Ceauşescu pe covorul… (normal!) roşu

Un documentar cu imagini de arhivă inedite din viaţa cuplului Ceauşescu – la care publicul larg nu a mai avut acces până acum… dar lipsit de comentarii care să-l facă să înţeleagă despre ce este vorba.

Anunţat pe ultima sută de metri ca făcând parte din Selecţia Oficială de la Cannes, dar fără a fi în competiţie, „Autobiografia lui Nicolae Ceau­şescu” de Andrei Ujică a făcut valuri, încă înainte de vizionarea de pe Croazetă (mai ales că era şi programat la puţin timp înainte de mini-serialul Carlos, despre teroristul la care a apelat şi „Geniul din Carpaţi”). Internauţii au postat comentarii dezagreabile, fără a-l vedea, doar la ideea că e un mod de a profita de un dictator ca să câştige autorii notorietate. Mi s-a părut o exagerare, şi am sperat că un cineast care a făcut „Video­gramele unei Revoluţii” este o garanţie de reuşită. Din păcate realitatea a fost şocantă. Filmul are trei ore, dar nu voi mai reproşa lungimea excesivă, pentru că a ajuns un fapt comun, pentru cronicile interne şi externe ale producţiilor, ci asupra conţinutului. S-a ales să nu se facă prea multe comentarii pe parcursul imaginilor, lucru de care mulţi s-au grăbit să se extazieze. Ar fi putut totuşi să meargă, dacă măcar pe ecran ar fi apărut nişte date ca­len­daristice, dacă s-ar fi păstrat o ordine cronologică şi nu s-ar fi făcut un şotron printre perioadele ceauşiste (din care lipseşte blestemata lege contra avort şi abia de îţi dai seama de cutremurul din 1977, sau numele personajelor istorice, de la Mao la Kim Ir Sen) ca să folosească totuşi spectatorului această muncă, neîndoielnic, de Sisif. Se începe cu o scenă de peste un sfert de oră, cu expunerea catafalcului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, şi lumea care stă la nişte cozi imense ca să-l vadă. Cine nu ştie, îşi poate imagina că au venit de bună voie, că fostul lider ar fi fost chiar sincer regretat şi că suntem cel puţin bizari în coportament, dacă aşa reacţionăm faţă de cel sub care s-a murit în închisorile comuniste, distrugându-se elita, care n-a mai putut fi reconstituită nici până în ziua de azi. Las la o parte prezenţa celei care i-a fost fiică şi s-a crezut actriţă, mulţi luând-o de voie de nevoie în producţiile lor, pe post de frumoasă şi plină de temperament… revo­luţionar, desigur.

După care îl vedem pe Ceauşescu ţinând un discurs înflăcărat şi făcându-se că duce şi el sicriul. OK! Dar nimic lămuritor des­pre umbra lui, cel care arată ca Jean Gabin în „Clanul sicilienilor” , Ion Gheorghe Maurer, eminenţa cenuşie malefică.

M-am contrazis cu cronicarul de la revista „Variety”, Jay Weissberg, care venise să-l revadă, după un prim screening la Bucu­reşti, pe perioada B-EST-ului. După părerea sa, singurul cusur este că trebuie doar să ştii ceva mai multe despre România. Va avea cum să le afle oare cinefilul, mai ales tinerii români şi străinii, cei care nu ştiu prea multe despre acea perioadă? Argumentul său a fost că nu se va da în cinema­tografe. Da, poate, dar se va da la festivaluri, inclusiv la TIFF şi la televiziuni, unde lumea nu numai că îl va considera un tip pitoresc pe Ceauşescu, dar va întări şi legenda că el nu ştia dezastrul din ţară, când urmărim cum i se pregăteşte o vizită potemkinistă, la o Alimentara: adică se umplu galantarele doar pentru prezenţa sa. Weissberg era convins că este o autobio­grafie, aşa cum însuşi Ceauşescu şi-ar vedea-o. Dar atunci, cu siguranţă că nu s-ar fi inclus imaginile de… familie, în care Elena Ceauşescu e în papuci şi joacă, împreună cu „marele conducător” şi cu alţii, un volei din care el este mai mult decât ridicol, că dă doar pe lângă. Sigur că pentru noi e o satisfacţie să-l vedem într-o asemenea postură pe cel care ne-a îngrădit 25 de ani din viaţă, dar nu e coerent cu ideea. Autorul montajului obţine însă ceea ce dorea: râsul publicului, care este amar, pentru cine ştie cât de scump s-ar fi plătit un asemenea gest firesc pe atunci. Sigur că Andrei Ujică a avut privilegiul accesului la materiale care nu s-au mai văzut, şi pentru asta, jos pă­lă­ria, dar arta constă în felul în care ţeşi po­ves­tea şi nu cum te joci cu istoria dureroasă.

AUTOBIOGRAFIA LUI NICOLAE CEAUŞESCU
Documentar, România, 2010, 3 ore.
Scenariul şi regia: Andrei Ujică. Montaj şi sound design: Dana Bunescu. Cercetări în arhivă: Titus Muntean. Consultant vizual: Vivi Drăgan Vasile. Distribuitor: Transilvania Film.