Studiul a fost preluat de medicul Tom Frieden pe site-ul CNN, a scris News.ro. Dincolo de studiul pe care îl vom prezenta în cele ce urmează, conform ultimelor informații vehiculate de presa internațională, 89 de persoane au murit sâmbătă în China din cauza infectării cu coronavirus, bilanţul deceselor ajungând astfel la 813. Iar numărul cazurilor confirmate a crescut la cel puţin 27 100 în provincia Hubei, și la nivel global numărul este de peste 37 000 de îmbolnăviri.
Întorcându-ne la studiul nostru, aproape jumătate dintre infecţiile inițiale din spitalul respectiv din Wuhan par să fi fost răspândite chiar în instituție, prin transmitere nosocomială (infecție intraspitalicească).
Mai multe surse de infecție în spital
Mai mult decât atât, majoritatea cazurilor nu par să fi fost rezultatul unui eveniment prin care un singur pacient transmite infecţia către mai mulţi oameni, lucru posibil de exemplu prin intermediul unei bronhoscopii.
Acest eveniment ar fi un motiv de îngrijorare, dar nu atât de mare ca ceea ce pare să se fi întâmplat: multe dintre cadrele medicale şi mulţi pacienţi s-au infectat în mai multe dintre zonele spitalului. În plus, având în vedere că este un spectru larg de infecţii şi au fost testaţi doar pacienţii care nu se simţeau bine, este destul de probabil ca transmiterea bolii în spital să fi fost mai mare.
Imposibil de controlat?
S-ar putea ca virusul să fie imposibil de controlat, la fel ca răceala comună şi gripa, dar impactul personal şi pentru societate să poată fi atenuat.
Eforturile extraordinare ale Chinei pentru oprirea răspândirii virusului, chiar dacă fără succes, ar putea încetini acest lucru şi ar putea îmbunătăţi capacitatea Chinei şi a restului lumii de a limita răul provocat de virus, a continuat autorul studiului.
Trebuie protejată sănătatea personalului medical şi a altor persoane care îngrijesc persoane bolnave. Acest lucru poate fi făcut printr-o clasificare tipurilor de control necesar: la nivelul surselor, tehnic, administrativ, personal.
Tipuri de control
Controlul surselor include încurajarea pacienţilor care au o formă uşoară a bolii să nu îi expună pe ceilalţi; toţi bolnavii să poarte măşti; limitarea vizitelor persoanelor care pot fi bolnave; personalul medical bolnav să nu lucreze; reducerea la minimum şi asigurarea siguranţei unor proceduri riscante, cum ar fi bronhoscopiile şi inducţia sputei, prin efectuarea acestor proceduri în camere izolate.
Controlul tehnic include crearea de partiţii în zonele de triaj, prevenirea recirculării aerului contaminat şi curăţarea cu atenţie a suprafeţelor şi implementarea unor măsuri de precauţie suplimentare pentru cazurile suspecte.
Controlul administrativ include întrebarea tuturor pacienţilor dacă au simptome şi controlul temperaturii acestora; cerinţa ca cei care tuşesc sau au febră să poarte mască facială şi izolarea lor, cel puţin la câţiva metri, până când sunt consultaţi.
Controlul personal include spălarea pe mâini şi igiena respiratorie. Purtarea de măşti de către persoanele sănătoase, fără simptome, care nu îngrijesc bolnavi, are beneficii scăzute.