Partidul Democrat Liberal (PDL) nu a ajuns la o concluzie privind desemnarea unor candidaţi pentru consiliile de administraţie ale Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR) şi Societăţii Române de Televiziune (SRTv), existând o listă lungă de propuneri, a declarat, joi, secretarul general al partidului, Vasile Blaga, citat de Agerpres.
”Există o listă lungă la care am ajuns aseară (n.r. miercuri), care se discută şi astăzi şi mâine de către reprezentanţii noştri din comisiile de cultură (ale parlamentului n.r.). N-aş putea să vă spun concluzia la care am ajuns, pentru că nu am ajuns la o concluzie, fiind tocmai vorba de mult mai multe nume”, a spus Blaga.
De asemenea, referitor la posibilitatea ca echipa de conducere a PDL să fie înnoită cu intelectuali, precum deputatul Sever Voinescu sau ministrul de Externe, Teodor Baconschi, Blaga a spus că oricare dintre aceştia i se pare potrivit pentru a avea un punct de vedere în partid.
”Oricare mi se pare potrivit, oricine poate să aibă un punct de vedere”, a menţionat Blaga.
Totodată, în legătură cu organizarea viitoare a PDL, Vasile Blaga a afirmat că cel mai important este ca Biroul Permanent Naţional al partidului să fie eficientizat, în condiţiile în care o parte dintre membrii acestuia sunt şi miniştri.
”Cel mai important lucru (…) este să ranforsăm Biroul Permanent ca atare, să-l facem mult mai practic şi mai eficient, în condiţiile în care o parte din membrii Guvernului sunt şi membrii BPN’” a spus Vasile Blaga.