Sigur că de la marea întâlnire cu publicul bucureştean prilejuită de Festivalul Naţional de Teatru nu putea „chiuli” tocmai cel mai important regizor român, Andrei Şerban. Mai mult decât atât, el va fi foarte bine reprezentat de două montări ce beneficiază de colaborarea marelui regizor cu cele mai importante trupe din România: Teatrul Bulandra şi Teatrul Maghiar din Cluj.
Primul spectacol semnat de Andrei Şerban ce va putea fi văzut la Bucureşti este „Hedda Gabler”, montat la Teatrul Maghiar din Cluj. Acesta va avea două reprezentaţii, pe 27 şi 28 octombrie, la Teatrul Odeon. După ce la ediţiile anterioare ale FNT, multipremiatele spectacole „Unchiul Vania” şi „Strigăte şi şoapte”, rod al conlucrării aceleiaşi trupe cu acelaşi regizor, au adunat un puhoi de spectatori, cei mai mulţi dintre ei rămânând cu buza umflată în afara sălii de spectacol, este uşor de prevăzut că şi „Hedda Gabler” se va juca cu casa închisă. Asta cu atât mai mult cu cât şi în acest spectacol pot fi văzuţi, printre alţii, cei mai importanţi actori ai trupei din Cluj: Bogdan Zsolt, Andras Hathazi şi Imola Kezdi.
Cel de-al doilea spectacol marca Andrei Şerban ce va fi văzut în premieră la FNT este „Lear(a)”, o remixare a mai vechii sale montări de la Teatrul Bulandra după „Regele Lear”, cu o distribuţie exclusiv feminină, ce o are în rolul titular pe Mariana Mihuţ, considerată de mulţi, pe bună dreptate, cea mai mare actriţă în viaţă a scenei româneşti. „Lear(a)” se va juca pe 29 octombrie şi pe 2 noiembrie la Bulandra.
„Lear(a)”
Andrei Şerban a explicat cândva ce l-a mânat în luptă atunci când a pus în scenă „Regele Lear” al lui Shakespeare numai cu femei: „Faptul că în timpul lui Shakespeare personajele feminine erau jucate de bărbaţi, opţiune nerealistă, avea ca efect distanţarea de realitate. Elisabetanii, ca şi grecii, au descoperit cu mult înaintea lui Brecht că distanţarea este o metodă eficace, metafizică şi practică pentru a vedea şi a înţelege mai bine viaţa. Încerc să-mi imaginez cum se simţea un actor antic jucând monologul Medeei, în care ea trebuia să-l urască pe bărbat cu furie dezlănţuită. Cât despre actorul elisabetan, părea oare bizar ca el, un bărbat, să joace rolul unei fete (Viola, Rosalinda) care se deghizează în băiat, iar apoi redevine femeie? De ce ambiguitatea de a vedea pe scenă un bărbat jucând o fată era atrăgătoare atât pentru spectatorul grec, cât şi pentru cel elisabetan? Ce e sigur e că, datorită distanţării, actorul clasic avea mai multă libertate, înţelegea şi juca mai convingător personajul de sex opus. În Japonia l-am văzut pe Tamasaburo, actorul principal al teatrului Kabuki, făcând să plângă toate spectatoarele din sală. Părea că el comunica o calitate esenţial feminină mai convingător decât orice actriţă.
Decizia ca în acest spectacol cu «Lear» rolurile să fie jucate de femei, invers decât în timpul lui Shakespeare, mi s-a părut o continuare firească în zilele noastre a vechii tradiţii a travestiului. «Lear», o piesă cu multe roluri de bărbaţi jucate cu dăruire, pasiune şi distanţare creativă de nişte actriţe excelente, are şansa să câştige în sensibilitate, emoţie şi empatie. Astfel sperăm ca vechea piesă să apară total nouă”.
Montările lui Şerban, în fotografii, şi academia sa itinerantă
Pe lângă cele două spectacole create de Andrei Şerban, el va mai fi protagonistul a încă două evenimente din cadrul FNT: lansarea unui superb album de fotografie „Cehov, Shakespeare, Bergman văzuţi de Andrei Şerban”, cu imagini surprinse de Mihaela Marin în timpul unor reprezentaţii şi repetiţii la „Unchiul Vania”, „Trei surori”, „Ivanov”, „Lear” şi „Strigăte şi şoapte”. Albumul a apărut în excelente condiţii grafice la Editura Institutului Cultural Român, pe vremea când această instituţie, pe care azi o putem considera de-a dreptul muribundă, se ocupa de promovarea culturii şi nu de cea a caloriferelor. Albumul va fi lansat pe 27 octombrie, la ora 13.00, la sediul Fundaţiei Lowendal.
Tot datorită ICR-ului condus de Horia-Roman Patapievici a putut fi posibilă şi Academia Itinerantă „Andrei Şerban”, în cadrul căreia regizorul a instruit vreme de câţiva ani o serie de tineri actori români. Ultimul atelier de acest tip a avut loc în această vară la Palatul Mogoşoaia. O prezentare a acestui workshop, în care actorii aflaţi la începutul carierei au devenit aproape „intimi” atât cu opera lui Shakespeare cât şi cu cea a lui Caragiale, va putea fi văzută pe 28 octombrie la Teatrul Naţional.
