Și în acest an, din cauza diferențelor dintre calendarul iulian și cel gregorian, creștinii din România serbează Paștele la date diferite. În timp ce comunitățile romano-catolică, lutherană și calvină serbează Învierea Domnului, ortodocșii și greco-catolicii au serbat Floriile și au intrat în Săptămâna Patimilor.
Un caz aparte este cel al micuței comunități armeano-catolice din Gherla, care, potrivit tradiției, ar trebui să serbeze Paștele o dată cu ceilalți armeni, dar care, de-a lungul secolelor, au adoptat calendarul gregorian, la fel ca romano-catolicii. Fiecare comunitate din Transilvania și-a consolidat de-a lungul secolelor propriile tradiții. Însă în multe comunități acestea au fuzionat și au dat naștere unei sinteze culturale și religioase unice, care transformă Transilvania într-un model european.
”Dincolo de diferențele religioase, de faptul că unii serbăm Paștele acum, iar alții mai târziu, dincolo de limba în care este oficiată slujba, nu trebuie să uităm faptul că Transilvania este locul unde a fost proclamat, pentru prima oară în lume, principiul libertății religioase. Acesta a fost adoptat în Dieta de la Turda, convocată de principele Transilvaniei, Ioan Sigismund. Până atunci, supușii erau obligați să adopte religia stăpânului, în virtutea principiului medieval «cujus regio, ejus religio est», adică nobilul are dreptul să își impună religia sa supușilor. Desigur că aplicarea în practică a principiului libertății religioase a avut numeroase limite, pentru că Biserica Catolică a continuat să fie deposedată de bunurile confiscate de principii calvini, iar Biserica Ortodoxă a continuat să fie doar tolerată, la fel ca și cultul mozaic. Însă pentru gândirea acelei perioade, adoptarea acestui principiu al libertății religioase a reprezentat o adevărată revoluție”, spune profesorul de istorie Sebastian Lungu.
Diferenţa de o săptămână între Paștele romano-catolic și cel ortodox a apărut din cauza unor ezitări calendaristice. În perioada interbelică, sub mitropolitul primat, apoi patriarhul Miron Cristea, Biserica Ortodoxă Română a renunţat, în majoritate, la vechiul calendar iulian şi a adoptat calendarul gregorian. A existat şi o schismă în sânul Bisericii Ortodoxe Române, provocată de trecerea la noul calendar. Unele comunităţi, în special din Moldova, au păstrat vechiul calendar şi au format o mitropolie disidentă de stil vechi, pentru că aceşti credincioşi au calificat drept “eres” folosirea noului calendar. După câţiva ani, în care Biserica Ortodoxă Română a utilizat exact acelaşi calendar ca şi Occidentul creştin, Sinodul ortodox român a decis să revizuiască acest calendar şi a decis ca Paştele să fie serbat împreună cu cele mai multe biserici ortodoxe, care utilizează vechiul calendar. Greco-catolicii din Transilvania, din solidaritate naţională şi pentru că împart tradiţia bizantină cu ortodocşii, au decis să urmeze şi ei această decizie, în timp ce celelalte culte au urmat noul calendar. Mai mult, Sfântul Ioan-Paul al II-lea, Papă al Romei, i-a îndemnat pe toți catolicii, indiferent de rit, care trăiesc în minoritate în țări cu majoritate ortodoxă, să serbeze Paștele o dată cu ortodocșii. În Transilvania, acest lucru nu este posibil, deoarece cea mai mare parte a romano-catolicilor sunt maghiari și ei doresc să aibă sărbătorile împreună cu ceilalți maghiari, protestanții din Transilvania și Banat, ori cei din Ungaria. “Biserica Ortodoxă ţine să serbeze Paştele, care este cea mai importantă sărbătoare creştină, o dată cu celelalte biserici ortodoxe, ca semn al unităţii de credinţă”, explică teologul Radu Isac.
Floriile deschid Săptămâna Mare
Sărbătoarea Floriilor, care deschide Săptămâna Mare, este prilejul de a reînvia tradiții străvechi. Oamenii au mers duminică cu ramuri înflorite de salcie sau cu flori, care au fost binecuvântate de preoți, în toate bisericile ortodoxe și greco-catolice. Ramurile înflorite amintesc de primirea sărbătorească a lui Isus Cristos în Ierusalim, unde oamenii l-au primit cu ramuri de finic sau curmal, o specie de palmier răspândită în întreg Orientul Mijlociu. Din cauza climei mai reci, românii au înlocuit ramurile de curmal (Phoenix dactylifera) cu ramuri înflorite de salcie. În unele zone ale țării, după Duminica Floriilor, aceste ramuri de salcie sunt răsădite pe malul unui pârâu și, de multe ori, prind rădăcini. În alte zone sunt puse la icoane. Romano-catolicii, care au serbat Floriile săptămâna trecută, le păstrează până în Miercurea Cenușii, înainte de Crăciun, când aceste ramuri sunt arse solemn, iar cenușa lor este presărată pe capul credincioșilor, în semn de penitență.
Transformarea tradiţiilor precreştine
Sărbătoarea Floriilor a încorporat şi multe elemente precreştine. De fapt, chiar numele sărbătorii vine de la zeiţa romană Flora, a cărei sărbătoare celebra renaşterea naturii. În anumite zone din Banat, fetele fierb busuioc în sâmbăta Floriilor, iar apoi se spală pe cap cu această apă cu busuioc. Tradiţia spune că, astfel, chipul fetelor înfloreşte. Apa care rămâne este turnată la rădăcina unui păr înflorit, pentru ca flăcăii să se uite la ele precum la un pom înflorit.
Însă există şi alte tradiţii precreştine. Una dintre ele presupune faptul că, în noaptea Floriilor, fetele aşază o oglindă şi o cămaşă curată sub ramurile unui păr înflorit. Ulterior, aceste obiecte sunt folosite în diferite descântece de dragoste sau de sănătate.
Pomii de Paşte din Munţii Apuseni
În Munţii Apuseni, de Florii sunt sfinţiţi pomii de Paşte. Este vorba de mesteceni, care sunt împodobiţi cu panglici colorate. Coaja albă a mesteacănului simbolizează puritatea Mântuitorului. În zone precum Muntele Băişorii aceşti mesteceni sunt binecuvântaţi în curtea bisericii. Apoi, oamenii duc mestecenii în curtea casei, unde rămân până după Paşte.
Colindele de Paşte
Tot în Săptămâna Mare, în Transilvania sunt păstrate aşa-numitele colinde de Paşte. Este vorba de cântece care sunt interpretate doar în cadrul liturgic, în biserică, de obicei în timp ce se împărtășesc credincioșii. Linia lor melodică este cea a pricesnelor din tradiția bizantină. Textul colindelor din Săptămâna Patimilor este unul de durere, care aminteşte de jertfa lui Isus Cristos. În Săptămâna Luminată sunt intonate alte colinde de Paşte, însă, în acel caz, textul colindelor exprimă bucuria Învierii. Preoţii ortodocși și greco-catolici spun că aceste colinde au apărut, probabil, în secolul al XIX-lea, când au revenit din Statele Unite ale Americii mulţi dintre ardelenii şi bănăţenii plecaţi la muncă peste Ocean şi care au descoperit acolo frumuseţea și profunzimea unor imnuri folosite în bisericile protestante ori neoprotestante şi care au compus, la rândul lor, astfel de cântece.
Stropit de Paşte
În comunităţile maghiare şi germane, care serbează Învierea Domnului, cele mai cunoscute tradiţii sunt ciocnitul ouălor roşii înainte de masă, precum şi stropitul. Dacă ciocnitul ouălor roșii este o tradiție împrumutată de la români, stropitul este o tradiție care a apărut în mediul germanic și care a fost apoi adoptată de celelalte comunități. Este vorba de un ritual care datează, la rândul său, din vremuri precreştine şi care a fost adus în Transilvania de către coloniştii saşi din Evul Mediu. Băieţii merg acasă la fete şi le stropesc cu apă sau cu parfum, după ce rostesc o mică scenetă, care spune că “Am auzit că aveţi o floare frumoasă şi am venit să o stropim, să nu se veştejească”. Stropitorii sunt răsplătiţi cu vin, cozonac şi ouă roşii. Ritualul are loc în a doua zi de Paşte. În anumite comunităţi din judeţul Mureş, în a treia zi de Paşte fetele udă băieţii. O tradiție care a apărut în mediul maghiar și care a fost preluată apoi de celelalte comunități este cea a Paștilor sau a Cinei Domnului. Istoricul Leonard Horvath spune că este vorba de o tradiție care a apărut în perioada principilor calvini ai Transilvaniei. Biserica Reformată Calvină recunoaște doar patru sărbători mari, iar Paștele este una dintre ele, poate chiar cea mai importantă. În Noaptea de Înviere, credincioșii primesc bucăți de pâine și vin. Nu este vorba de euharistie, deoarece ele nu sunt consacrate, ci este vorba de Cina Domnului, un simbol al comuniunii calvine. Acest obicei a fost preluat mai întâi de Biserica Ortodoxă, în perioada în care era sub ascultarea episcopilor calvini, apoi a fost adoptat de mai toate cultele din Transilvania.
