14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInternaționalCoronavirus împrăștie panică în toată lumea

Coronavirus împrăștie panică în toată lumea

Coronavirus a infectat deja aproape 2000 de persoane la nivel mondial, iar 56 au murit în China, conform celui mai recent bilanţ, citat de Reuters. Beijingul, care a închis 16 orașe ale țării, a declarat stare de urgență și a informat că repeziciunea răspândirii crește, dar că lucrează la un antidot.

Virusul, despre care se crede a a apărut pe piaţa de fructe de mare din Wuhan, din centrul Chinei, unde marfa era vândută ilegal, s-a răspândit în oraşele chinezeşt, inclusiv în Beijing şi Shanghai, dar şi în SUA, Tailanda, Coreea de Sud, Japonia, Australia, Franţa şi Canada, a mai scris News.ro.

China a confirmat duminică 1 975 de cazuri de pacienţi infectaţi cu coronavirus, iar bilanţul deceselor a ajuns la 56. În urma măsurilor autorităților chineze, peste 11 milioane de persoane sunt vizate de restricţii privind circulaţia la Wuhan.

Sâmbătă, Canada a declarat primul caz pentru care exista suspiciune de infectare cu coronavirus la un bărbat în jur de 50 de ani care s-a întors de la Wuhan. Bărbatul a ajuns la Toronto în 22 ianuarie şi a fost internat în spital a doua zi după ce a manifestat simptomele unei afecţiuni respiratorii.

Preşedintele Xi Jinping a declarat sâmbătă că țara sa se confruntă cu o situaţie „gravă”. Autorităţile în domeniul sănătăţii din întreaga lume fac eforturi pentru a preveni o epidemie. 

Departamentul de Stat american a anunţat duminică faptul că îşi va repatria personalul  de la consulatul din Wuhan, locul de unde a început răspândirea virusului, şi că va oferi un număr limitat de locuri persoanelor private într-un zbor charter cu destinaţia San Francisco, programat în 28 ianuarie. Evacuarea propriilor cetățeni a fost anunțată și de autoritățile din Franța și din Iordania

Avertismentul Ministerului Afacerilor Externe (România)

Ministerul de Externe avertizează românii care se află sau vor să călătorească în regiunile administrative speciale ale Chinei, respectiv Hong Kong şi Macao, că autorităţile locale au activat nivelul de alertă „Urgenţă” cel mai ridicat, din cauza infecţiei de tip pneumonie virală, „Coronavirus”, conform unui comunicat citat de Mediafax. Totodată, măsurile anunţate de reprezentaţii Aeroportului Internaţional ”Henri Coandă” în cazul îmbolnăvirilor cu coronavirus apărute în China includ afişe în limbile română, engleză şi chineză în vederea informării publicului privind pericolul reprezentat de noul virus, aceleaşi informaţii regăsindu-se şi pe cele peste 70 de monitoare comerciale instalate în terminalele aeroportului.

Ce este coronavirus

Virusul misterios din China a fost numit 2019-nCoV și face parte din familia coronavirușilor. Simptomele după infectare se manifestă sub forma gripei, prin tuse, scurgeri nazale, febra, dureri de gât și de cap și stare generală de rău, informează Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, (CDC).  Simptomele apar între 2 si 14 zile de la expunere.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă