Înainte să înceapă această a 61 ediţie a Berlinalei, care sărbătoreşte şi 10 ani ai aceluiaşi „maestru de ceremonii”, foarte vigilentul şi o gazdă cu un zâmbet fermecător, Dieter Kosslick, omul cu fularul roşu, care aminteşte de un celebru portret sau de charistmaticul fost ambasador al Franţei la Bucureşti, din anii ’90, Vignal, se pomenea în presă doar despre cele două scurt metraje, intrate în competiţie, adică selectate.
De fapt era o mare izbândă, „Apele tac” al Ancăi Miruna Lăzărescu, venea parcă anume să spună adevăruri dureroase, care au costat vieţi omeneşti, despre cei care au încercat să treacă Dunărea înot, ca să-şi câştige libertatea, care le fusese îngrădită de un regim barbar şi absurd. Personajul lui Andi Vasluianu e cutremurător şi ca destin şi ca interpretare, iar relaţia dintre amici, care devenea brusc foarte încrâncenată, atunci când unul reprezenta autoritatea comunistă, îţi dă fiori de groază. În plus, la o cu totul altă secţiune, omagiul octogenarului Armin Mueller-Stahl, care a filmat în cele două Germanii, dar şi la Hollywood, fusese proiectat, cu puţin înainte, „Fuga” o producţie RDG, din 1977, în care un doctor face toate demersurile ca să o şteargă în Vest, şi mai apoi are probleme de conştiinţă! De un ridicol ideologic perfect! Aşa erau vremurile şi intrigile … pe linie. Pe linia partidului.
Al doilea scurt metraj al lui Cristi (nume cu noroc printre realizatorii noştri) Iftime, „15 iulie”, pare o continuare a „Renovării” lui Negoescu de anul trecut, în distribuţie cu Adrian Titieni, din „Colivia” lui Sitaru (care a şi fost recompensat). Mai ceva ca-n replica faimoasă „It’s happening again”! Poate şi la palmares!
În schimb, apropos de Twin Peaks, mult promisul într-o vizionare privată, ce-i drept, „Tatăl fantomă”, al lui Lucian Georgescu, o ecranizare a autorului Terry Gifford, care a colaborat cu David Lynch, pentru filmul cult „Wild at heart” ar putea deja fi subintitulat „Filmul fantomă”. Uite-l nu-i!
Dar cum a mai fost România pe ecrane, în proiecţiile 2011, de la primul festival important al anului?
În „Pina”, povestea unei celebre dansatoare, căreia i-a dedicate un film în 3D , însuşi binecunoscutul Wim Wenders, muzica unuia dintre momente este a Mariei Tănase, cu a sa „Lume, lume, soro lume!” Aceaşi voce tulburătoare i s-a părut unui american, Baden King, că e ideală pentru un road-movie în Armenia: „Here”. În turcescul „Marea noastră disperare”, unul dintre protagonişti, joacă o „miuţă”, îmbrăcat cu un tricou pe care scrie Hagi 10. În „Almania, bine aţi venit în Germania”, în cheie comică, o viitoare mămică nu prea convinsă de o asemenea răspundere, se îngrozeşte, în metrou, de o familie cu o mulţime de copilaşi de o obrăznicie cruntă, care vorbesc limba lui Caragiale. Pentru sud-americani, în „O lume misterioasă”, singura mirare rămâne maşina, care cică e făcută într-o fabrică de tancuri, de pe la noi, din anii ’80, inspirată de Renault, şi pe care a interzis-o …Armata Roşie (unde o fi făcut documentarea? ) dar care nu se cheamă Dacia, ci Tokha(?!!). Cum şi lui Capote îi spun Capoci, cine ştie? Poate o fi existat şi habar n-avem, că secretomania era în floare! Oricum mereu rămâne în pană şi e uşor de furat!
Pentru drama de la Cernobîl (cea filmată de directorul de imagine Oleg Mutu), apare o poveste cu o fabrică de pantofi, din România , de unde se importă, mai mult sau mai puţin legal, în acelaşi deceniu tulbure, de dinainte de începutul sfârşitului.
Iar în foarte mediatizatul documentar despre miliardarul rus ajuns după gratii „Kodorkovski”, pe generic este şi o Claudia Simionescu.
Fireşte că e şi un film cu vampiri, iar în „The Guard”, făcut în ţara trifoiului, fetele… frumoase sunt de-ale noastre. Poate îl va include Excelenţa Sa John Morahan, în viitoarele zile ale cinematografiei irlandeze.
Iar pe rafturile cu DVD-uri, este Anamaria Marinca, în „Furtuna”, cu care împânzise oraşul cu afişe, spre mândria noastră, la o ediţie precedentă!
E limpede că nu mai trecem neobservaţi (a se citi ignoraţi)!
Din capitala Germaniei, cu sprijinul sponsorului Silva Dark
Irina-Margareta Nistor
