5.8 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăInternaționalComisia Europeană a amendat General Electric cu 52 de milioane de euro

Comisia Europeană a amendat General Electric cu 52 de milioane de euro

Din cauza deciziei GE de a oferi informaţii incorecte, autoritatea de concurenţă a UE nu a avut la dispoziţie toate datele când a analizat cazul, a declarat comisarul european pentru concurenţă, Margrethe Vestager.

Oficialul european a adăugat: „Evaluarea noastră privind fuziunea şi adoptarea unei decizii depind de informaţiile pe care le primim”.

Când GE a notificat Bruxelles-ul, în ianuarie 2017, de intenţia de a achiziţiona LM Wind, a informat că nu dezvoltă turbine eoliene mai mari pentru a fi utilizate offshore, în afară de turbinele sale de şase megavaţi.

Informaţia era incorectă, susţine Comisia Europeană, deoarece curând s-a aflat de la terţi că GE oferă potenţialilor clienţi turbine eoliene de 12 megavaţi.

GE şi-a retras solicitarea şi a revenit cu informaţii complete în februarie. În martie, Comisia Europeană a aprobat preluarea dar în iulie a deschis o investigaţie privind informaţiile furnizate de GE.

Amenda anunţată luni nu afectează tranzacţia, a precizat Executivul comunitar, dar reflectă problemele apărute în timpul procesului de aprobare a solicitării GE.

GE este prezentă pe piaţa din România din 1984. Pe lângă GE Capital, activităţile General Electric se întind de la producţia de motoare de avion şi turbine până la producţia de echipamente medicale.

Cele mai citite

Donald Trump dorește ca statele membre NATO să își crească cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB

Echipa președintelui ales al SUA, Donald Trump, a informat oficialii europeni că intențiile sale includ cererea ca statele membre NATO să își crească cheltuielile...

Plantă extraterestră descoperită de cercetători

O fosilă rară descoperită în apropierea unui fost oraș fantomă din Utah, numită Othniophyton elongatum sau plantă extraterestră, continuă să uimească oamenii de știință,...

Pași importanți pentru a-ți dezvolta afacerea în primii ani

Lansarea unei afaceri este un moment plin de emoție, dar și de provocări. Primii ani sunt cruciali și pot determina viitorul afacerii tale. Chiar...
Ultima oră
Pe aceeași temă