6.4 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăInternaționalComentariul analistului eToro, Bogdan Maioreanu

Comentariul analistului eToro, Bogdan Maioreanu

Într-o rară demonstrație de unitate politică, Senatul SUA a adoptat cu sprijin bipartizan un plan de 1,2 de trilioane de dolari pentru a repara infrastructura îmbătrânită a țării și a reduce în același timp emisiile de gaze cu efect de seră. Planul ambițios, care a fost descris de administrația Biden drept „o investiție în infrastructură ce se face o dată la o generație”, include fonduri noi de 550 miliarde de dolari ce vizează repararea drumurilor, podurilor și căilor ferate, dar și crearea unor rețele de stații de încărcare cu energie pentru vehiculele electrice.

Adoptarea sa dă un puseu de încredere la momentul potrivit pentru piețele agitate care încearcă să înțeleagă noua fază a pandemiei precum și provocările geopolitice pe care le aduce evoluția continuă a situației din Afganistan. Variantele virusului, cum ar fi Delta, care amenință să reducă eficacitatea vaccinurilor și să prelungească pandemia, îi sperie pe americanii obișnuiți. Încrederea consumatorilor americani a scăzut acum la cel mai scăzut nivel din aprilie 2020, când pandemia șoca țara, cu spitale supraaglomerate și izolarea strictă care a închis mari sectoare ale economiei.

Potrivit celor 2702 de pagini ale proiectului de lege privind infrastructura, fondurile prevăzute în buget vor merge către diferite programe, unele dintre ele orientate către combaterea schimbărilor climatice și atenuarea riscurilor asociate. Sunt alocați 105 miliarde de dolari pentru infrastructura de transport public, inclusiv cel de cale ferată. Suma include și 39 de miliarde de dolari pentru înlocuirea a mii de vehicule vechi de transport în comun cu vehicule noi cu emisii zero. Transportul feroviar va primi 66 de miliarde de dolari – cea mai mare investiție federală în transportul feroviar de pasageri de la crearea Amtrak, compania de căi ferate din SUA. Toate aceste măsuri sunt în concordanță cu studiile care arată că transportul în comun este un element cheie pentru combaterea schimbărilor climatice globale.

O sumă aproape egală (110 miliarde de dolari) va fi alocată pentru drumuri, poduri și alte proiecte majore de construcție, cea mai mare investiție în poduri de la aprobarea sistemului de autostrăzi interstatale în 1956. Un sondaj publicat anul acesta a arătat că doar 42% dintre americani consideră că drumurile lor sunt bune, prin urmare inițiativa are farmecul ei pentru alegători.

Dând un semnal că SUA fac în sfârșit progrese în ceea ce privește energia verde, planul include și 73 de miliarde de dolari pentru a face infrastructura energetică mai „verde”, prin îmbunătățirea liniilor de transport de energie și crearea de surse de energie regenerabilă. De asemenea, planul adresează una dintre preocupările consumatorilor în ceea ce privește vehiculele electrice – autonomia acestora – 7,3 miliarde de dolari fiind alocate unui proiect ambițios de creare a unei rețele naționale de stații de încărcare pentru vehiculele electrice. Președintele Joe Biden promite că până în 2030 vor fi instalate cel puțin 500.000 de astfel de stații în SUA. Pentru a înțelege amploarea acestui proiect, gândiți-vă că în acest moment există aproximativ 115.000 de benzinării în SUA.

O parte importantă a planului vizează finanțarea (cu 50 de miliarde de dolari) a unor proiecte de reziliență menite să pregătească mai bine infrastructura pentru condiții meteorologice extreme rezultate din schimbările climatice și să o apere împotriva atacurilor cibernetice. După ce atacul cibernetic de la Colonial Pipeline din acest an a creat penurie de combustibil pentru milioane de americani, vulnerabilitățile infrastructurii au devenit evidente, cauzând îngrijorări cu privire la capacitatea de a proteja infrastructura împotriva infracțiunilor cibernetice.

Proiectul de lege privind infrastructura a trecut de Senat cu 67 la 30 de voturi și se îndreaptă pentru votul final spre Camera Reprezentanților, unde există o majoritate confortabilă în favoarea planului. În schimb, un plan suplimentar al administrației Biden, de 3,5  trilioane de dolari pentru „infrastructura umană”, care include fonduri pentru îngrijirea copiilor și burse pentru studenți, se confruntă cu un viitor incert în Congres. Republicanii i se opun, iar unii democrați conservatori nu sunt nici ei de acord cu el.

Încrederea consumatorilor americani se prăbușește din cauza îngrijorărilor legate de varianta Delta

În timp ce politica pare să se redreseze, revenirea pandemiei provoacă panică în rândul americanilor obișnuiți. Indicele de încredere a consumatorilor a scăzut cu 13,5% față de iulie, până la un nivel care s-a situat chiar sub minimul din aprilie 2020, de 71,8. Din punct de vedere istoric, singurele scăderi mai mari ale Indicelui Sentimentului au avut loc în timpul opririi economiei în aprilie 2020 (-19,4%) și în timpul Marii Recesiuni din octombrie 2008 (-18,1%). Un fapt îngrijorător este faptul că pierderile din index, de la începutul lunii august, au fost larg răspândite în toate subgrupurile de venituri, vârstă și educație, au fost observate în toate regiunile și au acoperit toate aspectele economiei, de la finanțele personale la perspectivele economiei, inclusiv inflația și șomajul.

Potrivit Universității din Michigan, nu există nicio îndoială că reapariția pandemiei datorată variantei Delta a fost întâmpinată cu un amestec de rațiune și emoție. Evaluările economice negative ale consumatorilor reprezintă un răspuns emoțional, în principal din cauza speranțelor spulberate că pandemia se va încheia în curând, de unde și raționamentul că performanța economiei va fi diminuată în următoarele luni.

Piețele au reacționat la aceste știri, randamentul obligațiunilor trezoreriei americane pe 10 ani respingând nivelul de 1,40% și alunecând sub 1,29%. Piețele asiatice au început această săptămână cu pierderi în Japonia și Hong Kong, în timp ce contractele futures din SUA sunt pe roșu.

_

Bogdan Maioreanu, analist și comentator de piață al eToro, are peste 20 de ani de experiență în domeniul serviciilor financiare și al investițiilor, precum și un background solid în jurnalism. A ocupat diferite poziții de conducere în zona de Corporate Banking în cadrul Raiffeisen Bank și OTP Bank, pentru a trece apoi la consultanță în afaceri, lucrând pentru mai multe companii printre care și IBM România. Bogdan are un Executive MBA de la Asebuss și Washington University.

 

Despre eToro Group

eToro este o platformă de investiții cu active multiple ce permite oamenilor să își dezvolte cunoștințele și să-și crească veniturile ca parte a unei comunități globale de investitori de succes. Compania a fost fondată în 2007 cu misiunea de a face accesibile piețele globale pentru ca toți cei interesați să poată tranzacționa și investi într-un mod simplu și transparent. Platforma eToro permite tuturor să investească în activele pe care și le doresc, de la acțiuni la mărfuri până la active cripto. Suntem o comunitate globală cu peste 20 milioane de utilizatori înregistrați care își împărtășesc strategiile de investiții; oricine poate copia tranzacțiile celor care au avut cel mai mult succes. Datorită simplității platformei, utilizatorii pot cumpăra, deține sau vinde active, pot să își monitorizeze portofoliul în timp real, și pot tranzacționa oricând doresc.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă