Planificate parcă de un urbanist atent, care şi-a propus să adapteze tipologia oraşului fortificat la mediul rural, satele săseşti încântă orice vizitator prin armonia dispunerii ordonate a parcelelor individuale închise la extremităţi de şurile înalte de lemn, a căror dispunere, paralelă cu strada, pe latura scurtă a proprietăţii, formează, de la o proprietate la alta, o incintă împrejmuită, ca un zid de apărare al vetrei satului. Ce ar trebui avut în vedere pentru restaurarea caselor, cum se vor alege materialele?
Arh. Teodora Răducă, architect@sol-studio.ro, tel.: 0723 17 92 88
Cu dimensiuni similare, de formă alungită, dispuse perpendicular pe drumul larg al satului, gospodăriile ţărăneşti săseşti din satele transilvane, sunt expresia pură a pragmatismului locuitorilor iniţiali. Faţadele austere, cu goluri puţine şi funcţionale, se succed către stradă într-un ritm clar: casa de locuit, portiţa, poarta largă pentru accesul căruţei şi, din nou, casa următoare, portiţa…
De plan rectangular cu dominantă de lungime, proprietăţile săseşti închid într-o incintă impermeabilă ochiului neinvitat în curte toate cele necesare unei gospodării: locuinţa cu faţada principală către stradă şi anexele gospodareşti, ambele orientate către curtea amplă din spatele porţilor de acces aflate în zidul apărat de o streaşină în două ape, iar dincolo de şură – livada. Incinta e închisă pe latura lungă de locuinţă şi anexe, iar pe latura scurtă de şură – clădirea cea mai înaltă din gospodărie, care adăpostea fânul şi toate cele necesare activităţilor agricole şi de creştere a animalelor.
În zilele noastre redescoperim farmecul acestor locuri pe care le regăsim în anumte zone, deplin restaurate şi reinventate în cheia meşteşugurilor trecute, astăzi valorificate sau, dinpotrivă, într-o paragină cruntă şi date uitării şi abandonlui în urma plecării proprietarilor spre alte meleaguri. Sunt deja cunoscute modurile de valorificare a patrimoniului construit al satelor săseşti în funcţiuni noi, de tipul pensiuni, muzee, ateliere de meşteşugărit, etc.
Păstrarea volumetriilor iniţiale
În preocuparea de a avea o atitudine responsabilă faţă de bogata moştenire culturală, reprezentată de aceste sate, cel mai important lucru este păstrarea volumetriilor iniţiale la proporţiile care conferă satului săsesc specificul atât de apreciat. De exemplu, ideea de a “mansarda” o casă săsească ce are un regim de înălţime tipic de demisol, parter şi pod înalt va pune reale probleme stilistice care, fără îndoială, vor altera aspectul specific al volumetriei casei. Introducerea unor lucarne franţuzeşti (în intenţia de amplifica spaţiul de locuit al podului) mai mari decât deschiderea dintre doi căpriori, care să rupă estetica solidă a volumetriei acoperişului, este de evitat în cadrul proiectelor de restaurare şi reabilitare responsabile, alături de folosirea materialelor atât de populare astăzi (de exemplu, tâmplării albe din PVC – “geam termopan”, etc).
Materiale autentice
Alegerea materialelor de construcţie se va face pornind de la cele autentice (de tipul vopselei pe bază de var în locul unor vopsele mai toxice şi care nu ar ajuta prea mult restaurarea unei case vechi, ci dinpotrivă), în cazul şarpantelor şi al învelitorilor extrem de deteriorate se va încerca păstrarea şi valorificarea lemnului, a ţiglelor ceramice, a cărămizilor existente şi integrarea atentă a materialelor originale în ansamblul restaurat (ţigla ceramică, de preferat în locul învelitorilor de tablă sau alte materiale contemporane). Din punct de vedere coloristic, este recomandată optarea pentru culori pastelate în tonuri apropiate de cele originale în cromática faţadei, fără alte accente distonante, în afară de decoraţiunile discrete, specifice zonei.
Atenţie la zonele problematice
De asemenea, o importanţă deosebită trebuie acordată zonelor problematice ale casei cu deteriorări des întâlnite de tipul soclului care suferă degradări ale finisajului exterior, sau subsolului care, din cauza unui drenaj deficitar al întregii zone din jurul casei şi a curţii, poate suferi inundaţii care, pe termen lung, favorizează urcarea apei în zidării, umezirea excesivă a tencuilelor de la frontón, ţiglele sparte sau avariate la coamă sau la streaşina care, în timp, duc la deterioararea structurii, etc. O astfel de casă implică o întreţinere atentă prin reparări constante la micile deteriorari care, netratate, pot duce la probleme grave în timp. Este necesară conştientizarea faptului că, o casă de acest fel, se comportă ca un organism perfect funcţional: intrevenţia într-o zonă a casei are consecinţe vizibile mai târziu asupra alteia. Adesea, situaţii în care se fac intrevenţii punctuale în locuri problematice (de exemplu, astuparea unei găuri din zidărie cu beton), ignorându-se buna funcţionare a întregii clădiri, duc la consecinţe neaşteptate în zone aparent neconectate cu locul intervenţiei.
Reparaţiile realízate în mod regulat şi monitorizate anual, de tipul, întreţinerea tencuielilor exterioare, a sistemului de drenaj al apei, înlocuirea ţiglelor avariate, sunt necesare, dar atunci când este vorba de clădiri ce urmează a fi consolidate structural şi restaurate este recomandabil ca lucrările să urmeze indicaţiile precise ale unui proiect întocmit de specialişti în domeniu: arhitecţi restauratori, ingineri structurişti, meşteri locali familiarizaţi cu tehnicile tradiţionale de punere în operă a materialelor de construcţie, etc.
