‘Vom face tot ce ne stă în puteri să-i aducem acasă’, a declarat Johnson, cu puţin timp înainte de anunţarea falimentului Thomas Cook, în primele ore ale dimineţii.
‘Într-un fel sau altul, statul va trebui să intervină, pe bună dreptate, pentru a-i ajuta pe turiştii blocaţi’, a adăugat şeful guvernului de la Londra.
Mai mult de 150.000 de turişti britanici se află în prezent în străinătate şi vor trebui repatriaţi, conform Autorităţii de Aviaţie Civilă.
‘Este o situaţie foarte dificilă şi, desigur, gândurile noastre sunt alături de clienţii Thomas Cook, turiştii, care acum pot întâmpina dificultăţi în a ajunge acasă’, a mai spus Boris Johnson, de la bordul avionului cu care călătorea spre New York, unde va participa la Adunarea Generală a ONU.
Johnson a mai spus că trebui analizate căi prin care operatorii de turism să se poată proteja de faliment, în urma prăbuşirii Thomas Cook şi a unei alte companii aeriene, Monarch, în 2017.
‘Una (din căi) este îndreptată spre a vedea dacă directorii acestor companii sunt stimulaţi în mod corespunzător pentru a rezolva astfel de probleme’, a adăugat el.
Prim-ministrul a încercat să respingă criticile legate de lipsa unui ajutor guvernamental pentru Thomas Cook.
‘Este perfect adevărat că guvernului i-a fost adresată o solicitare pentru o subvenţie de aproximativ 150 milioane de lire’, a afirmat Johnson.
‘În mod clar, aceasta înseamnă mult din banii contribuabililor şi creează, aşa cum vor considera oamenii, un hazard moral în cazul unor viitoare asemenea dificultăţi comerciale cu care s-ar confrunta companiile’, a explicat el.
Thomas Cook, cea mai veche şi una din cele mai mari agenţii de turism britanice, şi-a încetat activitatea cu efect imediat, conform Autorităţii de Aviaţie Civilă.