiei.
„Al doilea grup sunt propagandiștii, inclusiv cei din primul rang: oameni precum Margarita Simonyan și Vladimir Soloviev”, a spus el, numind două personalități ultra loiale din media.
Referendumurile privind anexarea și declarația de mobilizare au fost o încercare panicată de a calma ambele grupuri și de a inunda undele cu propagandă „patriotică” pentru a distrage atenția de la aceste eșecuri, a spus dl Podolyak.
El crede că este o soluție pe termen scurt care se va prăbuși atunci când „primul val de recruți vor ajunge pe front și vor fi uciși”.
În acel moment, o revoluție, o lovitură de stat sau o altă „transformare politică a sistemului” care să pună capăt guvernării lui Putin va fi în limitele posibilităților.
Dar ar putea fi șoimii cei care triumfă?
„Este o întrebare bună”, a spus domnul Podolyak. „Dar nu. Multe elite occidentale și europene încă nu înțeleg structura elitei și societății ruse. Ultrapatrioții și ideile lor nu sunt influenți. Sunt foarte zgomotoși și foarte agresivi, dar nu au influență asupra societății din interiorul țară.”
Radicalii marginali, spune el, sunt doar atât: o margine a cărei ideologie agresivă a câștigat acțiune în cercul interior al lui Putin și a devenit mainstream din cauza războiului pe care l-a început.
Când domnul Putin cade, însetat de sânge vor cădea și edilii ideologiei urii care au urcat în proeminență.
„Revoluția va începe de la arestarea liderilor ideii ultrapatriotice”, a spus el.
