O nuntă cu arme, cântece siropoase şi dansuri orientale ca în filmele cu mafioţi, o scenă de teatru în teatru care aduce a secvenţă sado-maso, un personaj principal cu Sidromul Tourette, o tragedie celebră transformată în comedie cu un personaj principal care se joacă cu publicul aşa cum fac soliştii la concertele pop-rock. Un monolog celebru („A fi sau a nu fi…”) reluat de trei ori, în care îşi face loc, între vicisitudinile vieţii, şi „lupta cu birocraţia”. O extraordinară concepţie video şi şase actori care se dovedesc a fi şi nişte foarte buni cameramani. Se întâmplă în spectacolul Teatrului Schaubühne din Berlin, prezentat la Bucureşti şi la Craiova, în cadrul Festivalului Shakespeare.
În viziunea lui Thomas Ostermeier, Hamlet nu este nici pe departe un erou tragic. E doar un copil mare care nu mai înţelege ce se întâmplă în familia lui, care îşi propune să mimeze nebunia, dar care, la un moment dat, ajunge nebun de-a binelea. Ostermeier foloseşte doar şase actori. În afara lui Lars Eidinger, interpretul rolului titular, ceilalţi interpretează două roluri. E o expresie a paranoiei lui Hamlet, care nu mai face distincţia între mamă şi iubită, între prieteni şi trădători. Ofelia şi Gertrude sunt jucate de aceeaşi actriţă, Horatio şi Guildestern de acelaşi actor, ş.a.m.d. Desigur, lipsesc unele personaje, printre care şi groparul, dar Hamlet îi preia o parte din replici. Şi, în plus, marea de pământ cu mormântul regelui mort în prim-plan e chiar mai sugestivă decât consideraţiile acestuia despre moarte şi măreţia lumească.
Cu stângăcia lui în mişcare şi gândire, Hamletul lui Eidinger e unul cu care nu prea ai cum să empatizezi. E un personaj care, încercând să afle misterul morţii tatălui său, mai mult strică lucrurile. Mai degrabă suferi după Polonius (cu figura sa de funcţionar) sau pentru batjocorirea inutilă a Ofeliei, decât să îi acorzi lui Hamlet circumstanţe atenuante. Personajul este de un tragi-comic deloc înduioşător.
Personajul principal ştie tot timpul că e privit şi vrea să fie privit. De altfel, el şi filmează tot. Oare există o altă obsesie contemporană mai acută decât aceea de a filma fiecare banalitate şi de a „share-ui” materialul video pe internet? Oare mai există poveste/ştire care să fie credibilă azi fără imagine? Oare va crede cineva, dacă doar i se povesteşte cum a reacţionat Claudius la piesă, dacă nu prezinta şi o înregistrare video? Oare îl va crede cineva pe Horatio, cel care trebuie să spună povestea mai departe, dacă nu are la dispoziţie măcar un filmuleţ pus pe youtube care să-i certifice spusele?
Hamlet
Durata: 2h 30min.
De: Willliam Shakespeare.
Regia: Thomas Ostermeier
Cu: Urs Jucker, Lars Eidinger,
Judith Rosmair, Robert Beyer,
Sebastian Schwartz, Stefan Stern.
Teatrul Schaubühne Berlin
(spectacol în cadrul Festivalului
Shakespeare)
