15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalChina mârâie și Consiliul de Securitate ONU își amână votul privind situația...

China mârâie și Consiliul de Securitate ONU își amână votul privind situația din Afganistan

Rezoluţia în cauză se referă la reînnoirea pentru un an al mandatului Misiunii de asistenţă a ONU în Afganistan (MANUA).

De 15 zile, China ameninţă că va utiliza dreptul său de veto dacă textul rezoluţiei, elaborat de Germania şi Indonezia, nu include nicio menţiune despre vastul proiect economic chinez ”Noul Drum al Mătăsii”.

SUA, aflate în conflict comercial cu China, se opun acestei solicitări, considerând această menţiune fără legătură cu obiectul rezoluţiei. Washingtonul este sprijinit de o majoritate a Consiliului de Securitate. În martie, o dispută pe această temă s-a încheiat cu o simplă prelungire tehnică cu şase luni a mandatului MANUA, care se încheie marţi.

La sfârşitul săptămânii trecute, Germania şi Indonezia au finalizat textul rezoluţiei şi au cerut un vot pentru luni. Textul făcea numai o scurtă referire la ”eforturile de consolidare a cooperării economice regionale”.

China a ripostat imediat prin depunerea unui text rival, care nu conţinea nicio referire la proiectul faraonic chinez, dar care seamănă din nou cu o reînnoire tehnică a misiunii fără a-i prelungi mandatul.

Textul elaborat de Berlin şi Jakarta solicită misiunii ”să sprijine, în strânsă consultare şi coordonare cu guvernul afgan, organizarea viitoarelor alegeri afgane incluzive, credibile şi transparente, inclusiv alegerile prezidenţiale programate pentru 28 septembrie”. De asemenea, textul cere ”să se colaboreze îndeaproape” cu autorităţile afgane în ”ziua scrutinului şi ulterior pentru a-i ajuta să desfăşoare un proces transparent de anunţare a rezultatelor”.

Potrivit unor diplomaţi, cele două texte concurente ar putea fi abandonate în favoarea unui al treilea, în curs de elaborare de către Germania şi Indonezia şi prezentat ca un proiect de compromis. Redus în raport cu textul iniţial, un al treilea text s-ar concentra pe mandatul misiunii, fără a menţiona ”Noul Drum al Mătăsii”.

Rămâne de văzut dacă Beijingul îşi va retrage ameninţarea cu veto şi va permite adoptarea unui text în care nu va fi menţionat ”Noul Drum al Mătăsii”, un vast proiect de infrastructuri rutiere, feroviare şi portuare în 100 de ţări din Asia, Africa şi America Latină.

Cele mai citite

Israelul, atac cu rachete asupra Iranului

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News...

Litoralul românesc are o nouă stațiune: Mamaia Nord

Plajele naturale largi, cu nisip fin, spațiile de cazare noi sau proaspăt renovate, evenimentele pregătite special pentru sezonul 2024 și o gamă extrem de...

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....
Ultima oră
Pe aceeași temă