23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalCrăciunul în stil Trump la Casa Albă

Crăciunul în stil Trump la Casa Albă

În mod tradiţional, primul brad de Crăciun al familiei ajunge într-o trăsură trasă de cai după Ziua Recunoştinţei. Timp de mai multe decenii, această ceremonie marca începutul sezonului Sărbătorilor la Washington.

Anul acesta, bradul a a ajuns devreme – cu trei zile înainte de Ziua Recunoştinţei -, aparent, din cauza planurilor de călătorie ale preşedintelui. O zi mai târziu, el a plecat la clubul său privat din Florida, Mar-a-Lago.

Această schimbare de dată a ceremoniei şi decizia preşedintelui de a părăsi Casa Albă în aceeaşi săptămână sunt indicatori importanţi, a spus Katherine Sibley de la St Joseph’s University, potrivit BBC.

Ea este de părere că aceste lucruri demonstrează că Donald Trump şi familia lui nu au făcut din Casa Albă punctul central, la fel ca alte familii ale preşedinţilor americani, precum Obama, Bush şi Kenedy.

„Pare mai degrabă a fi o anexă la vieţile lor şi nu punctul central”, a spus Sibley.

Fără „Sărbători fericite!”

În timpul campaniei prezidenţiale, Trump le-a spus susţinătorilor său că oamenii vor începe curând să spună „Crăciun fericit!” din nou, în loc de „Sărbători fericite!”, formulă despre care a glumit că este corectă din punct de vedere politic.

În octombrie, el le-a spus că îşi ţine promisiunea. „Spunem «Crăciun fericit!» din nou”. Criticii lui Trump spun că acest fapt este fără însemnătate. Preşedintele Obama a spus deseori în discursurile lui de sezon această urare.

„Pretinde că este singurul preşedinte care sărbătoreşte Crăciunul”, a spus Timothy Naftali, biograf prezidenţial la New York University.

 

Preşedintele Donald Trump a decis să facă americanilor un cadou special. Unul care nu se găseşte împachetat sub pomul de Crăciun. 

El a descris propunerea de tăiere a taxelor drept „un mare, frumos cadou de Crăciun” pentru americani, iar planul a făcut paşi importanţi pentru a deveni realitate.

Donald Trump este primul preşedinte american din ultimul secol care nu are un animal de companie. Câinii Bo şi Sunny au apărut de nenumărate ori în fotografiile de Crăciun ale familiei Obama. Barney, un terrier scoţian, inspecta cadourile aflate sub bradul familiei lui George W. Bush, iar pisica Socks a familiei Clinton purta o căciulă de Moş Crăciun.

 

În cazul administraţiilor anterioare, preşedintele ţinea o conferinţă de presă în luna decembrie. Trump nu pare că va face asta. un membru al echipei sale a precizat că bănuieşte că acest lucru este sub demnitatea preşedintelui. În schimb, el vorbeşte presei din Biroul Oval ori din Air Force One.

În plus, Trump a invitat la Casa Albă un număr mai mic de reporteri, faţă de alţi ani, pentru a celebra Sărbătorile. 

La începutul acestei săptămâni, după ce au fost trimise invitaţiile, jurnaliştii CNN au anunţat că nu vor partiicpa la petrecere, pentru că „preşedintele continuă să atace libertatea presei şi CNN”.

La aflarea veştii, Sarah Huckabee Sanders, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, a scris pe Twitter: „Crăciunul vine mai devreme! În sfârşit, veşti bune de la CNN”.

Cele mai citite

1 din 2 elevi, victimă a bullyingului

Un procent covârșitor de elevi - 81% - afirmă că au fost martori ai situațiilor de bullying în școala unde învață, în vreme ce...

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...

România aniversează 20 de ani de apartenență la NATO. Mesajul președintelui Klaus Iohannis

La celebrarea a 20 de ani de la aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, președintele Klaus Iohannis a declarat că NATO este...
Ultima oră
Pe aceeași temă