El pretinde că luptă împotriva injustiției sociale și a corupției, și a postat mai multe mesaje pe Twitter în care scrie că protestele pașnice nu sunt suficiente, dar a amintit și de două grupări teroriste, printre care și ETA, responsabile de sute de morți în ultimele decenii ale secolului 20.
Pablo Hasel a devenit un simbol al libertăţii de exprimare pentru ”rezistenții” din Spania, în special catalanii care mereu s-au răfuit cu guvernul central de la Madrid.
Demonstranţii au incendiat containere de gunoi şi au aruncat cu pietre şi petarde spre poliţişti.
Poliţiştii l-au reţinut în universitatea din Lleida, unde Hasel se baricadase alături de zeci de susţinători. La ieşire, a spus că nimic nu îl poate opri, nici măcar un stat fascist. Artistul a fost condamnat la nouă luni de închisoare pentru versuri care aduceau insulte monarhiei şi glorificau terorismul. În piesele sale, Hasel l-a făcut „hoţ” pe fostul rege Juan Carlos I.
Guvernul de stânga a anunţat că va elimina condamnările la închisoare pentru fapte care implică libertatea de exprimare.
Premierul Spaniei, criticat că nu a condamnat până acum violențele, a ieșit săptămâna trecută la rampă și a promis schimbarea legilor privitoare la libertatea de expresie, dar și că va interveni în forță în caz de violențe: ”Democrația protejează libertatea de a demonstra, libertatea de expresie, inclusiv când este vorba de cele mai infame și absurde idei, dar democrația nu protejează niciodată violența. Violența este opusul democrației, este negarea democrației. Guvernul Spaniei va acționa în interesul democrației, pentru a îmbunătăți protejarea libertății de expresie și va acționa ferm împotriva oricărei forme de violență.”
Catalonia, eternul butoi cu pulbere al Peninsulei Iberice
Spaniolii sunt o națiune pasională, nu merg cu jumătăți de măsură și nu fac compromisuri cu sentimentele și credințele lor. Aici rar vei întâlni monarhiști de salon ca la București sau republicani vopsiți în regaliști cărora le cade ”fondul de ten” atunci când sunt alegeri prezidențiale pentru ”chiriașul” de la Cotroceni, votând să nu ”iasă ciuma roșie” și să ”nu vină rușii”.
Ai noștri regaliști uită, din cinci în cinci ani, că răul României vine în mare parte din forma actuală de guvernământ adusă de tancurile sovietice unde își găsiseră adăpost sub turelă bolșevicii goniți de naționaliștii creștini spanioli la sfârșitul războiul civil pierdut de brigăzile internaționale ale lui Stalin, de socialiștii și comuniștii autohtoni.
Acest război civil, din anii `30, încă are răni deschise în Spania, dar mai ales în Catalonia.
Catalanii, republicani prin doleanța lor majoră, separarea de coroana spaniolă și de Spania, sunt mereu vârful de lance al protestelor ce cuprind regatul iberic atunci când puterea centrală de la Madrid dă și cel mai mic motiv de răzvrătire.
Așa cum bine a descris George Orwell, în ”Omagiu Cataloniei”, combatant în milițiile anarhiste POUM (Partido Obrero de Unificación Marxista – Partidul Muncitoresc de Unificare Marxistă, grupare troţkistă, independentă de Partidul Comunist Spaniol, subordonat Moscovei), între decembrie 1936 și iunie 1937, regiunea din nord-estul Spaniei a avut cel mai mult de suferit în acest război.
Viziunea entuziastă a unui regim complet egalitarist reprezentată de anarhiștii catalani a fost strivită de brigăzile internaționale ale cominterniștilor, trimise de tătuca Stalin, pentru ca apoi orice rezistență catalană să fie măturată de trupele lui Franco în ianuarie 1939.
Violențele recente din orașele spaniole pot fi puse și pe seama faptului că guvernul central de la Madrid, condus de socialistul Pedro Sanchez a ezitat să se implice ferm de la început.
Socialiștii au dorit și au reușit dezgroparea la propriu a trecutului sângeros al Spaniei și ”reglarea conturilor” cu istoria, prin mutarea și ascunderea simbolurilor taberei victorioase în războiul civil.
Astfel, Pedro Sanchez a făcut din exhumarea lui Caudillo Franco una dintre prioritățile sale, pentru ca „Valle de los Caidos”, locul unde odihnesc 30000 de combatanți din ambele tabere, să nu mai fie un loc de apologie al franchismului.
Francisco Franco, un genial militar și un apărător al tradițiilor și identității spaniole, a fost cel care a condus victorios tabăra naționalistă în războiul civil din Spania, dintre anii 1936-1939, și a oprit cancerul comunist să se răspândească în Europa de Vest, salvând practic întregul continent de la un experiment politic și social ce a cuprins din 1945 și până în 1989 cealaltă jumătate.
