Soprana Angela Gheorghiu şi tenorul Placido Domingo vor fi cele două vedete care vor încheia stagiunea Operei (Teatro Real) din Madrid, cu trei reprezentaţii ale spectacolului „Simone Boccanegra” de Giuseppe Verdi. Ultimul spectacol va fi prezentat duminică, 25 iulie, aceasta fiind şi reprezentaţia care va fi transmisă în direct pe un ecran uriaş situat în Plaza del Oriente, în spatele clădirii operei. Anunţul a fost făcut în cadrul unei întâlniri a celor doi solişti cu presa locală, evenimentul fiind de o importanţă majoră pentru ambii protagonişti: Angela Gheorghiu îşi face debutul pe această scenă, dar şi Placido Domingo, care de-a lungul carierei a cântat pe alte scene din capitala spaniolă, cu excepţia acesteia. Cei doi au mai cântat împreună la Metropolitan Opera, New York. Soprana s-a arătat încântată să evolueze alături de „un tenor pe post de bariton” şi şi-a exprimat speranţa ca în public să se afle mulţi români. Pentru cele trei reprezentaţii biletele s-au epuizat rapid.
Tenorul a povestit despre perioada dificilă pe care a avut-o după operaţia de colon suferită în martie. Dar pentru că se consideră foarte norocos că revine pe scenă, Placido Domingo a mai spus că „am o experienţă, am ştiut cât de curând se poate termina totul şi ce important este să continui şi să o fac bine”.