Am vorbit în episoadele precedente despre arhitectura caselor vechi și despre cum sunt acestea percepute din exterior. Ne propunem să investigăm şi cum se pot amenaja aceste case. De la început trebuie să remarcăm posibilităţile foarte largi pe care le oferă renovarea la interior.
Un designer va propune soluţii care să se potrivească cu arhitectura, casa să aibă o unitate de stil, însă în cele mai multe cazuri, aşa cum arată şi exemplele pe care le dăm, există o versatilitate excepţională.
Desigur, în primul rând se poate aborda stilul clasic, inclusiv cu accente glamour, dar tot la fel se poate adopta, la cealaltă extremă, un stil modernist şi chiar avangardist, dovadă fiind faptul că multe galerii de artă, inclusiv contemporană, aleg să expună în astfel de case. Menţinerea mobilierului originar restaurat sau a unor piese de acest fel – ori a unora vintage – va da o notă personală, putându-se merge şi pe un stil eclectic.
Multe dintre aceste case sunt alese ca sedii de ambasade sau rezidenţe de diplomaţi inclusiv prin faptul că stilul ales pentru interior poate oglindi elemente culturale (cazul Ambasadei Franţei) sau etnice (reşedinţa ambasadorului Braziliei) specifice unei ţări. Nu puţini sunt şi expaţii care preferă pentru închiriere apartamente situate în imobile construite înainte de război.
Referitor la case, o oportunitate deloc de neglijat este amenajarea podului (de obicei, acesta este generos şi cu înălţime suficient de mare), câştigându-se astfel un spaţiu locuibil important şi, de cele mai multe ori, spectaculos. Chiar şi înălţimea mare a spaţiului interior poate fi speculată de arhitecţi inventivi care pot găsi soluţii pentru crearea de suprafeţe suplimentare.
O tendinţă care se face sim-ţită tot mai mult pe piaţa imobiliară este cea a caselor vechi folosite ca spaţii de birouri. Această soluţie este de multe ori preferată de companii mici şi mijlocii cu personal de 10–20 persoane. Chiria poate fi mai mică, independenţa este maximă, iar amenajarea şi întregul spaţiu de birouri sunt personalizate. Condiţia este însă ca renovarea să aibă în vedere soluţii moderne privind sistemul electric, cablarea, sistemul de comunicaţii, ventilarea etc.
Reşedinţa Ambasadei Franţei, ansamblu de valori clasice
Situată pe strada Biserica Amzei din Bucureşti, spledida vilă cu o arhitectură graţioasă pe trei niveluri, ce adăposteşte reşedinţa Ambasadei Franţei este parte integrantă din istoria comună româno-franceză. Interiorul renovat e un exemplu perfect de eleganţă şi farmec tipic franţuzeşti.
De pe site-ul instituţiei aflăm că „în 1889, la nouă ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între Franţa şi România, a fost construit actualul sediu pentru a servi drept Cancelarie şi locuinţe private. Construcţia a fost realizată prin contribuţia arhitectului Bôhacher. Interiorul a cunoscut de-a lungul timpului mai multe etape de amenajare, în stiluri diverse, dar care au păstrat un numitor comun: şarmul fran-ţuzesc.
Scenografia actuală poartă semnătura Cécile Roudier, arhitect al MAE. Proiectul său este unul complex şi are drept scop construirea unei atmosfere nobile, elegante, în care predomină stilul clasic, inspirat din perioada Ludovic al XVI-lea. Într-o primă etapă s-a lucrat la parter, compus din şapte încăperi, după cum urmează: Biblioteca, Grand Salon, Salon Musique, Salon Jardin, cu o splendidă panoramă asupra grădinii, Hall d’entrée, Grand hall, Salle à manger. S-a pornit de la crearea unui cadru-suport pentru stilul amintit, Ludovic al XVI-lea, căruia îi sunt specifice mai multe elemente.
Suprafeţele sunt echilibrate, cu o matematică precisă şi o simetrie în tot şi toate, de la proporţiile formelor din decorul pereţilor până la mobilier. Motivele antice, precum capitelurile ionice, alternează cu geometriile simple, în nuanţe pale. Albul furnizează un cadru propice expunerii unor opere de artă de o mare valoare. Tablourile ce poartă semnături prestigioase, por-ţelanurile, sticlăria, argintăria fac o trecere exemplară printr-o perioadă înfloritoare a istoriei artei.
Casa diplomatică a Braziliei la București
Reședința Ambasadei Braziliei la București din centrul oraşului reuşeşte de minune să armonizeze culoarea și pasiunea pentru moștenirea culturală specifice acestei ţări cu obiec-te internaţionale de artă, adăugând și eleganța unui cămin de diplomați.
Designul de interior a mizat pe nuanțe ceva mai neconvenționale: un portocaliu în living, un ocru proaspăt în camera bibliotecii, un albastru prusac electrizant în casa scării și un imprimeu care imită paginile de ziar pe pereții băii de serviciu.
Casa cu subsol, etaj (unde sunt reunite dormitoarele familiei) și scară interioară este compartimentată clasic, la fel ca orice cămin mare, care are nevoie și de ajutorul personalului domestic – ale cărui camere se află la subsolul casei
Parterul, cel mai divers nivel al casei, este împărțit cu grijă, astfel încât să dispună de încăperi cu funcționalități variate și să asigure liniștea și confortul eventualilor oaspeți. Ușa vitrată de la intrarea în casă se deschide către un vestibul verde pal, în mijlocul căruia tronează un minunat vas Carre.
Vestibulul a intrat și el în procesul de transformare la care a fost supusă întreaga casă – pereții, albi inițial, au fost zugrăviți, fotoliile de culoare închisă au fost înlocuite cu fotolii în stilul Terence Conran, cu brațe în unghi drept, și într-o nuanță asortată cu cea a pereților. Mica bibliotecă, prima încăpere de după vestibul, este un adevărat muzeu al amintirilor de familie, albumelor de artă, cărților și fotografiilor cu importanță sentimentală. Verdele camerei pare să îl continue și să îl intensifice pe cel al vestibulului. În cealaltă secțiune a parterului găsim cele două livinguri, unul miniatural și celălalt extins, unite de ace-eași nuanță de portocaliu, care încălzește.
Picturile, sculpturile și obiectele de ceramică, de proveniență braziliană, uruguayană, chineză și japoneză, personalizează încăperile și adaugă rafinament pieselor de mobilier.
Eleganţa sobră şi rafinamentul olandez
Reședința ambasadorului Olandei este situată în zona cu ambasade din Parcul Filipescu, într-o clădire construită în 1922 în stil neo-românesc, cu elemente bizantine.
Casa a fost proiectată de arhitectul Arghir Culina, fiind realizată pentru aviatorul Th. Deleanu, proprietarul iniţial al casei. În perioada comunistă casa a fost locuită în comun de mai multe familii, suferind din acest motiv mai multe recompartimentări, unele chiar grosolane şi cu distrugerea elementelor decorative.
După retrocedare, în cursul lucrărilor de restaurare şi consolidare s-au făcut şi modificări de compartimentare la demisol şi mansardă. Inclusă în patrimoniul naţional, clădirea cu patru niveluri (demisol, parter, etaj și mansardă) și o suprafață de aproximativ 800 mp locuibili este organizată la interior în două zone: un spațiu public, situat la parter, unde se primesc oaspeți, invitați și se țin diverse recepții și dineuri, și zona privată de la etaj, unde locuiește ambasadorul cu familia.
Arhitectura prezintă stucaturi și arcade minunat lucrate, iar pornind de la decorul clasic avut la dispoziție, designerul Iulia Iuga Dohmen a păstrat imaginea și aerul prețios al încăperilor, adăugând însă și elemente de modernitate. O mare parte din piesele vechi de mobilier au fost păstrate și recondiționate. Culoarea regală a Olandei se regăsește în nuanțele de portocaliu ale draperiilor din mătase. Pentru salonul de seară au fost folosite culori mai închise, mai sobre, pentru a se asorta cu tablourile olandeze în ulei care străjuiesc șemineul.
Amenajarea cu predilecție clasică a suferit și influențe Art Deco care se regăsesc în modelul Pasley al draperiilor, la cromul de la candelabre, în accentele metalice de la lampadare și în tonurile deschise ale canapelelor și fotoliilor. Pe scurt, decorul interior este un mix între decorații moderne și influențe eclectice.
Casele vechi dau farmec și prestanță orașului
Andrei Bîrsan, Asociaţia Bucureştiul meu drag
www.bucurestiulmeudrag.ro
Pentru mine case vechi înseamnă copilăria pe calea Moșilor, explorarea podurilor sau a beciurilor căutând comori sau scotocind în beciul bunicii (se intra printr-un chepeng din podeaua bucătăriei). Înseamnă miros dulce de lemn vechi, murături și șerbet cu apă rece.
Casele vechi dau farmec și prestanță orașului, sunt o oglindă a proprietarilor care reflectă grija și dragostea cu care au fost făcute, atenția la detalii și bucuria unei case noi, cândva.
De cele mai multe ori, cele de după ‘90 fie au o sărăcie a formei și materialelor, fie o opulență kitsch. În ambele cazuri nu-și găsesc locul în oraș. Și ce mai frapează la arhitectura actuală este frica de ferestre mari, au niște ferestre minuscule, mult retrase.
Sigur, tehnic vorbind, în zilele noastre se poate realiza o astfel de vilă: dorință să fie și bani. Problema este că nu trebuie să imităm o epocă, ci să ne găsim identitatea specifică secolului XXI, astfel încât să producem case valoroase pentru care să se lupte generațiile viitoare ca să le salveze peste ani și ani.
Câteodată, dezvoltarea orașului cere sacrificii chiar în case vechi, valoroase. Atât cât este posibil, tre-buie păstrate și integrate în orașul secolului XXI.
Modernizarea caselor vechi este necesară, din motive care țin de o locuire/folosire de calitate (reabilitarea termică, instalații sanitare sau electrice noi), dar și renovarea trebuie să se facă cu materiale din zilele noastre.
O casă este un „obiect“ foarte personal, te poți naște în ea și trăi acolo toată viața, o poți primi moștenire de la o rudă dragă sau o poți cumpăra. În primele două situații este un obiect mult prea încărcat cu amintiri de care vrei să scapi sau nu și fiecare face ce vrea cu el, renovare, vânzare sau demolare.
Dacă statul declară o casă monument istoric, el devine principalul responsabil cu păstrarea identității acelei case, mai ales cu întreținerea ei. Dacă este curent în casă și vreau termopane, fie mă lasă să le pun, fie îmi plătește diferența pentru o soluție mai puțin intruzivă. Sau dacă se sparge o țeavă, să se intervină rapid în remedierea ei. Foarte mulți vorbesc despre case valoroase care trebuie păstrate așa cum sunt, din păcate, vorbesc vorbe, că e la modă! Pentru un locatar al acestor case este foarte greu să o întrețină, pe lângă problemele curente (existente și la un apartament de bloc), mai ai și grija de a nu-i strica identitatea.
O proprietate în stil vechi are multe avantaje
Damian Galvin
Specialist imobiliar, White Mountain Property, www.whitemountain.ro
Piaţa imobiliară a Bucureştiului este caracterizată prin întinderea ei, dar şi de diversitatea dintre zone, străzi şi chiar între tipul de clădiri de pe aceeaşi stradă. Majoritatea celor care au un job şi caută o casă au ca preferinţă centrul şi aria din nordul oraşului unde se regăsesc şi multe dintre casele vechi. Desigur sunt şi excepţii, însă analiza unui volum mare de solicitări se încadrează în acest trend.
Mulți dintre cei care nu cunosc bine oraşul, dar au un buget de circa 1000 euro pe lună aleg apartamente din blocuri noi unde nu sunt probleme, totul este nou, există posibilitatea de a fi izolaţi faţă de vecini. Dar în acest caz chiria este mare ca şi costurile de întreţinere, în timp ce avantajele comparativ cu opţiunile în cazul caselor vechi sunt limitate.
Un alt segment al pieţei, reprezentat de cei mai bine informaţi, alege stilul de viaţă din apartamente şi vile în stil vechi din apropiere de parcurile din oraş, în cartiere cum sunt Floreasca, Dorobanţi, Parcul Filipescu, Primăverii, Icoanei, Tei şi altele din sectoarele 1 şi 2.
Sunt mai multe avantaje pe care le are o proprietate în stil vechi, în cazul în care este bine întreţinută şi amenajată cu stil, între care se pot menţiona: design, mai multe materiale naturale (în primul rând lemnul, tâmplăria), pereţi mai groşi, mai mult spaţiu de depozitare, mai mult spaţiu verde matur, costuri de întreţinere mai mici, o mai bună poziţionare în inima unui anume district.
În acest caz cel mai greu este de găsit o proprietate care a fost bine întreţinută, costurile cu energia sunt mici, instalaţiile electrice şi sanitare funcţionează bine. În cazul în care este mobilată, amenajarea trebuie să ţină cont de stilul de viaţă modern.
