5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăInternațional„Cărbunele, gazul şi petrolul din Arctica trebuie să rămână în subteran”, a...

„Cărbunele, gazul şi petrolul din Arctica trebuie să rămână în subteran”, a transmis Comisia Europeană

UE încearcă să convingă și alte țări să negocieze

Comisarul european pentru Mediu, Virginijus Sinkevicius, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că exploatarea zăcămintelor de gaz, petrol şi cărbune în Arctica ar trebui interzisă. De asemenea, UE vrea să negocieze un moratoriu internaţional pentru a interzice și achiziționarea de hidrocarburi extrase din această zonă.

Comisia doreşte să studieze împreună cu partenerii săi ”o obligaţie juridică multilaterală de a nu mai autoriza exploatarea rezervelor de hidrocarburi în Arctica sau în regiunile adiacente şi nici să cumpere aceste hidrocarburi dacă ar fi produse”.

”Nu suntem naivi”, a admis el, apreciind că ”vor fi necesare eforturi diplomatice intense, dar UE trebuie să fie un exemplu”.

De asemenea, şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, a susținut că Arctica are de suferit din cauza încălzirii globale, a concurenţei crescute pentru resursele naturale, dar şi a rivalităţilor geopolitice.

Comisarul Sinkevicius a precizat că Arctica se încălzeşte de trei ori mai repede decât restul planetei, iar schimbările climatice sunt accelerate de dezgheţarea permafrostului. Interesele țărilor străine de a exploata regiunea vine pe fondul crizei de combustibili și a cererii tot mai mari. Prin urmare, UE va trebui să convingă Statele Unite, Canada, Rusia, Norvegia, Islanda să accepte un astfel de moratoriu.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă