13.9 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăInternaționalConcertul Al Di Meola din Timişoara, reprogramat pe 6 iunie

Concertul Al Di Meola din Timişoara, reprogramat pe 6 iunie

Concertul pe care Al Di Meola urma să îl susţină la Timişoara, vineri, 13 Mai 2011, este reprogramat pentru data de 6 iunie , artistul primind vestea că tatăl său a decedat în 11 Mai. Al Di Meola a  părăsit Haga pentru a fi prezent la înmormântarea tatălui sau.
 
Revenirea mult dorită la Timişoara, atât de către organizatori, cât şi de către marele chitarist, s-a  bucurat de popularitate, ajungând ca miercuri, cu două zile înainte, să fie sold-out.

 Făcând parte din turneul de promovare al ultimului său album, „Pursuit of Radical Rhapsody”, concertul din Timişoara este mult aşteptat de cei care îl apreciază pe unul dintre cei mai mari chitarişti din lume: Al Di Meola.
 
„După mai multe discuţii cu tour managerul lui Al, am vrut să ne asigurăm că data reprogramată este cât mai aproape, dar în acelaşi timp oferă timp artistului pentru a se reculege şi a fi alături de familie. Ne-am străduit să stabilim noua dată cât mai repede pentru a diminua posibilele inconvenienţe create celor care ne vor fi alături. Apreciem atât promptitudinea din partea artistului şi a managementului care a mutat alte concerte pentru a face posibilă venirea la Timişoara, cât şi mesajele de condoleanţe şi
 înţelegerea din partea celor care au făcut evenimentul sold-out”, a declarat Norbert Tako,membru fondator al festivalului PLAI.

Biletele achiziţionate pentru acest eveniment rămân valabile pentru data de 6 Iunie, tot la ora 20:00, la aceeaşi locaţie, Filarmonica Banatul Timişoara.
 Posesorii de bilet care nu pot participa la evenimentul reprogramat, din anumite motive, sunt rugaţi să contacteze punctul de vânzare de unde au achiziţionat biletul pentru ramburs. Organizatorii prelungesc termenul de returnare până la data de 22 Mai 2011.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă